De cu­rând s‑a îm­pli­nit un an de când am ho­tă­rât să iau în se­rios acest jur­nal de bord și mă gân­deam în zi­lele din urmă că ar tre­bui să mar­chez cumva această ani­ver­sare, însă până acum n‑am gă­sit cu­vin­tele, sta­rea, emo­ția. Am re­ci­tit ar­ti­cole mai vechi în­cer­când să-mi amin­tesc ce am gân­dit atunci, dar ni­mic nu pă­rea să punc­teze tre­ce­rea aces­tui prim an de scris. Sunt două sute șap­te­zeci și cinci de ar­ti­cole de atunci și tot atâ­tea pa­gini albe pe care am vrut să pun ceva din mine, care să ajungă la voi. Am re­u­șit? Nu de fi­e­care dată, cu si­gu­ranță. Une­ori, poate. Am fost sin­cer? Întotdeauna.

M‑am în­tre­bat în ul­tima vreme dacă nu cumva ceea ce am scris mai de­mult e di­so­nant față de ceea ce scriu acum. Câ­teo­dată, când mă apuc să scriu des­pre un su­biect, sunt ten­tat să sco­to­cesc prin pos­tă­rile vechi, să le re­ci­tesc și să mă asi­gur că nu mă con­tra­zic, că nu par ne­sin­cer. Mă opresc însă în­tot­dea­una la timp și mă în­treb de unde această do­rință de con­sec­vență, de ce aș vrea să am cu tot din­a­din­sul ace­leași opi­nii ca acum un an, o lună, o săp­tămână. E un jur­nal de bord, e o că­lă­to­rie, al că­rei iti­ne­ra­riu îl sta­bi­lesc doar într‑o anu­mită mă­sură eu, res­tul vine de la cei­lalți, de la ha­zard sau de la des­tin — spuneți‑i cum vreți — cum aș pu­tea că­lă­tori prin cvasi-ne­cu­nos­cut fi­indu-mi egal în fi­e­care clipă, având ace­eași în­țe­le­gere, ace­eași ima­gine a dru­mu­lui? Și încă ceva: sin­ce­ri­ta­tea vine din consecvență?

Se spune că doar proș­tii sunt con­sec­venți, rămânând de­fi­ni­tiv blo­cați în pro­pri­ile șa­bloane de gân­dire, in­ca­pa­bili să iasă din cap­cana si­ne­lui. Dar ce con­for­ta­bilă viață este aceea în care ești si­gur că ai tra­sat clar li­mita din­tre bine și rău, ce sim­plu e să cân­tă­rești to­tul cu ocaua ne­schim­bată a ideii fixe! L’en­fer sont les au­tres, le pa­ra­dis c’est moi même. În pa­tul pro­cus­tian al min­ții lor, alt­fel e prea mare și tre­buie scur­tat până când sea­mănă cu la fel. Proș­tii sunt că­lăii ne­ier­tă­tori ai schim­bă­rii și eter­nii be­ne­fi­ci­ari ai fe­ri­ci­rii mij­lo­cite de băl­ti­rea gân­du­lui. Dim­po­trivă, in­con­sec­vența e veș­nica răzgân­dire, e în­săși neo­dihna, di­scon­for­tul de a ști că tot ceea ce cu­noști acum are să se schimbe chiar mâine, pu­țin câte pu­țin sau spec­ta­cu­los, su­bit me­ta­mor­fic. E un ne­în­tre­rupt ma­ra­ton al răzgân­di­rii, al gân­di­rii în răs­păr, în­do­indu-te cu pre­me­di­tare de pro­pri­ile enun­țuri în­dată ce le-ai for­mu­lat. Oare am avut drep­tate? Oare am în­țe­les bine? Oare am pă­truns în esența lu­cru­ri­lor? Oare am spus exact ce gândeam?

Apoi îmi dau seama că — de fapt — ten­ta­ția de a mă privi re­tros­pec­tiv în jur­nal nu vine din do­rința de con­sec­vență, ci din ne­voia de a re­me­mora par­cur­sul, de a marca evo­lu­ția. E im­por­tant să vii de un­deva, să treci prin lo­curi pe care le cu­noști și le re­cu­noști, să ai o po­veste. Pen­tru că o po­veste are un tâlc. O po­veste me­rită spusă de al­ții, al­tora. O po­veste poate schimba un om și,  prin el, lu­mea, atâta vreme cât e sin­ceră. Așa­dar, dra­gii mei ci­ti­tori, ori­câți veți fi la nu­măr, dați-mi voie să vă asi­gur că am fost me­reu sin­cer cu voi și cu mine în­sumi. Iar dacă vă va pă­rea că am avut cân­dva o pă­rere și apoi ea s‑a schim­bat, vreau să fiți con­vinși că am fost onest și atunci, și apoi. În­tre timp în­văț, în­țe­leg, aflu. In­con­sis­ten­țele mele sunt do­vada certă că re­fuz să fiu prost, chiar dacă în­țe­leg cu fi­e­care pas cât de de­parte sunt de a fi deștept.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ionut Niculescu

    Si la mai multi, sti­ma­bile, ca nu de pu­tine ori m‑ai uns la fi­cati cu fi­ne­tea si acu­ra­te­tea de mult bun simt a co­men­ta­ri­i­lor tale.
    Apre­ciez mult ceea ce faci, me­sa­jele care ne vin prin in­ter­me­diul blo­gu­lui tau, opi­ni­ile care vin dintr‑o minte “nor­mala”, de om sa­na­tos la cap, asa cum tare as dori ca mult mai multi sa o aiba acolo, unde‑i si raul si ra­mul nos­tru, unde ini­mile noas­tre trag, ori­cat de de­parte am fi.
    Sa­na­tate multa sa-ti dea Dum­ne­zeu , mai omule, si-apoi sa au­zim de bine!

    • Sorin Sfirlogea

      Foarte mul­țu­mesc de urări și de apre­ci­eri. Cât des­pre nor­ma­li­tate… ce să zic, am să-ți amin­tesc re­plica fi­nală din fil­mul Ba­lanța: dacă e nor­mal, îl omor cu mâna mea! :))

  2. Augustin Moga

    La mulți ani și la mai multe pos­tări! E lim­pede că ai ta­lent la scris — nu‑l irosi. 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      Mul­țu­mesc de urări. Am să în­cerc să nu iro­sesc bruma de în­demâ­nare, dar mă ba­zez și pe cei ce mă ci­tesc să mă șle­fu­iască, fi­indu-mi cri­tici atunci când con­ți­nu­tul sau forma scad în va­loare. Dacă nu cer prea mult… 😉

  3. D-ra Ilie

    La cat mai multe po­ves­tiri! Sun­tem nu­mai ochi si, une­ori, urechi! :))
    …Si sa­ru­tari de maini Doamnei!

    • Sorin Sfirlogea

      Poate o să râzi, dar la un mo­ment dat m‑am gân­dit să fac pos­tări au­dio. Unele po­vești își pierd din far­mec când sunt scrise.

  4. Alice

    Da, de-acum o să ne mă­su­răm viața nu doar după schim­ba­rea ano­tim­pu­ri­lor, ci și după ani­ver­să­rile blo­gu­lui. La mulți ani in­spi­rați și in­spi­ra­țio­nali. Mulțumim.

    • Sorin Sfirlogea

      Ei, chiar să mă­sori viața e pu­țin prea mult, mă îm­po­vă­rează 🙂 Eu îți mul­țu­mesc pen­tru răb­da­rea și per­se­ve­rența de a citi.

  5. Ovidiu Oancea

    Ti­nere domn, da-mi voie sa te fe­li­cit pen­tru aceasta borna de 1 an. Cand ai in­ce­put pro­iec­tul nu eram ferm con­vins ca il vei de­rula cu atata pa­siune. M‑am ener­vat in­gro­zi­tor cand mi-am dat seama ca te vei tine de treaba. Dupa cum vezi evit sa te in­treb daca te tii si de mer­sul la sala… in­cerc sa evit o de­pre­sie auto-pro­vo­cata :). Este vorba evi­dent de nervi con­struc­tivi si de fap­tul ca desi am in jur mo­dele de ur­mat. ma in­te­leg cu con­sec­venta pre­cum pin­gu­i­nul cu desertul.
    La­sand tam­pe­ni­ile, imi place ca pui su­flet, ca iti aloci timp, ca ar­ti­co­lele sunt cu ade­va­rat scrise. Spun scrise pen­tru ca multi pun cu­vinte unul dupa ce­la­lalt dand sen­za­tia ca le ex­trag dintr‑o pa­la­rie. Cred ca ai deja pu­bli­cul tau, pu­tin ciu­dat pen­tru so­ci­e­ta­tea in care traim, un pu­blic alt­fel, in afara main­stream. Si daca ar fi sa alegi in­tre sin­ce­ri­tate si con­sec­venta, cred ca ar tre­bui sa mi­zezi pe prima.

    • Sorin Sfirlogea

      Când am în­ce­put pro­iec­tul nici eu nu știam dacă și cât îl voi duce mai de­parte. S‑a do­ve­dit că scri­sul îmi place mai mult de­cât cre­deam și iată-mă aici. Si n‑am de gând să mă opresc, dim­po­trivă. Mai am niște pro­iecte în minte, din care sper ca mă­car unul să îl por­nesc anul vi­i­tor… vom vedea.

      Mul­țu­mesc de apre­ci­eri. Și da, dacă ții la ner­vii tăi, nu mă în­treba dacă mă țin și de sală. :))


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.