Zilele trecute a început o dezbatere în presă despre drepturile bănești ale unui deputat PDL aflat deja în închisoare. Individul a fost prins cu niște tranzacții imobiliare oneroase, judecat, condamnat și încarcerat. Pe de altă parte procedurile de încheiere a mandatului de deputat s‑au încheiat abia pe 25 septembrie, probabil pentru că onor aleșii noștrii au avut agenda plină cu vacanțe și referendumuri. Motiv pentru care junele deputat s‑a gândit că ar putea încasa niște bani pentru perioada aprilie-septembrie 2012, când fizic se afla în pușcărie, dar legal și oficial era încă parlamentar.
Până aici să zicem că nu e nimic deosebit. Tupeul nu e o atitudine stupefiantă în România. Interesant a devenit când unii colegi ai individului — nu neapărat din PDL — au constatat că s‑ar putea întâmpla ca sumele să i se cuvină din punct de vedere juridic. Pentru că regulamentele parlamentului spun că indemnizația se primește până la pronunțarea încheierii mandatului, dar nu pomenesc nimic de condamnări și alte lucruri. Condamnarea duce la declanșarea procedurii de încheiere a mandatului, iar procedura de încheiere duce la întreruperea indemnizației. Și uite așa se poate ajunge la situația complet idioată în care un deținut este la pușcărie, dar e plătit pentru activitatea sa de parlamentar pe care de fapt n‑o prestează. Merită contactați cei de la Guiness Book, s‑ar putea să fie un record absolut.
Eu aș face altfel: i‑aș da banii individului, pentru că juridic i se cuvin, dar i‑aș reține din indemnizațiile celorlalți deputați care au avut nesimțirea să ignore încheierea mandatului unui infractor, expunându-ne pe toți la ridicolul situației. Cum putem fi luați în serios și tratați ca parteneri egali în Europa când avem astfel de atitudini?
Uite o idee care mi‑a venit gândindu-mă la subiect: ce-ar fi să definim indemnizația ca pe o recompensă pentru moralitatea exemplară aferentă poziției de parlamentar, în loc să fie o plată a participării la niște ședințe? Adică să nu plătim prezența fizică în parlament, la dezbateri sau în comisii, ci să recompensăm efortul persoanei respective de a se comporta ca un model din punct de vedere social și juridic. Recompensăm efortul de a ne reprezenta pe toți prin activitatea de parlamentar, altruismul de a‑i pune pe ceilalți înaintea sa. Și, în contrapartidă, instituim și o infracțiune adițională: aceea de a încălca cu premeditare legile statului român — oricare dintre ele — atunci când cineva se află în poziția de parlamentar. Iar infracțiunea asta o pedepsim cu returnarea de zece ori a indemnizației încasate până atunci, plus niște ani de închisoare și interzicerea definitivă a drepturilor electorale. Pentru că, asumându-și statutul de parlamentar, persoana respectivă se angajează nu doar să respecte legile, ci să fie un model pentru noi toți în privința asta. Deci a comis infracțiunea de a distruge respectul public pentru lege, iar recompensele primite până atunci nu mai sunt meritate.
Cum ar fi dacă am extinde conceptul și la polițiști? Dacă i‑am cere salariul înapoi unui polițist corupt? Sau unui procuror, sau unui judecător… Pe măsură ce vor înainta în vechime, suma pe care ar trebui s‑o returneze, asociată pedepsei cu închisoare, va crește și mă gândesc că apetitul pentru micile ciupeli va dispare dacă riscul implică să returnezi o sumă foarte mare de bani, pe care probabil nu o ai.
S‑ar putea obiecta că efectul va fi mai puține persoane care optează pentru meseriile astea. Poate că da, ba chiar aș fi de acord că în perioada imediat următoare unei astfel de schimbări exact așa s‑ar întâmpla, dar lucrurile se vor regla ulterior. Și cel puțin vom afla în ce măsură aceste meserii sunt alese astăzi datorită beneficiilor ilegale care pot fi obținute practicându-le. Iar dacă scăderea numărului de candidați va depăși 50% vom avea și o măsură destul de corectă a compoziției actuale a acestor bresle.
Lasă un comentariu