Fiecare înghițitură

Sunt puține de adău­gat la ceea ce veți vedea în prezentarea de mai jos. Poate doar fap­tul că ar tre­bui să fim mai atenți la ade­vărurile din spatele pub­lic­ității, la intere­se­le pe care le pro­movează teo­reti­cienii agri­cul­turii super-pro­duc­tive. Româ­nia, ca să nu iau un exem­plu de aiurea, are capac­i­tatea de a hrăni o pop­u­lație de patru ori mai mare decât cea actu­ală, dar peste jumă­tate din hrana noas­tră este adusă din alte zări. Ali­mentele nu mai vin din gră­d­i­na gospodăriei peri­ur­bane, pen­tru că țăran­ul are și el acum în comună un super­mar­ket. Și ca să‑i aducă roșia din Spania și ardeii din Tur­cia, niște com­panii risipesc o gră­madă de energie și generează mari pierderi de ali­mente din sim­plul motiv că vor cei câți­va fir­firei pe care bădia Ghe­o­rghe îi chel­tu­ie în mag­a­z­in­ul lor.

Mai există bătrâni care își amintesc de foame­tea din ’46, când sec­eta a dis­trus pro­ducția agri­colă, iar proas­ta admin­is­trare a comu­niștilor a agra­vat și mai mult lucrurile. Mai există câți­va oameni care își amintesc că hrana era con­sid­er­ată sfân­tă, pen­tru că era puțină și de ea depin­dea ziua de mâine. Azi e greu însă să mai ridi­ci un colț de pâine pe care l‑ai scă­pat din mână când la fiecare colț de stradă sunt mag­a­zine ce etalează lux­u­ri­ant pro­duse ali­menta­re. Exce­sul e vădit, opu­lența e sub­înțe­leasă ca o condiție a vieții mod­erne.

E tot mai sim­plu să ne raportăm la hrană ca la o mar­fă. Expre­sia “a pune o pâine pe masă” are un înțe­les tot mai con­fuz, pen­tru că inter­acționăm tot mai puțin cu hrana de fiecare zi. Ea vine pre­am­bal­ată, semi­preparată sau con­ge­lată din intestinele met­al­ice ale unei indus­trii chimizate și devine ast­fel imper­son­ală, neim­plicân­du-ne nici măcar în actul final al preparării. Mâncăm în ace­lași mod cum facem plin­ul unui auto­mo­bil.

Fiecare din­tre noi aruncăm ali­mente, de cele mai multe ori pen­tru că filo­zofia con­suma­toristă ne potențează lăcomi­ile mărunte, ne deter­mină să punem în coșuri mai mult decât avem nevoie. Nu doar că ne risip­im banii, dar risip­im și ali­mentele care ar fi fost vitale pen­tru alții. Și poate că azi nu ne pasă, dar pres­imt că va veni o vreme — nu peste prea mult timp — când mulți din­tre noi vor începe să simtă pe pro­pria piele ce înseam­nă să te agăți de fiecare firim­i­tură.

Mă pre­ocupă prob­le­ma hranei — n‑am să ascund asta — nu doar din per­spec­ti­va ner­isipirii ei, ci și a mod­u­lui în care ne raportăm la ea. O seamă de lucruri e care le fac astăzi vin toc­mai din dor­ința mea de a atrage și alto­ra atenția asupra fap­tu­lui că hrana nu e doar o sim­plă sursă de energie, un com­bustibil tre­buin­cios mașinăriei trupu­lui, ci mult mai mult decât atât. Ea înglobează ști­ință, rafi­na­ment, cul­tură, inter­acți­une umană. Și toc­mai de aceea nu se cuvine s‑o tratăm cu lip­să de respect. Fiecare înghiți­tură nu sat­ură doar un flămând, ci poate naște un gând, poate aduce un zâm­bet, ne poate urca încă o treap­tă, ne poate apropia unul de celălalt. Fiecare înghiți­tură are acest extra­or­di­nar potențial.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu