Nici nu-mi în­chi­pu­iam când am scris ar­ti­co­lul pre­ce­dent des­pre re­li­gie și edu­ca­ție ce re­ac­ții di­verse voi stârni. E lim­pede că su­biec­tul este foarte per­so­nal pen­tru mulți și de aceea este și foarte sen­si­bil. Ci­tind co­men­ta­ri­ile pe care le-am pri­mit îmi dau seama de două lu­cruri: (i) că n‑am fost foarte bine în­țe­les în unele afir­ma­ții pe care le-am fă­cut și (ii) că sunt multe as­pecte pe care nu le-am men­țio­nat, lă­sând loc unor in­ter­pre­tări re­fe­ri­toare la opi­ni­ile mele. De aceea am sim­țit ne­voia să re­vin asu­pra te­mei și să adaug câ­teva lucruri.

Mai în­tâi des­pre ra­țiune: sunt câ­teva voci care cer ar­gu­mente ra­țio­nale le­gate de va­li­di­ta­tea re­li­giei. Am în­cer­cat să su­ge­rez, fără să in­tru în de­ta­lii, că avem un nivel de cu­noaș­tere li­mi­tat, că lip­sesc anu­mite arii de cu­noaș­tere din te­o­ri­ile noas­tre ști­in­ți­fice. Am func­țio­nat se­cole la rând cre­zând că fi­zica new­to­ni­ană este tot ceea ce tre­buia să știm des­pre cor­pu­rile din ju­rul nos­tru și in­te­rac­țiu­nea din­tre ele. De ceva timp fi­zica cu­an­tică ne dă pa­ra­dig­mele peste cap, si­lindu-ne să ni le schim­băm. Ăsta e doar un exem­plu al unei zone de cu­noaș­tere care se re­de­fi­nește sub ochii noș­tri — e oare atât de im­pro­ba­bil ca la un mo­ment dat să avem re­ve­la­ția unei te­o­rii care să facă po­si­bilă des­co­pe­ri­rea unei anu­mite or­dini a uni­ver­su­lui, o or­dine dic­tată de legi pe care azi nu le pu­tem nici mă­car for­mula? Am des­co­pe­rit tot ceea ce era de des­co­pe­rit? Nu cred. Așa­dar a cere ar­gu­mente ra­țio­nale des­pre re­li­gie mi se pare echi­va­lent cu a în­cerca să re­zolvi o ecu­a­ție de gra­dul trei fo­lo­sind arit­me­tica de clasa a pa­tra. Mai avem multe de aflat, multe de în­vă­țat. Să avem răb­dare, iar până atunci când vom do­bândi ști­ința, să nu ne te­mem să ne fo­lo­sim in­tu­i­ția. În fond des­co­pe­ri­rile ști­in­ți­fice s‑au fă­cut mai toate da­to­rită fap­tu­lui că ci­neva, un­deva a avut o in­tu­i­ție genială.

S‑au fă­cut multe re­fe­riri la ze­i­tate în sen­sul unei anu­mite în­tru­pări, ceea ce este greu de cre­zut că ar pu­tea avea un sub­strat real. S‑a spus des­pre căr­țile sfinte ale di­ver­se­lor re­li­gii că nu con­țin doar co­duri de mo­rală — la care m‑am re­fe­rit eu — ci și niște po­vești com­plet ab­surde, care de­cre­di­bi­li­zează în­tre­gul lor con­ți­nut prin fan­tas­ma­go­ri­ile pre­zen­tate. În­țe­leg ar­gu­men­tele, dar mă în­treb cu o anu­mită sur­prin­dere de ce nu pot fi pri­vite aceste po­vești ca niște mega-me­ta­fore, me­nită să trans­mită prin mo­rala lor anu­mite me­saje. Iar pe de altă parte mă în­treb dacă omul de rând, cel care nu e obiș­nuit să-și clă­dească re­pre­zen­tări abs­tract-com­pli­cate, nu are de fapt ne­voie de acest tip de su­per­me­ta­fore pen­tru a me­mora co­dul de con­du­ită morală.

Ci­neva spu­nea că ne pu­tem ima­gina un cod mo­ral care să fie com­plet des­prins de re­li­gie, de sine stă­tă­tor. Pro­ba­bil că te­o­re­tic se poate. Prac­tic însă, pen­tru a clădi so­ci­e­ta­tea ne sunt ne­ce­sare re­guli for­mu­late clar și sanc­țiuni pen­tru cei care le în­calcă. Ceea ce poate fi des­cris și tra­tat in­di­vi­dual a fost cu­prins în sis­te­mele le­gi­sla­tive. Ceea ce este foarte com­pli­cat de ex­pli­cat amă­nu­n­țit este parte a co­du­lui mo­ral. Dar dacă co­dul mo­ral nu ar avea și sec­țiu­nea “con­tra­ven­ții și pe­depse”, ce efect prac­tic ar mai avea? Ima­gi­nați-vă o lege fără sanc­țiuni (nu‑i vorbă, chiar există așa ceva pe la noi) — câți nu ar încălca‑o dacă ar ști că nu li se în­tâm­plă ni­mic? Re­li­gia a adă­u­gat co­du­lui mo­ral și pe­deapsa pen­tru pă­că­tos și re­com­pensa pen­tru virtuos.

S‑au fă­cut tri­mi­teri la un cod mo­ral pre­e­xis­tent din care re­li­gi­ile s‑au in­spi­rat la apa­ri­ția lor. Cred că e o vi­ziune ero­nată aceea că există o dată con­cretă de naș­tere a unui cod mo­ral sau a unei re­li­gii. În­țe­le­ge­rea mea din ceea ce am ci­tit și aflat până acum este că am­bele au evo­luat în pa­ra­lel, strâns le­gate una de cea­laltă. Se pare că oa­me­nii au ne­voie de o mo­ti­va­ție ne­ga­tivă pen­tru a urma un set de re­guli, re­ac­țio­nează mai bine la frică de­cât la re­com­pensă, ast­fel că re­gu­lile de con­du­ită care se for­mau aveau ne­voie de un gar­dian ato­tpu­ter­nic, ci­neva sau ceva care îi pe­dep­sea pe cei ce le în­căl­cau. Cred că re­li­gia a de­ve­nit apoi mai com­plexă, a creat pilde și po­ves­tiri me­nite să în­tă­rească sem­ni­fi­ca­ți­ile co­du­lui mo­ral și să le facă mai ușor de me­mo­rat și amintit.

În fine, re­marc cu tris­tețe că to­nul co­men­ta­to­ri­lor de­vine din ce în ce mai acid pe mă­sură ce avansează în dis­cu­ție. În­țe­leg că re­li­gia e un su­biect foarte per­so­nal și că unii din­tre noi ne iden­ti­fi­căm pu­ter­nic cu ar­gu­men­ta­ți­ile pe care le adu­cem, dar la fel de clar ar tre­bui să fie și fap­tul că nici unii din­tre noi nu de­ți­nem ade­vă­rul ab­so­lut. Dacă avem în­do­ie­lile noas­tre, dacă in­sis­tăm cu în­tre­bări, dacă for­mu­lăm ipo­teze este pen­tru că vrem să ne lu­mi­năm con­ști­ința și să ne gă­sim dru­mul. Și asta ar tre­bui să ad­mi­răm unii la cei­lalți, atei sau re­li­gi­oși, ne­li­niș­tea de a nu fi gă­sit răs­pun­sul po­tri­vit, stă­ru­ința de a‑l că­uta în continuare.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    ce bine că s‑a ră­cit su­biec­tul. ca un “bun cre­ş­tin” ce sunt, chiar m‑am ener­vat când s‑a co­men­tat. o să re­vin şi eu cu un co­men­ta­riu la rece.

  2. Augustin Moga

    Dacă ai timp­ș’­chef, ci­tește aci­lea (http://www.huffingtonpost.com/nigel-barber/einstein-god-letter-auction_b_1959154.html) și vezi dacă dai de vreun ar­gu­ment îm­po­triva pre­dă­rii re­li­giei în școli. 🙂

  3. Augustin Moga

    Că re­li­gia poate fi o unealtă po­tri­vită pen­tru a con­trola omul de rând (acela care nu se com­plică cu re­pre­zen­tă­rile abs­tracte ci pre­feră me­ta­fo­rele sim­ple) s‑a do­ve­dit cu pri­so­sință de‑a lun­gul is­to­riei. Dar asta nu în­seamnă că afir­ma­ți­ile pe care va­ri­ile re­li­gii le pro­pun sunt și ade­vă­rate (în sen­sul de a fi uni­ver­sal ac­cep­tate — așa cum e gra­vi­ta­ția, bunăoară).

    Co­per­nic și Ga­li­lei pe de‑o parte (care au spart mi­tul cu Pămân­tul bu­ri­cul Uni­ver­su­lui) și Da­rwin pe de alta (care a spart mi­tul cu omul cre­a­tura spe­cială) au cam fă­cut zob na­ra­țiu­nea re­li­gi­i­lor abra­ha­mice, care in­sistă pe im­por­tanța Pămân­tu­lui și a Omu­lui în pre­o­cu­pă­rile Cre­a­to­ru­lui. Ce le mai men­ține „pe val” e doar iner­ția so­ci­ală, re­ti­cența oa­me­ni­lor de a‑și schimba tra­di­ți­ile și obiceiurile.

    ps/ Apropo de in­tu­i­ție… fi­zica new­to­ni­ană (cea ușor in­tui­bilă) func­țio­nează bine la scara cu care sun­tem noi obiș­nu­iți (mere care pică din co­pac, ca­lul tro­pă­ind pe plan în­cli­nat, etc.); în­cepe să dea ra­te­uri abia când schim­băm scara de apli­care, fie în jos (nivel sub-ato­mic), fie în sus (nivel as­tro­no­mic) — în am­bele ast­fel de ca­zuri in­tu­i­ția umană e to­tal de­pă­șită de­ve­nind, în fapt, un ba­last (câți re­u­șesc să-nțe­leagă fi­zica cu­an­tică și te­o­ria re­la­ti­vi­tă­ții? foarte pu­țini, și asta toc­mai pen­tru că sunt atât de pu­țin in­tui­bile prin prisma ex­pe­rien­țe­lor de care avem parte în mod nor­mal). Ca ur­mare, în­dem­nul pe care‑l faci la a nu ne feri să ne fo­lo­sim in­tu­i­ția… s‑ar pu­tea să fie okay până la un anu­mit nivel (să‑i spun „su­per­fi­cial”?), dar nu ne­a­pă­rat întotdeauna.

    • Sorin Sfirlogea

      Așa e, afir­ma­ți­ile re­li­gi­i­lor nu sunt toate ade­vă­rate. Cred că ele țin loc de ști­ință până când în­țe­le­ge­rea umană re­u­șește să pă­trundă în zona aceea de cu­noaș­tere. Fap­tul că per­sistă după ce în­țe­le­ge­rea s‑a pro­dus este ceea ce de­ran­jează, pen­tru că unui om in­te­li­gent îi este greu să mai ac­cepte o ex­pli­ca­ție pu­e­rilă sau greșită după ce are la dis­po­zi­ție o ex­pli­ca­ție ști­in­ți­fică. Dar mie mi se pare că nu re­li­gia este cea care per­sistă în a men­ține ex­pli­ca­ția (re­li­gia fi­ind un con­cept abs­tract, un set de prin­ci­pii și con­vin­geri) ci in­sti­tu­ți­ile care o pa­ra­zi­tează, res­pec­tiv bisericile.

      Nu știu dacă re­u­șesc să mă fac în­țe­les. Pen­tru mine re­li­gia e cu to­tul alt­ceva de­cât biserica.

      • Augustin Moga

        Nici eu nu știu dacă re­u­șesc să-nțe­leg :-), așa că-ntreb: ma­te­ria „Re­li­gie” așa cum a fost ea pre­dată în șco­lile din Ro­mâ­nia ul­ti­mi­lor 10–20 de ani, re­flectă in­ter­pre­ta­rea pe care o dai tu re­li­giei sau, mai de­grabă, pe cea care o dă bi­se­rica (BOR, probabil)?

        • Sorin Sfirlogea

          Exact, acum chiar că m‑ai în­țe­les. Bi­ne­în­țe­les că nu. Evi­dent po­li­ti­cie­nii au lă­sat loc bi­se­ri­cii să facă pro­ze­li­tism prin mij­lo­ci­rea șco­lii, să plan­teze se­min­țele unor vi­i­tori eno­ri­ași care să fie in­te­re­sați de formă (adică taxe la bi­se­rică, po­meni, cu­tia mi­lei) și nu de con­ți­nut (adică un cod mo­ral în­țe­les și asu­mat). Iar în schimb eno­ri­a­șii sunt “în­dru­mați” cu cine să voteze.

          Ce mă stră­dui eu să spun e că re­li­gia tre­buie să fie în școli, dar nu ceea ce e acum, ci un con­ți­nut com­plet res­truc­tu­rat. Iar pro­fe­so­rii de re­li­gie să fie va­li­dați de bi­se­rică, dar nu sub­or­do­nați în vreun fel ei.

          • Augustin Moga

            Mă tem că va­ri­anta ima­gi­nată de tine e uto­pică. Re­li­gia (ca ma­te­rie de studiu‑n școli) e o miză prea mare‑n ne­go­ci­e­rile din­tre cei doi ac­tori prin­ci­pali (BOR, po­li­ti­cieni) ca să aibă ca­reva din­tre ei pre­dis­po­zi­ția de a ac­cepta terțe opi­nii de la tine, mine sau alt­ci­neva. BOR-ul țin­tește un sin­gur lu­cru (pro­ze­li­tism) în timp ce po­li­ti­cie­ni­lor li se fâl­fâie atâta timp cât le um­flă pro­cen­tele elec­to­rale; iar res­tul nu contează.

            Și-atunci, cum e mai bine: cu o re­li­gie pre­dată prost sau fără?


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.