Unul din mi­tu­rile mo­der­ni­tă­ții ca­pi­ta­liste este că pro­gre­sul nu poate fi ob­ți­nut de­cât prin com­pe­ti­ție. Și că  de aceea com­pe­ti­ția este in­gre­dien­tul ab­so­lut ne­ce­sar pen­tru a ga­ranta ca­li­ta­tea. Se aduc ne­nu­mă­rate exem­ple de des­co­pe­riri teh­no­lo­gice, de in­ven­ții și ino­va­ții care au îm­bu­nă­tă­țit ra­di­cal un pro­dus sau au creat unul ab­so­lut nou, toate re­zul­tate din lupta con­cu­ren­ți­ală a unor com­pa­nii și nu e de­loc nea­de­vă­rat — exact așa s‑a și în­tâm­plat.

Dar asta ri­dică și două în­tre­bări in­te­re­sante. Se în­tâm­plă acest pro­gres prin com­pe­ti­ție pur in­te­lec­tu­ală, de dra­gul creă­rii de ca­li­tate, doar din ne­voia pură de a pro­gresa? Și doi: este com­pe­ti­ția sin­gu­rul mod în care s‑a creat va­loare de‑a lun­gul is­to­riei? Sau mai exact: ma­rile va­lori ale ci­vi­li­za­ției umane sunt re­zul­ta­tul com­pe­ti­ției?

Dacă pri­vim pe­i­sa­jul teh­no­lo­gic ac­tual ve­dem o com­pe­ti­ție tot mai dură, o con­cu­rență acerbă pen­tru a cu­ceri piețe și con­su­ma­tori. Ni­mic nu este în­jo­si­tor în această luptă, orice armă este per­misă: fal­si­fi­ca­rea per­for­man­țe­lor pro­du­su­lui pro­priu, tre­ce­rea sub tă­cere a efec­te­lor se­cun­dare sau dez­a­van­ta­je­lor, sa­bo­ta­rea com­pe­ti­to­ri­lor. Mo­rala nu are loc în lupta dusă de mar­ke­ting-ul com­pa­ni­i­lor. Dar sco­pul fi­nal nu este pro­gre­sul, nici ca­li­ta­tea su­pe­ri­oară, ci pro­fi­tul. Cu alte cu­vinte com­pe­ti­ția pro­duce în pri­mul rând câ­țiva în­ving­ă­tori — cei care scot bani din pro­du­sele lor — și o mul­țime de în­vinși — adică cei care pierd bani sau chiar fa­li­men­tează. Pro­gre­sul ca­li­ta­tiv este se­cun­dar și, aș în­drăzni să spun, in­de­zi­ra­bil. Pen­tru că e mult mai efi­cient să faci în așa fel în­cât pro­du­sul tău să pară că e mai bun, de­cât să fie cu ade­vă­rat su­pe­rior. Un pro­dus su­pe­rior costă mai mult, ge­ne­rează mai multe ris­curi fi­nan­ci­are și mi­c­șo­rează ast­fel pro­fi­tul. De aceea ve­dem tot mai des că mult-anun­ța­tele noi pro­duse nu sunt de­cât niște schim­bări de pre­zen­tare ale ce­lor vechi.

Apoi mai e un as­pect, des­pre care se vor­bește mult mai pu­țin: ri­sipa cre­ată de pro­du­sele în­vin­și­lor. Ce se în­tâm­plă cu toate con­fec­ți­ile care nu au re­u­șit să con­vingă cum­pă­ră­to­rii? Ce se în­tâm­plă cu elec­tro­ni­cele pe care nu le cum­pără ni­meni? Ce se în­tâm­plă cu ali­men­tele care ex­piră fără să ten­teze pe nici un con­su­ma­tor? Se trans­formă în gu­noi, chiar dacă au con­su­mat re­surse pen­tru a fi cre­ate, re­surse din care ar fi pu­tut fi cre­ate pro­duse de ca­li­tate, utile cuiva. Este ăsta un cost se­cun­dar și ne­în­sem­nat al pro­gre­su­lui? Bi­ne­în­țe­les că nu. Com­pe­ti­ția nu are ros­tul prin­ci­pal de a crea pro­gres, ci de a se­cu­riza ac­ce­sul la piețe de des­fa­cere pen­tru a ge­nera pro­fit, con­su­mând re­surse fără nici o pre­o­cu­pare pen­tru ziua de mâine. Și atunci nu vi se pare pu­țin pro­pa­gan­dis­tică ex­pri­ma­rea că avem ne­voie de com­pe­ti­ție pen­tru a asi­gura pro­gre­sul?

Când pri­vim îna­poi, în lun­gul is­to­riei, în­tre­bându-ne care sunt ma­rile va­lori ale ci­vi­li­za­ției umane, pro­ba­bil că nu ne vom opri cu gân­dul la iPhone 5. Cel pu­țin așa sper, că nu s‑a ajuns până-ntr-acolo în­cât să ui­tăm de cre­a­ți­ile ști­in­ți­fice cu ade­vă­rat im­por­tante. Ma­rile des­co­pe­riri ști­in­ți­fice au avut la bază pa­siu­nea și munca asi­duă a unor oa­meni care nu erau în com­pe­ti­ție cu ni­meni, poate doar cu tim­pul și cu pro­pri­ile li­mi­tări. Nu cred că Edi­son, Te­sla, Pas­teur, Da­rwin, Ke­pler, New­ton, La­vo­i­sier, Men­de­leev, Bohr, Cu­rie și toți cei­lalți care au fun­damen­tat ști­in­țele peste care s‑au con­struit teh­no­lo­gi­ile mo­derne au fost mâ­nați de com­pe­ti­ția ne­mi­loasă care ame­nința să le‑o ia îna­inte. Pu­te­rea in­te­lec­tu­lui uman nu este po­ten­țată de stress-ul con­cu­ren­țial, ci de mo­ti­va­ții mult mai com­plexe.

S‑a spus ade­sea că proasta ca­li­tate a pro­du­se­lor eco­no­mi­i­lor so­ci­a­liste, fa­bri­cate în ță­rile est-eu­ro­pene îna­inte de că­de­rea re­gi­mu­ri­lor co­mu­niste, era ca­u­zată de lipsa com­pe­ti­ției. Că, ne­e­xis­tând con­cu­rență lo­cală și nici pe­ri­co­lul im­por­tu­ri­lor, pro­du­că­to­rii co­mu­niști nu erau pre­o­cu­pați de ca­li­tă­țile pro­du­se­lor lor. Pen­tru mine asta sună cam așa: în esența sa, omul este pu­tu­ros, su­per­fi­cial, lip­sit de am­bi­ții și de­lă­să­tor — de aceea este ne­voie să‑l pu­nem în com­pe­ti­ție cu cei­lalți și atunci, mâ­nat de o do­rință ar­ză­toare de a‑și în­vinge ad­ver­sa­rii, își poate de­păși con­di­ția, aban­donându-și ati­tu­di­nea na­tivă în fa­voa­rea mun­cii cre­a­tive și efi­ciente. Este ăsta por­tre­tul omu­lui mo­dern? Ne re­cu­noaș­tem în des­cri­e­rea asta?

Eu gă­sesc că există și efecte per­verse ale com­pe­ti­ției. De pildă această ne­voie de a câștiga în fața con­cu­ren­ți­lor, po­ten­țată până la is­te­ria ma­ri­lor cor­po­ra­ții care își în­doc­tri­nează an­ga­ja­ții, a dus la apa­ri­ția uneia din cele mai no­cive ac­ti­vi­tăți: mar­ke­tin­gul. În esență — deși ini­țial bine in­ten­țio­nat — mar­ke­tin­gul a de­ve­nit o ști­ință a min­ciu­nii și a di­si­mu­lă­rii, ofe­rind mo­da­li­tăți so­fis­ti­cate de a crea un fals avan­taj con­cu­ren­țial unor pro­duse care nu au ca­li­tăți re­ale. Pro­du­că­to­rii au dezvol­tat ast­fel abi­li­ta­tea de a scă­dea ca­li­ta­tea, cres­cându-și to­tuși vân­ză­rile. Un exem­plu sim­plu: până nu de mult be­rea pro­dusă în Ro­mâ­nia avea un ci­clu de pro­duc­ție de 15 zile, care in­clu­dea fo­lo­si­rea mal­țu­lui și ha­me­iu­lui și un pro­ces de fer­men­tare na­tu­rală. As­tăzi be­rea se face în 4 zile, di­rect din orz și po­rumb, fără ha­mei și cu un pro­ces de fer­men­ta­ție ac­ce­le­rat prin tot fe­lul de pro­duse chi­mice, în­tre care și soda ca­us­tică. Vi se pare un pro­gres da­to­rat com­pe­ti­ției?

Deci cine are ne­voie de com­pe­ti­ție? Și de ce?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cristina Ciobanu

    “Aşa că în­ce­pem prin a ne în­treba: de ce mă­su­răm? Ce înţe­le­gem prin mă­su­rare? De ce stă­ruie în min­tea şi în inima noas­tră această con­ti­nuă mă­su­rare? Mă­su­ra­rea în­seamnă com­pa­ra­ţie. Mă mă­sor cu tine, vrând să fiu ca tine, ca „gu­rul” tău, să fiu ca cel mai înalt mo­del pe care îl ai tu, in­di­fe­rent care ar fi acela. De ce oare com­pa­răm în vi­aţă? Noi spu­nem că folo­sim com­pa­ra­ţia pen­tru a pro­gresa. Tot tim­pul com­pa­răm. Tu eşti fru­mos, eu nu sunt. Vreau să fiu la fel de pu­ter­nic şi de fru­mos ca tine. Vrem să fim şi noi la fel de ilu­mi­naţi ca voi. Această stare de com­pe­ti­ţie stă­ruie tot tim­pul în­tre noi. Nu sun­tem nici­o­dată li­beri de această mi­ş­care, dar, dacă am fi, ce am fi? înţe­le­geţi în­tre­bare?

    Este oare cu pu­tinţă să fii li­ber de com­pa­ra­ţie, să‑i pui ca­păt? Ne-com­pa­rând, în­lă­turi o mare po­vară, care nu are niciun fel de re­a­li­tate. Şi atunci tu eşti ceea ce eşti. De aici se poate în­cepe; dacă însă com­pari tot tim­pul, de­ve­nind alt­cineva, eşti fun­damen­tal ne­fe­ri­cit, ne­li­ni­ş­tit, în­spă­i­mân­tat. Vă rog, pu­neţi-vă în­tre­ba­rea dacă pu­teţi trăi fără compa­raţie, fără niciun fel de mă­su­rare — ceea ce este foarte greu, pen­tru că noi sun­tem an­tre­naţi, edu­caţi, în­cre­dinţaţi că sun­tem asta, dar că vom de­veni cea­laltă.” KRISHNAMURTI 1983

    • Sorin Sfirlogea

      A re­nunța la mă­su­rare mi se pare o idee care merge mult mai de­parte de­cât m‑am gân­dit eu. Și in­clude un pe­ri­col în ea: acela de a aban­dona re­pe­rele mo­rale, față de care ne ra­por­tăm com­por­ta­men­tal. Dacă mă­su­ra­rea nu are sens, atunci și ra­por­ta­rea la un set de re­guli mo­rale ar pu­tea fi con­tes­tată. Ceea ce ar fi be­ne­fic doar dacă avem con­vin­ge­rea că oa­me­nii sunt esen­ți­al­mente buni și că doar con­tex­tele so­ci­ale și po­li­tice i‑au în­răit, dar că, lă­sați li­beri, ar re­veni în ma­tri­cea lor po­zi­tivă.

      Eu nu am această con­vin­gere. Aș spune că dim­po­trivă.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.