Între pedeapsă și reeducare

Nu cred în ree­du­ca­rea infrac­to­ri­lor ca regulă uni­ver­sal vala­bilă. Există fapte pe care oame­nii le comit și care nu mai pot fi șterse din isto­ria lor, vor rămâne mereu cu stig­ma­tul și cu ten­ta­ția necon­tro­la­bilă de a le repeta. Cel care a tâlhă­rit va mai face asta. Cel care a vio­lat va mai viola. Cel care a ucis va mai ucide. Asta este ceea ce cred că se întâm­plă în lumea de jos, cea la care nu am vizi­bi­li­tate și sper să rămân mereu departe de ea. Vor­beam des­pre asta deu­năzi cu niște pri­e­teni și azi, cu totul întâm­plă­tor, am citit o știre care întă­rește teo­ria mea: un indi­vid care și‐a vio­lat mama și a făcut șapte ani de puș­că­rie pen­tru asta, apoi a fost eli­be­rat și după zece zile și‐a vio­lat sora. Apoi alta, la fel de eloc­ventă.

Mă uitam la deta­li­ile ști­rii și am remar­cat că mama infrac­to­ru­lui are azi 46 de ani, iar el 29. Deci l‐a năs­cut la 17 ani și l‐a con­ce­put pe la 16. N‐aș zice că doamna în cauză e un model social – nu știu cum a ajuns să facă un copil la acea vâr­stă, dar există o mare pro­ba­bi­li­tate ca nici ea să nu fie chiar o ușă de bise­rică. Nu vreau să spun că pen­tru asta merita să fie vio­lată de pro­priul fiu, ci că în ast­fel de fami­lii – cu o mora­li­tate îndo­iel­nică – apar ast­fel de abe­ra­ții îngro­zi­toare. Mă întreb une­ori câte ast­fel de porcă­rii nu rămân nești­ute pen­tru că mamei sau suro­rii res­pec­tive le‐a fost prea rușine să măr­tu­ri­sească ce li s‐a întâm­plat.

Deci nu cred în ree­du­care în orice situ­a­ție. Și până la urmă ce înseamnă să ree­duci pe cineva? Este posi­bilă ree­du­ca­rea atunci când îl pui la un loc cu alții ca el sau care au comis gro­ză­vii chiar mai mari? Și cum se des­fă­șoară un ast­fel de pro­gram de ree­du­care? Au cur­suri? Învață? Des­pre ce? Nu înțe­leg prea bine ce meca­nisme edu­ca­țio­nale sunt puse în miș­care, ce metode de reîn­vă­țare sunt apli­cate pen­tru a exista o pro­ba­bi­li­tate rezo­na­bilă de suc­ces. Mă tem doar că nu e de fapt decât o buta­fo­rie, așa cum sunt atâ­tea în Româ­nia: niște func­țio­nari de stat se fac că îi ree­ducă, iar deți­nu­ții învață unii de la cei­lalți cum să devină și mai abili în comi­te­rea infrac­țiu­ni­lor. Apoi pun totul în prac­tică la ieși­rea din peni­ten­ciar.

Desi­gur admit că există și cazuri spe­ci­ale. M‐am tot gân­dit cum aș putea să deli­mi­tez pe cei recu­pe­ra­bili de cei­lalți și sin­gu­rele cri­te­rii care îmi vin în minte sunt obiec­tul infrac­țiu­nii și inten­ția. Dacă infrac­țiu­nea s‐a îndrep­tat asu­pra unei per­soane, a fost pre­me­di­tată și a vizat inte­gri­ta­tea fizică a vic­ti­mei, cred că avem de a face cu un indi­vid care are un sis­tem de valori pro­fund dete­ri­o­rat și care nu poate fi ree­du­cat decât – poate – prin pro­grame spe­ci­ale, dar în nici un caz prin încar­ce­rare lao­laltă cu alții ca el. Un hoț mărunt pot crede că se va îndrepta, un dela­pi­da­tor poate renunța la obi­ce­iu­rile sale, dar un vio­la­tor va repeta crima sa în cele mai multe cazuri.

Nu sunt adep­tul pedep­sei cu moar­tea, nu cred că ire­cu­pe­ra­bi­lii tre­buie exter­mi­nați. Drep­tul la viață e totuși ulti­mul care ar tre­bui sus­pen­dat ori­că­rui om. Aș vota ca pedep­sele să fie cumu­late în loc să fie apli­cată cea mai mare, dar nu aș cere soci­e­tă­ții să plă­tească pen­tru între­ți­ne­rea infrac­to­ri­lor, ci i‐aș pune la muncă ca să‐și câștige tra­iul. Sunt, slavă Dom­nu­lui, des­tule de făcut în țara asta. Pen­tru că – până la urmă – munca pare să fie sin­gura metodă de ree­du­care care a dat vreo­dată rezul­tate.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu