Cool, marfă și mișto

Există o ca­te­go­rie de oa­meni care îmi par a fi de­fi­ni­tiv pier­duți în în­tor­to­che­a­tele mean­dre ale co­ti­dia­nu­lui: po­zi­ti­viș­tii. Și ca să nu creez con­fu­zii am să mă ex­plic. Un po­zi­ti­vist este per­soana care vede în tot ceea ce o în­con­joară lu­cruri cool, marfă și mișto. Este, de fapt, o to­pire de­fi­ni­tivă a ori­că­rei scări de va­lori într‑o su­râ­ză­toare de­grin­go­ladă uni­ver­sală, în care ar tre­bui — în opi­nia lor — să ne ilu­zio­năm fru­mos că to­tul e mi­nu­nat și gro­zav. Ju­de­că­țile de va­loare se sus­pendă, scă­rile de va­lori se abrogă, to­tul e un like și un share ge­ne­ral, ne place orice, e bine și e fru­mos și peste tot și toate curge lapte și miere.

Din ca­te­go­ria asta cred că se se­lec­tează cei ce lu­crează în mar­ke­ting. Doar așa îmi pot ex­plica se­ni­nă­ta­tea cu care ma­chi­ază re­a­li­ta­tea pen­tru a‑i pre­zenta doar în­fă­ți­șările plă­cute și utile. Orice de­fect este ig­no­rat pen­tru că nu tre­buie să ne con­cen­trăm asu­pra as­pec­te­lor ne­ga­tive, nu‑i așa? De pildă pro­du­sul pe care îl pre­zintă este cool și trendy, iar dacă vine vreun grinch de-ăsta na­sol care zice că nu face ni­mic din ce spune re­clama, îl ig­noră pen­tru că există într-ade­văr unii care sunt pur și sim­plu si­niș­tri, nu în­țe­leg fru­mu­se­țea vie­ții și lo­gica po­zi­ti­vistă: po­si­tive things ha­ppen to po­si­tive pe­o­ple. Și ei vor să li se în­tâm­ple DOAR po­si­tive things, desigur.

Dacă mă în­tre­bați pe mine, grinch fi­ind, am să vă spun ce cred: că po­zi­ti­viș­tii ăș­tia sunt, de fapt, niște imenși ne­sim­țiți. Că sunt cam­pi­o­nii ab­so­luți ai ne­sim­ți­rii. Că nu le pasă de ni­mic de­cât de pro­pri­ile lor plă­ceri pe care și le sa­tis­fac în orice mod po­si­bil: min­țind, fal­si­fi­când re­a­li­ta­tea, ig­norând pe cei care nu le su­flă în pânze. Tră­iesc pur și sim­plu pen­tru a își am­pli­fica acest he­do­nism de­șan­țat, chiar dacă o fac pe seama ce­lor din jur. Ei și ce dacă al­tora le ca­u­zează com­por­ta­men­tul lor? Aiu­rea, dragă! Pros­tii! Niște con­sti­pați, dă‑i dracu’!

Viața lor e com­plet scu­fun­dată în si­ro­pul creat de ei în­șiși, pe care nu în­ce­tează să‑l se­crete în ciuda tu­tu­ror. Și așa cum stau cu su­fle­tul la gură într-un thri­l­ler po­li­țist în care per­so­na­jul ne­ga­tiv face mâr­șă­vie după mâr­șă­vie, iar unica sa­tis­fac­ție este să‑i văd mu­tra la fi­nal, când este prins, la fel mi-aș dori să‑i văd pe acești in­di­vizi, în­cre­me­niți de spaimă și de dis­pe­rare atunci când lu­mile lor de car­ton se pră­bu­șesc, dezgo­lindu-le re­a­li­ta­tea crudă în care ei sunt vic­time fără scă­pare. Și atunci să le rân­jesc în față și să le spun că to­tul e cool, marfă și mișto.

Scuze pen­tru ci­nism, dar chiar mă scot din sărite…

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...