Mă gân­deam zi­lele as­tea că n‑am mai tre­cut de mult prin ar­ti­co­lele de pe Cri­ti­cA­tac, cam de pe vre­mea când a în­ce­put po­ves­tea cu sus­pen­da­rea pre­șe­din­te­lui. Nici nu simt ne­voia de a în­drepta această ab­sență — ceva mă ține încă de­parte de ide­ile de stânga și cred că e vorba de dis­pre­țul pro­fund pe care îl am față de Vic­tor Ponta. Când re­u­șesc să rea­duc lo­gica la su­pra­față, îmi dau seama că nu există nici o le­gă­tură în­tre so­cial-de­mo­cra­ție și acest per­so­naj, care nu e de­cât un bu­fon ima­tur și in­fa­tuat. Cu toate as­tea mă țin încă de­parte de orice scri­ere din această ca­te­go­rie, fie și pen­tru că îmi dis­place ideea că aș pu­tea găsi tri­mi­teri la­u­da­tive la pri­mul pla­gi­a­tor al țării.

Așa că mă în­vârt re­dun­dant în­tre pu­bli­ca­ți­ile care au opi­nii apro­pi­ate de ale mele: Ade­vă­rul, Gân­dul, Di­lema, Re­vista 22. Asta în­seamnă că de fapt nu mă in­for­mez, ci îmi con­firm pro­pri­ile con­vin­geri, le în­tă­resc cu ar­gu­men­tul că și al­ții gân­desc la fel și — poate — pierd în acest fel șansa unor idei de stânga va­lo­roase, a unor puncte de ve­dere re­le­vante sau in­e­dite. Pro­ba­bil că la fel se în­tâm­plă și cu cei care au con­vin­geri opuse mie: ci­tesc doar acele texte care le în­tă­resc pă­re­rile, care le în­groașă ar­gu­men­tele și rămân surzi la orice vine din­spre ta­băra cea­laltă. Pu­bli­cul An­te­ne­lor — de pildă — nu cred că a fost con­vins de in­for­ma­ți­ile și opi­ni­ile de acolo, ci doar gă­sește ati­tu­di­nea și po­zi­ția com­ple­men­tară lor și ast­fel simte sa­tis­fac­ția de a avea drep­tate, de a fi va­li­dat, de a face parte dintr-un re­per lo­gic și mo­ral. Până la urmă pro­pa­ganda nu este me­nită ad­ver­sa­ri­lor, pen­tru a‑i con­vinge să schimbe ta­băra, ci ce­lor fa­vo­ra­bili ide­i­lor sus­ți­nute de pro­pa­gan­diști, care sunt în­doc­tri­nați și în­co­lo­nați pen­tru a do­mina pe cei­lalți prin pu­te­rea co­e­ziu­nii de grup.

Asta în­seamnă că nu evo­luăm ca gân­dire nici unii, nici al­ții. Sun­tem blo­cați în pro­pri­ile șa­bloane ide­o­lo­gice, fi­e­care con­si­de­rând că de­ține ade­vă­rul ab­so­lut. Nu sun­tem dis­puși la con­ce­sii, nu sun­tem des­chiși la di­a­log. Nu vrem so­lu­ția cea mai bună pen­tru toți, ci so­lu­ția cea mai bună pen­tru noi. La stânga se află cei care vor să li se dea cât mai mult de ori­unde, la dreapta se află cei care nu mai vor să dea fără no­imă. Iar eu? Eu mă aflu la dreapta din punct de ve­dere po­li­tic pen­tru că sunt con­vins că prin pro­pri­ile forțe, dacă mi s‑ar po­tența in­di­vi­du­a­li­ta­tea, aș pu­tea trăi mai bine de­cât ma­jo­ri­ta­tea, aș re­uși fi­nan­ciar. Mă aflu la dreapta pen­tru că plă­tesc taxe imense sta­tu­lui, dar nu pri­mesc ni­mic îna­poi, deci aș vrea re­la­xare fis­cală și mai multă ini­ția­tivă pri­vată. Dar oare cum aș gândi dacă m‑aș muta într‑o ad­mi­nis­tra­ție pu­blică? Cum aș privi lu­cru­rile când ve­ni­tu­rile mele ar de­pinde de un bu­get ba­zat pe taxe și ac­cize, co­lec­tate de la cei­lalți, iar mie mi-ar fi im­po­si­bil să schimb ser­vi­ciul pen­tru că sunt prea bă­trân sau nu am nici o altă competență?

Și, în fi­nal, în­tre­ba­rea care mă în­gri­jo­rează cel mai mult: cum pu­tem con­strui un con­sens dacă ni­meni nu e dis­pus să facă un pas că­tre te­ri­to­riul celorlalți?

* * *

P.S. Nici n‑am ter­mi­nat bine de scris și m‑am ener­vat iar pe cre­ti­nul ăsta de Ponta. Ui­tați-vă aici: cum e po­si­bil la aproape 40 de ani să te com­porți așa? Parcă aș asista la o dis­cu­ție de co­pii de clasa a doua: “Io­nel e pri­e­ten cu Gi­gel și am cre­zut nu mai vrea să fie pri­e­ten cu mine, dar ieri m‑a su­nat și a zis că sun­tem iar pri­e­teni… ce bine!”. Câtă infantilitate!


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Alice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Ad­mițând prin­ci­piul că acela aflat mai jos ac­cen­tu­ează di­fe­ren­țele, fă­când în fi­nal im­po­si­bil di­a­lo­gul, cine din­tre dreapta și stânga se află mai jos (ac­cen­tu­ând di­fe­ren­țele), fă­când im­po­si­bilă re­con­ci­li­e­rea, coabitatea?

    • Sorin Sfirlogea

      În po­li­tică nu con­ve­nien­țele so­ci­ale con­tează, cel pu­țin eu nu cred asta. Re­con­ci­li­e­rea nu e po­si­bilă pen­tru că nu e do­rită. Ca­ru­se­lul creat de lupta po­li­tică per­ma­nentă — scoală-te tu, ca să ma așez eu — asi­gură cla­sei po­li­tice ac­ce­sul al­ter­na­tiv la pu­tere, deci la bani. Coa­bi­ta­rea ar în­semna sta­bi­li­zare, deci con­struc­ție, muncă, per­se­ve­rență. Și asta nu vrea nimeni…

  2. Alice

    Cred că ace­lași lu­cru se în­tâm­plă cu pri­e­te­nia. De la un anu­mit mo­ment în­colo, su­porți pe lângă tine doar oa­meni cu care îm­parți ace­leași idei, care au un sta­tut social/financiar si­mi­lar cu al tău, care se află pe ace­eași treaptă e evo­lu­ției și pen­tru care sen­sul e același.

    • Sorin Sfirlogea

      Poate că nu e po­tri­vit ver­bul a su­porta, sună pu­țin a is­te­rie. Eu — ca să nu vor­besc te­o­re­tic, ci foarte apli­cat — con­stat că nu pot sus­ține pri­e­te­nii cu oa­meni care se află în altă zonă de evo­lu­ție și pe un alt pa­lier fi­nan­ciar nu pen­tru că nu i‑aș su­porta, ci pen­tru că nu pu­tem găsi un set de ac­ti­vi­tăți co­mune, care să ne dea oca­zia de a ne apro­pia, de a schimba idei. Iar aceste di­fe­rențe sunt în­tot­dea­una ac­cen­tu­ate de cel care se află mai jos — fie ei, fie eu — cram­ponându-ne de ele chiar dacă ce­lă­lalt le de­nunță ca ne­im­por­tante. Pen­tru că as­tea sunt con­ve­nien­țele sociale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.