Era o vreme când îmi imaginam că medicii și farmaciștii trebuie să fie niște oameni foarte gravi, prin natura meseriei lor și a responsabilităților care îi apasă — să ții în mâna ta sănătatea unui om mi se părea un lucru din cale afară de greu și de serios. Îmi închipuiam că farmaciștii nu râd prea des, poate chiar niciodată, concentrați fiind la medicamentele pe care le aleg din rafturile înțesate de cutii misterioase, atenți la subtilitățile simptomelor tale pe care trebuie să le analizeze când te sfătuiesc ce pastilă să iei ca să te vindeci. Eram, desigur, copil în vremea când gândeam așa.
Au trecut anii apoi și am deschis tot mai rar ușa acestor imagini, ajutat de forța tinereții să traversez fiecare an fără trebuința de a trece pragul unei farmacii. Când ești tânăr totul e simplu și clar, farmaciile erau și ele parte a unui peisaj cotidian, utile doar atunci când răceai — o dată la câțiva ani — sau celor bătrâni. Iar bătrânețea, când ești tânăr, e o stare pe care o dobândesc alții, dar niciodată tu. Nu m‑am mai gândit la medicamente, nici la farmaciști și la meseria lor gravă și plină de responsabilități apăsătoare.
Am fost până acum un om sănătos, rar m‑am îmbolnăvit de câte ceva și niciodată de vreo boală gravă. Ăsta e un noroc cu care tot mai puțini par să se întâlnească și cum ar putea fi altfel atunci când zilnic se otrăvesc cu nenumăratele chimicale înghițite și respiră un aer din ce în ce mai poluat. Poate că secretul sănătății mele fizice de până acum stă în niște gene rezistente, dar am impresia că a ajutat și copilăria din anii ’60-’70, când hrana era mult mai sănătoasă, iar viața de zi cu zi mult mai calmă și mai tihnită. Cel puțin pentru un copil.
Când m‑am angajat în industria pharma, imaginile copilăriei despre farmaciști și medicamente mi-au revenit din amintire. Înțelegeam rațional că ele sunt doar niște naivități de copil, dar dincolo de ele se clădise pe neștiute o imagine pozitivă legată de farmacie, ca fiind un loc al competenței, profesionalismului și rigorii. Am început primele zile de muncă sub această impresie și multă vreme m‑am agățat de imaginile astea, convins că aceia dintre colegii mei care nu le luau în considerare, atunci când luau decizii de business, greșeau. Apoi am început să descopăr adevărata față a farmaciei moderne.
Am aflat despre algoritmii comerciali sofisticați care ordonau lista de medicamente atunci când se făcea o recomandare de tratament, aducând în frunte produsele cele mai profitabile, nu neapărat cele mai potrivite medical. Am asistat la schimbarea regulilor de prescriere a medicamentelor, care stabileau că medicul poate prescrie produsul comercial, apoi că poate prescrie doar substanța activă, iar produsul îl oferă farmacistul din gama celor ce conțin substanța respectivă — aceste oscilații de reglementare mutau cârdul de vânzători de medicamente de la ușa cabinetului la ușa farmaciei, umplând cu bani și cadouri buzunarele personale ale celor ce aveau decizia de a vinde produsele lor.
Am învățat că farmacistele (ați observat că 95% din farmaciști sunt femei? de ce oare?) sunt teribil de capricioase și că nu‑i bine să le superi pentru că se mută imediat la concurență sau își deschid propria farmacie și asta pentru că în România este o lipsă acută de farmaciști. Le-am văzut apoi la petreceri organizate de companii, transformate inexplicabil în niște pipițe kitschoase și m‑am minunat să învăț astfel despre puterea imaginii transformatoare pe care ți‑o conferă un halat alb cu ecuson, făcând pe oricine să pară serios și competent. Am aflat că la țară nimeni nu‑i interesat să deschidă farmacii, deși sunt mulți bătrâni bolnavi, pentru că veniturile sunt prea mici și nu se obține îndeajuns profit. Am văzut cum se construiește prețul medicamentului pe raftul farmaciei și am înțeles proporțiile problemei când am aflat că profitabilitatea medie a medicamentelor la preț de producător este de aproape 80%. Am fost tot mai puțin mirat să văd cât de mult sunt dispuși să investească producătorii de medicamente în cucerirea unei piețe, oferind 60–70% din valoarea produsului ca discount pentru distribuitorul care îi promovează. Și multe altele…
Dincolo de marile rețele de farmacii mai există și niște nostalgici ai meseriei de farmacist, niște visători care încearcă să supraviețuiască donquijotesc într‑o lume care se transformă tot mai repede în junglă. Dar sunt mai puțini și tot mai obosiți să se lupte cu mașinăriile de marketing ale corporațiilor. Dincolo de tejgheaua farmaciei nu se poate afla decât tot el, dumnezeul nostru modern, profitul. Contăm prea puțin noi, oamenii, cu slăbiciunile și nevoile noastre. De fapt — mă corectez — slăbiciunile noastre sunt importante pentru profesioniștii pharma. Ele pot fi exploatate comercial foarte eficient. Din intestinele complicate ale acestei industrii ies adesea și campanii de genul celei făcute recent de un producător de medicamente, care încerca să atragă atenția asupra produsului lor printr-un clip despre ura pe care o simți față de un fiu/fiică autist sau un bătrân cu Alzheimer, pentru că ți-au distrus viața făcându-te prizonierul bolii lor. Au creat chiar și un site: uraste.ro. Iar când comunitatea de pe internet a reacționat negativ la mizeria de mesaj pe care o promovau, au schimbat complet macazul, au promovat site-ul iubeste‑i.ro și au inventat o campanie de donații pentru autiști. Până la urmă au obținut ceea ce au dorit: atenția publică.
Industria pharma vindecă bolnavii sau vinde că bolnavii le aduc profit?
5:10
Daca nu incepeau astfel campania nici acum nu ati fi sesizat ca sunt 72000 de bolnavi de parkinson in Romania care au nevoie de sprijinul tau
Doneaza Asociatiei Antiparkinson si ei vor avea o noua carte sfaturi si trucuri i n boala Parkinson
Stima Dan Raican
18:10
Vinde vin de că…, adică licori de tot felu’. Așa au pornit; acu’ s‑au extins căci, deh, profitu’ le permite.
Un alt unghi de a privi treaba e‑ntrebarea: cum e posibilă menținerea unor astfel de marje de profit (80%?) într‑o industrie care –în marea ei majoritate– profită de pe urma unor medicamente cu ceva istorie‑n spate (i.e. lucruri știute, nu descoperiri de ultimă oră)?
Dacă legile religiei moderne (i.e. capitalismul) ar funcționa cum sunt scrise‑n manual, ar trebui ca prin competiție să se strâmtoreze marjele astea de profit până‑n zona numerelor scrise cu o singură cifră (și aia mică) înainte de virgulă. Nu se-ntâmplă așa. Semn că fie regulile‑s fentate pe undeva (poate p‑acol’ pe sus, pe la-nalții prelați?), fie ne-am ales un set de legi proaste.
20:10
La fel ca tine m‑am întrebat și eu, dar răspunsul nu l‑am găsit câtă vreme am lucrat în pharma, ci mai târziu, când lucram în industria cosmetică. Acolo am învățat (pentru că e mult mai vizibil și mai îngroșat) că există un proces relativ simplu de inovare în interiorul aceluiași produs. Pe aceleași baze chimice se clădesc variațiuni multiple, care sunt prezentate consumatorului ca îmbunătățiri majore: șampon cu extract de aloe care face părul mătasos, apoi cu extract de ylang-ylang care întărește rădăcina firului de păr, cu extract de kiwi și mango care rezolvă problemele părului gras șamd. La fel fac și cei din pharma, dar mai discret nițel: nurofen plus, nurofen răceală și gripă, nurofen forte…
Eu suspectez un blat general între industriile food și pharma: primii ne otrăvesc cu chimicale pretinzând că ne hrănesc, ceilalți ne otrăvesc cu alte chimicale, pretinzând că ne tratează.