Chestii, socoteli [6]

Mă gân­deam zilele astea că n‑am mai tre­cut de mult prin arti­colele de pe Crit­i­cAtac, cam de pe vre­mea când a început povestea cu sus­pendarea președ­in­telui. Nici nu simt nevoia de a îndrepta această absență — ceva mă ține încă departe de ideile de stânga și cred că e vorba de dis­prețul pro­fund pe care îl am față de Vic­tor Ponta. Când reușesc să rea­duc log­ica la suprafață, îmi dau seama că nu există nici o legă­tură între social-democrație și acest per­sonaj, care nu e decât un bufon imatur și infat­uat. Cu toate astea mă țin încă departe de orice scriere din această cat­e­gorie, fie și pen­tru că îmi dis­place ideea că aș putea găsi trim­i­teri lauda­tive la primul pla­gia­tor al țării.

Așa că mă învârt redun­dant între pub­li­cați­ile care au opinii apropi­ate de ale mele: Ade­vărul, Gân­dul, Dilema, Revista 22. Asta înseamnă că de fapt nu mă informez, ci îmi con­firm pro­pri­ile convin­geri, le întăresc cu argu­men­tul că și alții gân­desc la fel și — poate — pierd în acest fel șansa unor idei de stânga val­oroase, a unor puncte de vedere rel­e­vante sau inedite. Prob­a­bil că la fel se întâm­plă și cu cei care au convin­geri opuse mie: citesc doar acele texte care le întăresc părerile, care le îngroașă argu­mentele și rămân surzi la orice vine din­spre tabăra cealaltă. Pub­licul Antenelor — de pildă — nu cred că a fost con­vins de infor­mați­ile și opini­ile de acolo, ci doar găsește ati­tudinea și poz­iția com­ple­men­tară lor și ast­fel simte sat­is­facția de a avea drep­tate, de a fi val­i­dat, de a face parte dintr-un reper logic și moral. Până la urmă pro­pa­ganda nu este menită adver­sar­ilor, pen­tru a‑i convinge să schimbe tabăra, ci celor favor­a­bili ideilor susținute de pro­pa­gandiști, care sunt îndoc­tri­nați și încolon­ați pen­tru a dom­ina pe ceilalți prin put­erea coez­i­u­nii de grup.

Asta înseamnă că nu evoluăm ca gândire nici unii, nici alții. Sun­tem blo­cați în pro­pri­ile șabloane ide­o­log­ice, fiecare con­sid­erând că deține ade­vărul abso­lut. Nu sun­tem dis­puși la con­ce­sii, nu sun­tem deschiși la dia­log. Nu vrem soluția cea mai bună pen­tru toți, ci soluția cea mai bună pen­tru noi. La stânga se află cei care vor să li se dea cât mai mult de ori­unde, la dreapta se află cei care nu mai vor să dea fără noimă. Iar eu? Eu mă aflu la dreapta din punct de vedere politic pen­tru că sunt con­vins că prin pro­pri­ile forțe, dacă mi s‑ar potența indi­vid­u­al­i­tatea, aș putea trăi mai bine decât majori­tatea, aș reuși finan­ciar. Mă aflu la dreapta pen­tru că plătesc taxe imense stat­u­lui, dar nu primesc nimic înapoi, deci aș vrea relaxare fis­cală și mai multă iniția­tivă pri­vată. Dar oare cum aș gândi dacă m‑aș muta într‑o admin­is­trație pub­lică? Cum aș privi lucrurile când ven­i­turile mele ar depinde de un buget bazat pe taxe și accize, colec­tate de la ceilalți, iar mie mi-ar fi imposi­bil să schimb ser­vi­ciul pen­tru că sunt prea bătrân sau nu am nici o altă com­pe­tență?

Și, în final, între­barea care mă îngri­jore­ază cel mai mult: cum putem con­strui un con­sens dacă nimeni nu e dis­pus să facă un pas către ter­i­to­riul celor­lalți?

* * *

P.S. Nici n‑am ter­mi­nat bine de scris și m‑am ener­vat iar pe cret­inul ăsta de Ponta. Uitați-vă aici: cum e posi­bil la aproape 40 de ani să te com­porți așa? Parcă aș asista la o dis­cuție de copii de clasa a doua: "Ionel e pri­eten cu Gigel și am crezut nu mai vrea să fie pri­eten cu mine, dar ieri m‑a sunat și a zis că sun­tem iar pri­eteni… ce bine!". Câtă infan­til­i­tate!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Alice

    Admițând prin­cip­iul că acela aflat mai jos accentuează difer­ențele, făcând în final imposi­bil dia­logul, cine din­tre dreapta și stânga se află mai jos (accen­tuând difer­ențele), făcând imposi­bilă rec­on­cilierea, coabi­tatea?

    • Sorin Sfirlogea

      În politică nu con­ve­niențele sociale con­tează, cel puțin eu nu cred asta. Rec­on­cilierea nu e posi­bilă pen­tru că nu e dorită. Caruselul creat de lupta politică per­ma­nentă — scoală-te tu, ca să ma așez eu — asig­ură cla­sei politice acce­sul alter­na­tiv la put­ere, deci la bani. Coabitarea ar însemna sta­bi­lizare, deci con­strucție, muncă, per­se­v­erență. Și asta nu vrea nimeni…

  2. Alice

    Cred că ace­lași lucru se întâm­plă cu pri­ete­nia. De la un anu­mit moment încolo, suporți pe lângă tine doar oameni cu care împarți ace­leași idei, care au un statut social/financiar sim­i­lar cu al tău, care se află pe aceeași treaptă e evoluției și pen­tru care sen­sul e ace­lași.

    • Sorin Sfirlogea

      Poate că nu e potrivit ver­bul a suporta, sună puțin a isterie. Eu — ca să nu vorbesc teo­retic, ci foarte apli­cat — con­stat că nu pot susține pri­etenii cu oameni care se află în altă zonă de evoluție și pe un alt palier finan­ciar nu pen­tru că nu i‑aș suporta, ci pen­tru că nu putem găsi un set de activ­ități comune, care să ne dea ocazia de a ne apropia, de a schimba idei. Iar aceste difer­ențe sunt întot­deauna accen­tu­ate de cel care se află mai jos — fie ei, fie eu — cramponându-ne de ele chiar dacă celălalt le denunță ca neim­por­tante. Pen­tru că astea sunt con­ve­niențele sociale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu