De curând s‑a împlinit un an de când am hotărât să iau în serios acest jurnal de bord și mă gândeam în zilele din urmă că ar trebui să marchez cumva această aniversare, însă până acum n‑am găsit cuvintele, starea, emoția. Am recitit articole mai vechi încercând să-mi amintesc ce am gândit atunci, dar nimic nu părea să puncteze trecerea acestui prim an de scris. Sunt două sute șaptezeci și cinci de articole de atunci și tot atâtea pagini albe pe care am vrut să pun ceva din mine, care să ajungă la voi. Am reușit? Nu de fiecare dată, cu siguranță. Uneori, poate. Am fost sincer? Întotdeauna.
M‑am întrebat în ultima vreme dacă nu cumva ceea ce am scris mai demult e disonant față de ceea ce scriu acum. Câteodată, când mă apuc să scriu despre un subiect, sunt tentat să scotocesc prin postările vechi, să le recitesc și să mă asigur că nu mă contrazic, că nu par nesincer. Mă opresc însă întotdeauna la timp și mă întreb de unde această dorință de consecvență, de ce aș vrea să am cu tot dinadinsul aceleași opinii ca acum un an, o lună, o săptămână. E un jurnal de bord, e o călătorie, al cărei itinerariu îl stabilesc doar într‑o anumită măsură eu, restul vine de la ceilalți, de la hazard sau de la destin — spuneți‑i cum vreți — cum aș putea călători prin cvasi-necunoscut fiindu-mi egal în fiecare clipă, având aceeași înțelegere, aceeași imagine a drumului? Și încă ceva: sinceritatea vine din consecvență?
Se spune că doar proștii sunt consecvenți, rămânând definitiv blocați în propriile șabloane de gândire, incapabili să iasă din capcana sinelui. Dar ce confortabilă viață este aceea în care ești sigur că ai trasat clar limita dintre bine și rău, ce simplu e să cântărești totul cu ocaua neschimbată a ideii fixe! L’enfer sont les autres, le paradis c’est moi même. În patul procustian al minții lor, altfel e prea mare și trebuie scurtat până când seamănă cu la fel. Proștii sunt călăii neiertători ai schimbării și eternii beneficiari ai fericirii mijlocite de băltirea gândului. Dimpotrivă, inconsecvența e veșnica răzgândire, e însăși neodihna, disconfortul de a ști că tot ceea ce cunoști acum are să se schimbe chiar mâine, puțin câte puțin sau spectaculos, subit metamorfic. E un neîntrerupt maraton al răzgândirii, al gândirii în răspăr, îndoindu-te cu premeditare de propriile enunțuri îndată ce le-ai formulat. Oare am avut dreptate? Oare am înțeles bine? Oare am pătruns în esența lucrurilor? Oare am spus exact ce gândeam?
Apoi îmi dau seama că — de fapt — tentația de a mă privi retrospectiv în jurnal nu vine din dorința de consecvență, ci din nevoia de a rememora parcursul, de a marca evoluția. E important să vii de undeva, să treci prin locuri pe care le cunoști și le recunoști, să ai o poveste. Pentru că o poveste are un tâlc. O poveste merită spusă de alții, altora. O poveste poate schimba un om și, prin el, lumea, atâta vreme cât e sinceră. Așadar, dragii mei cititori, oricâți veți fi la număr, dați-mi voie să vă asigur că am fost mereu sincer cu voi și cu mine însumi. Iar dacă vă va părea că am avut cândva o părere și apoi ea s‑a schimbat, vreau să fiți convinși că am fost onest și atunci, și apoi. Între timp învăț, înțeleg, aflu. Inconsistențele mele sunt dovada certă că refuz să fiu prost, chiar dacă înțeleg cu fiecare pas cât de departe sunt de a fi deștept.
23:11
Si la mai multi, stimabile, ca nu de putine ori m‑ai uns la ficati cu finetea si acuratetea de mult bun simt a comentariilor tale.
Apreciez mult ceea ce faci, mesajele care ne vin prin intermediul blogului tau, opiniile care vin dintr‑o minte “normala”, de om sanatos la cap, asa cum tare as dori ca mult mai multi sa o aiba acolo, unde‑i si raul si ramul nostru, unde inimile noastre trag, oricat de departe am fi.
Sanatate multa sa-ti dea Dumnezeu , mai omule, si-apoi sa auzim de bine!
1:11
Foarte mulțumesc de urări și de aprecieri. Cât despre normalitate… ce să zic, am să-ți amintesc replica finală din filmul Balanța: dacă e normal, îl omor cu mâna mea! :))
18:11
La mulți ani și la mai multe postări! E limpede că ai talent la scris — nu‑l irosi. 🙂
21:11
Mulțumesc de urări. Am să încerc să nu irosesc bruma de îndemânare, dar mă bazez și pe cei ce mă citesc să mă șlefuiască, fiindu-mi critici atunci când conținutul sau forma scad în valoare. Dacă nu cer prea mult… 😉
17:11
La cat mai multe povestiri! Suntem numai ochi si, uneori, urechi! :))
…Si sarutari de maini Doamnei!
21:11
Poate o să râzi, dar la un moment dat m‑am gândit să fac postări audio. Unele povești își pierd din farmec când sunt scrise.
15:11
Da, de-acum o să ne măsurăm viața nu doar după schimbarea anotimpurilor, ci și după aniversările blogului. La mulți ani inspirați și inspiraționali. Mulțumim.
21:11
Ei, chiar să măsori viața e puțin prea mult, mă împovărează 🙂 Eu îți mulțumesc pentru răbdarea și perseverența de a citi.
11:11
Tinere domn, da-mi voie sa te felicit pentru aceasta borna de 1 an. Cand ai inceput proiectul nu eram ferm convins ca il vei derula cu atata pasiune. M‑am enervat ingrozitor cand mi-am dat seama ca te vei tine de treaba. Dupa cum vezi evit sa te intreb daca te tii si de mersul la sala… incerc sa evit o depresie auto-provocata :). Este vorba evident de nervi constructivi si de faptul ca desi am in jur modele de urmat. ma inteleg cu consecventa precum pinguinul cu desertul.
Lasand tampeniile, imi place ca pui suflet, ca iti aloci timp, ca articolele sunt cu adevarat scrise. Spun scrise pentru ca multi pun cuvinte unul dupa celalalt dand senzatia ca le extrag dintr‑o palarie. Cred ca ai deja publicul tau, putin ciudat pentru societatea in care traim, un public altfel, in afara mainstream. Si daca ar fi sa alegi intre sinceritate si consecventa, cred ca ar trebui sa mizezi pe prima.
12:11
Când am început proiectul nici eu nu știam dacă și cât îl voi duce mai departe. S‑a dovedit că scrisul îmi place mai mult decât credeam și iată-mă aici. Si n‑am de gând să mă opresc, dimpotrivă. Mai am niște proiecte în minte, din care sper ca măcar unul să îl pornesc anul viitor… vom vedea.
Mulțumesc de aprecieri. Și da, dacă ții la nervii tăi, nu mă întreba dacă mă țin și de sală. :))