Un an de jurnal

De curând s‐a împlinit un an de când am hotărât să iau în serios acest jur­nal de bord și mă gân­deam în zilele din urmă că ar tre­bui să marchez cumva această aniver­sare, însă până acum n‐am găsit cuvin­tele, starea, emoția. Am recitit arti­cole mai vechi încer­când să‐mi amintesc ce am gân­dit atunci, dar nimic nu părea să puncteze tre­cerea aces­tui prim an de scris. Sunt două sute șaptezeci și cinci de arti­cole de atunci și tot atâtea pagini albe pe care am vrut să pun ceva din mine, care să ajungă la voi. Am reușit? Nu de fiecare dată, cu sig­u­ranță. Une­ori, poate. Am fost sin­cer? Întot­deauna.

M‐am între­bat în ultima vreme dacă nu cumva ceea ce am scris mai demult e dis­o­nant față de ceea ce scriu acum. Câteo­dată, când mă apuc să scriu despre un subiect, sunt ten­tat să sco­to­cesc prin postările vechi, să le recitesc și să mă asigur că nu mă con­trazic, că nu par nesin­cer. Mă opresc însă întot­deauna la timp și mă întreb de unde această dor­ință de con­secvență, de ce aș vrea să am cu tot dinadin­sul ace­leași opinii ca acum un an, o lună, o săp­tămână. E un jur­nal de bord, e o călă­to­rie, al cărei itin­er­ariu îl sta­bilesc doar într‐o anu­mită măsură eu, restul vine de la ceilalți, de la haz­ard sau de la des­tin — spuneți‐i cum vreți — cum aș putea călă­tori prin cvasi‐necunoscut fiindu‐mi egal în fiecare clipă, având aceeași înțelegere, aceeași imag­ine a dru­mu­lui? Și încă ceva: sin­cer­i­tatea vine din con­secvență?

Se spune că doar proștii sunt con­secvenți, rămânând defin­i­tiv blo­cați în pro­pri­ile șabloane de gândire, inca­pa­bili să iasă din cap­cana sinelui. Dar ce con­fort­a­bilă viață este aceea în care ești sigur că ai trasat clar limita din­tre bine și rău, ce sim­plu e să cân­tărești totul cu ocaua neschim­bată a ideii fixe! L'enfer sont les autres, le par­adis c'est moi même. În patul pro­cus­t­ian al minții lor, alt­fel e prea mare și tre­buie scur­tat până când seamănă cu la fel. Proștii sunt călăii neiertă­tori ai schim­bării și eternii ben­e­fi­ciari ai feri­cirii mijlocite de băltirea gân­du­lui. Dim­potrivă, incon­secvența e veșnica răzgândire, e însăși neodi­hna, dis­con­for­tul de a ști că tot ceea ce cunoști acum are să se schimbe chiar mâine, puțin câte puțin sau spec­tac­u­los, subit meta­morfic. E un neîn­tre­rupt mara­ton al răzgândirii, al gândirii în răspăr, îndoindu‐te cu pre­med­itare de pro­pri­ile enunțuri îndată ce le‐ai for­mu­lat. Oare am avut drep­tate? Oare am înțe­les bine? Oare am pătruns în esența lucrurilor? Oare am spus exact ce gân­deam?

Apoi îmi dau seama că — de fapt — ten­tația de a mă privi ret­ro­spec­tiv în jur­nal nu vine din dor­ința de con­secvență, ci din nevoia de a remem­ora par­cur­sul, de a marca evoluția. E impor­tant să vii de undeva, să treci prin locuri pe care le cunoști și le recunoști, să ai o poveste. Pen­tru că o poveste are un tâlc. O poveste mer­ită spusă de alții, altora. O poveste poate schimba un om și,  prin el, lumea, atâta vreme cât e sin­ceră. Așadar, dragii mei citi­tori, oricâți veți fi la număr, dați‐mi voie să vă asigur că am fost mereu sin­cer cu voi și cu mine însumi. Iar dacă vă va părea că am avut cândva o părere și apoi ea s‐a schim­bat, vreau să fiți con­vinși că am fost onest și atunci, și apoi. Între timp învăț, înțe­leg, aflu. Incon­sis­tențele mele sunt dovada certă că refuz să fiu prost, chiar dacă înțe­leg cu fiecare pas cât de departe sunt de a fi deștept.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Ionut Niculescu

    Si la mai multi, stima­bile, ca nu de putine ori m‐ai uns la ficati cu finetea si acu­ratetea de mult bun simt a comen­tari­ilor tale.
    Apre­ciez mult ceea ce faci, mesajele care ne vin prin inter­mediul blogu­lui tau, opini­ile care vin dintr‐o minte "nor­mala", de om sanatos la cap, asa cum tare as dori ca mult mai multi sa o aiba acolo, unde‐i si raul si ramul nos­tru, unde inim­ile noas­tre trag, ori­cat de departe am fi.
    Sanatate multa sa‐ti dea Dum­nezeu , mai omule, si‐apoi sa auzim de bine!

    • Sorin Sfirlogea

      Foarte mulțumesc de urări și de aprecieri. Cât despre nor­mal­i­tate… ce să zic, am să‐ți amintesc replica finală din fil­mul Bal­anța: dacă e nor­mal, îl omor cu mâna mea! :))

  2. Augustin Moga

    La mulți ani și la mai multe postări! E limpede că ai tal­ent la scris — nu‐l irosi. 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      Mulțumesc de urări. Am să încerc să nu iros­esc bruma de îndemânare, dar mă bazez și pe cei ce mă citesc să mă șle­fuiască, fiindu‐mi crit­ici atunci când conțin­u­tul sau forma scad în val­oare. Dacă nu cer prea mult… 😉

  3. D-ra Ilie

    La cat mai multe pove­stiri! Sun­tem numai ochi si, une­ori, ure­chi! :))
    …Si saru­tari de maini Doam­nei!

    • Sorin Sfirlogea

      Poate o să râzi, dar la un moment dat m‐am gân­dit să fac postări audio. Unele povești își pierd din farmec când sunt scrise.

  4. Alice

    Da, de‐acum o să ne măsurăm viața nu doar după schim­barea anotim­purilor, ci și după aniver­sările blogu­lui. La mulți ani inspi­rați și inspi­rațion­ali. Mulțu­mim.

    • Sorin Sfirlogea

      Ei, chiar să măsori viața e puțin prea mult, mă împov­ărează 🙂 Eu îți mulțumesc pen­tru răb­darea și per­se­v­erența de a citi.

  5. Ovidiu Oancea

    Tinere domn, da‐mi voie sa te felicit pen­tru aceasta borna de 1 an. Cand ai inceput proiec­tul nu eram ferm con­vins ca il vei derula cu atata pasi­une. M‐am ener­vat ingroz­i­tor cand mi‐am dat seama ca te vei tine de tre­aba. Dupa cum vezi evit sa te intreb daca te tii si de mer­sul la sala… incerc sa evit o depre­sie auto‐provocata :). Este vorba evi­dent de nervi con­struc­tivi si de fap­tul ca desi am in jur mod­ele de urmat. ma inte­leg cu con­secventa pre­cum pin­guinul cu deser­tul.
    Lasand tam­p­eni­ile, imi place ca pui suflet, ca iti aloci timp, ca arti­colele sunt cu ade­varat scrise. Spun scrise pen­tru ca multi pun cuvinte unul dupa celalalt dand sen­za­tia ca le extrag dintr‐o palarie. Cred ca ai deja pub­licul tau, putin ciu­dat pen­tru soci­etatea in care traim, un pub­lic alt­fel, in afara main­stream. Si daca ar fi sa alegi intre sin­cer­i­tate si con­secventa, cred ca ar tre­bui sa mizezi pe prima.

    • Sorin Sfirlogea

      Când am început proiec­tul nici eu nu știam dacă și cât îl voi duce mai departe. S‐a dovedit că scrisul îmi place mai mult decât cre­deam și iată‐mă aici. Si n‐am de gând să mă opresc, dim­potrivă. Mai am niște proiecte în minte, din care sper ca măcar unul să îl por­nesc anul viitor… vom vedea.

      Mulțumesc de aprecieri. Și da, dacă ții la nervii tăi, nu mă întreba dacă mă țin și de sală. :))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu