Că majoritatea românilor sunt incapabili de un minim discernământ politic am mai spus‑o prin articolele mele mai vechi. Că nu utilizează logica și raționamentul inductiv pentru a înțelege lumea din jurul lor, e tot mai evident din modul în care acționează ca societate și popor. Dar sunt foarte rare ocaziile în care se ivește o dovadă clară și concludentă a acestor defecte naționale, pe care evităm să le discutăm deschis din teama de a nu contrazice principiile democrației, care ne spun că poporul deține puterea, indiferent cât de prost educat ar fi.
De curând ziarul Adevărul a făcut o investigație despre cel mai bun conducător al României. Personalitățile despre care cititorii erau invitați să răspundă erau Regele Mihai, Regele Carol al II-lea, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu și Băsescu. Învingătorul a fost desigur Ceaușescu, iar argumentele au fost realizările sale pozitive sau aparent pozitive: metroul, marile hidrocentrale șamd. În antiteză, conducătorii de după ’89 nu au reușit să ofere nimic sau aproape nimic poporului român. Judecata este simplistă, dar relevantă pentru starea de confuzie mentală a societății românești: cel ce face ceva este mai dezirabil, indiferent de mijloacele prin care o face, dar nu atunci când realizează obiectivul, ci mult timp după aceea, eventual după ce l‑am gonit sau l‑am executat. Am întâlnit aceeași mentalitate și la niște constănțeni, altminteri oameni inteligenți, care îmi explicau că Mazăre e ok pentru că — deși a furat și va fura în continuare, deși este nimic altceva decât un golan — a făcut ceva pentru Constanța. Constănțenii sunt și ei români, nu cred că se deosebesc de ceilalți — du‑l pe Mazăre la Craiova sau la Focșani sau oriunde altundeva și lumea îl va vota și aprecia pentru exact aceleași motive.
Chiar ieri discutam cu alții despre bisericile mutate de Ceaușescu pentru că stăteau în calea planurilor sale urbanistice. Desigur aceste gesturi nu sunt menționate de cei care acum îl apreciază. Iată spre exemplificare cum arăta mânăstirea Mihai Vodă înainte de Ceaușescu și cum arăta după demolare și translatarea bisericii cu 300 de metri mai jos, pentru a face loc Casei Poporului.
Dar dacă ar fi totuși să luăm în considerare realizările inginerești ale epocii ceaușiste, am putea afirma fără a ne teme de greșeală că azi ar fi imposibil de realizat un astfel de proiect. Precis licitația ar fi mânărită ca să câștige un apropiat al primarului sau partidului de guvernământ, care de fapt n‑ar avea o firmă cu experiență pe domeniul ăsta, dar ar angaja pe alții, pe cei mai ieftini și după ce clădirea ar fi distrusă în timpul strămutării ar începe procesele prin tribunale — mai mult de ochii publicului, pentru ca problema să devină istorie, să fie uitată.
Revenind la investigația din Adevărul, ceea ce mi se pare relevant pentru starea de confuzie generală este absența unei minime consistențe raționale. Ceaușescu a fost președintele României și secretar general al PCR — dar toate deciziile executive veneau de la el. Primii miniștri din timpul regimului său erau niște marionete care executau fără crâcnire ceea e hotăra președintele. Aparent asta au apreciat românii, autoritatea direcționată spre niște obiective clare, chiar dacă nu neapărat benefice poporului. Paradoxal, tocmai pentru aceasta atitudine l‑au sancționat pe Băsescu la referendum.
Cândva Iliescu vorbea despre o variantă originală de democrație, una condusă de un despot luminat. Adesea românii dau semne că aceasta le-ar fi preferința. Deci vrem un despot luminat în fruntea țării sau nu?
Lasă un comentariu