El era re­pre­zen­tant de vân­zări la un co­mer­sant de piei de cloșcă, ea — ju­nior mar­ke­ting la un an­tre­pre­no­riat ge­ne­ral. S‑au cu­nos­cut la o pe­tre­cere, s‑au plă­cut ime­diat, el ușor tu­pe­ist, ge­nul hip­s­te­ra­șu­lui de suc­ces, cu iPhone și cos­tum Bi­gotti, ea fra­gilă și de­li­cată, ge­nul “ce bine arăt după ce mă ma­chiez”, cu poșetă imi­ta­ție Lo­uis Vu­it­ton și pan­tofi Em­ma­nuel. Au tra­ver­sat o pe­ri­oadă de ta­to­nări re­ci­proce, cu obiș­nu­i­tele dis­cu­ții in­ter­mi­na­bile la te­le­fon, seara, după ser­vici. Dis­cu­tau ce se mai în­tâm­plă la muncă — “fa­cem o cam­pa­nie mișto cu niște mo­dele de la o casă de modă”, zi­cea ea, “arată bine ti­pele, dar mă aș­tep­tam să mă dea pe spate, știi ce zic!?!”, el aproba na­zal “îhî”, iar ea com­pleta “adică dacă mă aran­jez nițel și aș avea hai­nele lor, aș arăta mai bine, nu?”, la care el con­firma cu con­vin­gere “clar!”.

Apoi au în­ce­put să se vadă în we­e­kend, mer­geau la mall, era vară, el avea ma­șină de ser­vi­ciu și o cotă ge­ne­roasă de mo­to­rină, au ie­șit îm­pre­ună la mare, se­xul nu era gro­zav, dar era ok, dis­cu­tau tot des­pre muncă, ba­na­li­tăți, ce s‑a mai în­tâm­plat peste săp­tămână. Plajă, ho­tel la mare, ho­tel la munte, cine la res­ta­u­rant, ca­fele, el plă­tea că era un gen­tle­man, ea îl re­com­pensa cu giu­gi­u­leli dră­guțe și ape­la­tive mi­nione. Din când în când îl mai și în­văța cu li­mite: “Pisi, hai nu fă bo­tic, nu am chef în seara asta…”, el bom­bă­nea ușor ne­mul­țu­mit. Când nu ple­cau din oraș mer­geau în mall și beau ca­fele, mân­cau la food co­urt, ea se vă­i­că­rea de fi­e­care dată “uite cât am pus pe mine”, el o con­sola cu con­des­cen­dență “lasă că arăți su­per, iubi”. Și zi­lele tre­ceau pe nesimțite.

A ve­nit apoi toamna și vre­mea s‑a cam stri­cat și nu mai era rost de plim­bări pe la mare și la munte. Nici vân­ză­rile nu mer­geau prea bine, la muncă era lu­mea cam ner­voasă, “trebe să fa­cem o cam­pa­nie, ceva” opina ea, iar el răs­pun­dea cu vo­cea si­gură a ex­per­tu­lui hâr­șit în toate că nu ajută nici o cam­pa­nie “scâr­ța­rii ăș­tia nu mai cum­pără, trebe dat în pre­țuri, asta e”. Ie­șeau tot în mall în we­e­kend și-și omo­rau tim­pul. Ne­gă­sind ce să-și spună se vân­tu­rau apa­tici prin ma­ga­zine, fără să cum­pere prea multe, doar ră­sco­lind hai­nele, în că­u­ta­rea unui su­biect de dis­cu­ție. El nu prea știa ce să‑i spună, era un pic plic­ti­si­tor să te tot plimbi prin ma­ga­zine, dar nu știa cu ce alt­ceva să um­ple go­lul din­tre fra­zele lor rare. Ea se plic­ti­sise de dis­cu­ți­ile des­pre muncă, își cam spu­se­seră tot ce era de spus, dar era cumva de da­to­ria ei să iasă în we­e­kend, ce era să facă? să‑l tri­mită cu pri­e­te­nii la bere? în nici un caz, mai bine îl duce să vadă ce s‑a mai bă­gat la Zara, au­zise că și Marks & Spen­cer au niște re­du­ceri mișto. Săp­tămâna tre­cută fu­se­seră la Mu­sette să vadă ea niște poșete, în we­e­kend-ul ur­mă­tor era mu­sai să ajungă la Peek & Clo­ppen­burg că ve­neau co­lec­ți­ile de iarnă.

De vreo două ori s‑au dus și prin Ikea, la ini­ția­tiva ei, au de­fi­lat în­de­lung prin­tre rai­oa­nele ma­ga­zi­nu­lui, ale­gând ima­gi­nar mo­bila care le-ar place, ea gân­dindu-se dacă e vre­mea să facă pa­sul ho­tă­râ­tor, el te­ri­fiat de ideea că tre­buie să se de­cidă dacă se în­soară acum sau mai târ­ziu. Au mân­cat chifte­luțe su­e­deze cu car­tofi și dul­ceață și au ple­cat cu o plasă de ni­mi­curi de­co­ra­tive, de care de fapt nu aveau ne­voie. Apoi s‑au în­tors în mall și și-au fă­cut tu­rul obiș­nuit prin ma­ga­zine, dis­cu­tând ca de obi­cei de re­du­ceri, pre­țuri la că­măși și pan­tofi și pla­nuri pen­tru o pe­tre­cere de sâm­bătă seara. Au ie­șit cu pri­e­te­nii la club, au stat până târ­ziu, el s‑a afu­mat nițel și a de­ve­nit pu­țin li­bi­di­nos, o lin­gea cu pri­vi­rile pe piți­poanca cu care ve­nise un amic. Du­mi­nică s‑au tre­zit târ­ziu, că­tre prânz, ma­h­muri și prost dis­puși, s‑au ur­cat în ma­șină și s‑au dus din nou în mall — unde alt­un­deva? — să bea o ca­fea. Afară stă­tea să plouă, ea îl pri­vea încă su­pă­rată pe com­por­ta­men­tul lui de ieri, dar el n‑avea chef de dis­cu­ții și de ex­pli­ca­ții. Nici mă­car ma­ga­zi­nele nu mai pă­reau in­te­re­sante, poate un film la mul­ti­plex, așa o să tacă și ea din gură, iar el poate trage un pui de somn la drama si­ro­poasă pe care a ales‑o ea, in­sis­tând că e nemaipomenită.

(va urma)


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bogdan

    Ptiu, abia as­tept continuarea :)))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.