Sunt si­gur că ați au­zit de re­țeaua de fra­u­dare a fon­du­ri­lor eu­ro­pene — au re­u­șit să sus­tragă 22 de mi­li­oane de euro prin do­cu­mente false, orches­trate de co­mun acord cu func­țio­nari pu­blici și oa­meni din bănci. Nu e prea mult de spus în le­gă­tură cu acest caz, iar de­ta­li­ile com­plete le vom primi prin presă în lu­nile ur­mă­toare. Am avut oca­zia să văd la lu­cru oa­me­nii de afa­ceri ro­mâni atunci când plă­nu­iesc să ac­ce­seze fon­duri eu­ro­pene și pot să spun că au o con­cep­ție ex­trem de in­te­re­santă asu­pra acestora.

Mai în­tâi există per­cep­ția că ori­cum ai ob­ține aceste fon­duri, chiar dacă fo­lo­sești in­stru­mente ile­gale, nu ești un hoț. Pen­tru că ba­nii sunt ai Ro­mâ­niei și dacă nu‑i luăm, îi pier­dem. Așa că de­cât să se pi­ardă, să nu in­tre în țară, nu mai bine fa­cem noi pe dracu‑n pa­tru și îi ac­ce­săm? Mo­tiv pen­tru care sunt în­lă­tu­rate de la bun în­ce­put orice fel de scru­pule în le­gă­tură cu fal­si­fi­ca­rea  în­de­pli­ni­rii con­di­ți­i­lor obli­ga­to­rii și se trece di­rect la fa­bri­ca­rea do­sa­ru­lui de în­scri­ere. Se in­ven­tează CV-uri cu com­pe­tențe in­e­xis­tente, se com­ple­tează obiec­tul de ac­ti­vi­tate al fir­mei dacă e ne­voie, se pro­duc do­cu­mente false des­pre pro­iecte an­te­ri­oare — ni­mic nu poate sta în ca­lea pa­tri­o­tis­mu­lui aces­tor oa­meni, care sunt de­ter­mi­nați să facă orice e ne­voie ca să aducă ba­nii eu­ro­peni în ță­ri­șoara noas­tră. Și pen­tru că, o dată aju­nși în țară, ba­nii tre­buie să fie de­po­zi­tați într-un loc si­gur, unde ar fi mai ni­me­rit să‑i pună de­cât în bu­zu­na­rele proprii?

Din câte am ob­ser­vat eu me­ca­nis­mele de con­trol fi­nan­ciar ale Uniu­nii Eu­ro­pene sunt des­tul de re­la­xate. Cei care au ajuns să fie fi­nan­țați tre­buie să com­ple­teze niște ra­poarte pe­ri­o­dice, în care să ex­plice cum se de­ru­lează pro­iec­tul lor și cum au fo­lo­sit ba­nii. Dar nu există de­cât ra­re­ori ca­zuri în care ci­neva vine să ve­ri­fice amă­nu­n­țit re­a­li­tă­țile din te­ren. Așa că, de‑a lun­gul a câ­torva ani, a apă­rut o nouă spe­cie pro­fe­sio­nală: ex­per­tul în fon­duri eu­ro­pene. Acesta este o per­soană care cu­noaște toate cu­tu­mele UE, re­gu­lile și le­gi­sla­ția și poate în­druma o com­pa­nie care de­ru­lează un pro­iect des­pre cum să-și com­ple­teze ra­poar­tele în așa fel în­cât să nu dea de bă­nuit. Fon­du­rile nu se duc aproape nici­o­dată acolo unde este scris pe hâr­tie, ci sunt plim­bate prin con­turi și fo­lo­site pen­tru a spori bu­năs­ta­rea patronului.

De pildă am avut oca­zia să văd cum o firmă fă­cea acest gen de ac­ti­vi­tate în do­me­niul IT: an­ga­jase vreo pa­tru pro­gra­ma­tori me­di­o­cri ca să facă un soft de mo­ni­to­ri­zare vi­deo pen­tru un sis­tem de se­cu­ri­tate și îi plă­tea cu vreo mie și ceva pe lună pe fi­e­care. Pro­ject ma­na­ge­rul — ex­pert în fon­duri eu­ro­pene — mi‑a ex­pli­cat că pe hâr­tie fi­gu­rează nu-știu-câți ex­perți în software de se­cu­ri­tate, cu CV-urile afe­rente, care sunt plătiți cu cinci mii de euro lu­nar. Pro­iec­tul dura vreun an și ju­mă­tate și be­ne­fi­ciul con­cret era de vreo două sute de mii de euro, di­fe­rența din­tre cât cre­dea UE că se plă­tește pe sa­la­rii și cât se plă­tea în mod real. Și asta e o mică gă­i­nă­rie pe lângă ce fac alții.

Toate as­tea sunt po­si­bile pen­tru Uniu­nea Eu­ro­peană nu și‑a de­se­nat bi­ro­cra­ția pro­prie por­nind de la pre­miza că in­te­rac­țio­nează cu in­frac­tori, ci cu oa­meni cin­stiți și co­recți. Ceea ce în Ro­mâ­nia pare mai di­fi­cil de gă­sit. Pro­ba­bil că li s‑a pă­rut și lor ceva ciu­dat, așa că au tri­mis niște echipe de con­trol mai mari, ca să vadă ce și cum stau lu­cru­rile. Așa au apă­rut scan­da­lu­rile cu fi­nan­ța­rea de cur­suri de sal­va­mar la Cluj, di­ver­sele ho­ții mai mă­runte sau mai mari pe care le tot ci­tim prin presă. Și, îm­pre­ună cu pro­ble­mele de ca­pa­ci­tate de ab­sorb­ție a fon­du­ri­lor, s‑a ajuns la sus­pen­da­rea finanțărilor.

Cu ceva timp în urmă, mai bine de un an, mă gân­deam foarte se­rios dacă n‑ar fi bine să în­cerc să mă spe­cia­li­zez în fon­duri eu­ro­pene, pen­tru că prin­ci­pala pro­blemă a fir­me­lor ro­mâ­nești de a se fi­nanța din bani eu­ro­peni este in­ca­pa­ci­ta­tea lor de a ges­tiona pro­iec­tele afe­rente. Ceea ce eu aș pu­tea face, dacă aș în­văța re­gu­lile UE. Apoi am luat con­tact cu niște ast­fel de spe­cia­liști și am în­tre­ză­rit ade­vă­rata față a aces­tei me­se­rii: nu ești un ma­na­ger de pro­iect, ci con­si­lier de fra­udă. Și de așa ceva eu nu mă apuc. Este trist și foarte ade­vă­rat: orice oport­u­ni­tate apă­rută în țara asta este mai în­tâi abor­dată de șme­cheri care îi ca­ută punc­tele slabe, mo­da­li­tă­tile în care pot ob­ține avan­ta­jele fără să mun­cească șî fără să pro­ducă re­zul­ta­tele aș­tep­tate. Iar an­tre­pre­no­rii cât de cât onești stau de­o­parte, ezi­tanți, lip­siți de com­pe­ten­țele ne­ce­sare, pri­vind cum ho­ții se în­fruptă din avan­ta­jele do­bân­dite ile­gal. De aici există două sce­na­rii po­si­bile pen­tru ei: ori se dau cu in­frac­to­rii, în­groșând rân­du­rile aces­tora, ori nu pupă nici un ban de la european.

Iar eu­ro­pea­nul ne este nouă, ro­mâ­ni­lor, cel mai drag — fie că e fond fi­nan­ciar sau tu­rist noi îl pri­mim cu drag și‑l bu­zu­nă­rim, să țină minte că a tre­cut pe la noi. Pro­ba­bil că a doua oară n‑o să ne mai treacă pra­gul, deci hai să‑l ar­dem la bu­zu­nare ca lu­mea, că nu mai prin­dem ocazia.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.