Eu îl ad­mi­ram pe ac­to­rul Mir­cea Dia­conu. Pen­tru ta­lent, pen­tru in­te­gri­tate, pen­tru bun simț. Și, până nu de­mult, îl ad­mi­ram și pe se­na­to­rul Mir­cea Dia­conu. Sau, ca să fiu com­plet cin­stit, nu îl ad­mi­ram, ci îi acor­dam cre­dit de bună in­ten­ție. L‑am vă­zut de câ­teva ori la emi­siuni te­le­vi­zate, cu des­tul de mult timp în urmă, având ati­tu­dini de ac­ti­vist de par­tid, pro­nun­țându-se în do­me­nii în care era evi­dent că nu are com­pe­tențe, dar fă­cea stră­da­nia de a aplica lo­gica bu­nu­lui simț și de a com­pă­rea în față au­di­to­ru­lui ca un brav sol­dat al par­ti­du­lui care — iată! — nu face de­cât să uzeze de buna cu­vi­ință pen­tru a ju­deca o ches­tiune de­li­cată. Avea un fel de nai­vi­tate în ape­lul său re­pe­tat la one­s­ti­tate și de­di­ca­ție, o ino­cență ce‑l fă­cea di­ge­ra­bil chiar și când co­mi­tea câte o gafă din necunoaștere.

De cu­rând a in­trat într-un con­flict de no­to­ri­e­tate apropo de ca­li­ta­tea sa dublă de di­rec­tor de tea­tru și de se­na­tor. ANI spune că n‑avea voie să ocupe am­bele po­zi­ții co­noc­mi­tent, Se­na­tul însă are altă pă­rere. Mai mult, Se­na­tul i‑a dat cân­dva pa­ta­lama la mână cum că e în re­gulă să rămână di­rec­tor de tea­tru, chiar dacă e se­na­tor. Mir­cea Dia­conu ac­to­rul a ră­su­flat ușu­rat și a con­ti­nuat să ac­ti­veze în am­bele pos­turi, până când ANI i‑a spus că n‑a fost co­rect ceea ce a fă­cut. Atunci s‑a dus din nou la Se­nat și i‑a mai în­tre­bat o dată iar co­le­gii lui i‑au spus că ANI bate câm­pii, că drep­ta­tea e de par­tea lor.

Până aici toate pă­reau în re­gulă. Apoi ANI s‑a dus în in­stanța cu opi­nia lor, iar ju­de­că­to­rii le-au dat drep­tate. Ac­to­rul Mir­cea Dia­conu s‑a as­cuns în spa­tele se­na­to­ru­lui Mir­cea Dia­conu și a ui­tat că are o con­ști­ință pro­prie, o in­te­gri­tate mo­rală pe care tre­buie s‑o apere. Con­frun­tat cu de­ci­zia ju­de­că­to­rească, a aler­gat din nou la Se­nat, iar Se­na­tul a mai de­cis o dată — de data asta îm­po­triva unei in­stanțe ju­de­că­to­rești — că se­na­to­rul Mir­cea Dia­conu n‑are nici o in­com­pa­ti­bi­li­tate. Iar se­na­to­rul Mir­cea Dia­conu l‑a su­gru­mat pe ac­to­rul Mir­cea Dia­conu, condamnându‑l să dis­pară ca ar­tist și om pen­tru a su­pra­vie­țui ca po­li­ti­cian. Până la urmă la ajuns din urmă re­plica din Fi­lan­tro­pica: ru­șine nu e să cer­șești, ru­șine e să ceri și să nu ți se dea. Iar lui i s‑a dat, fie nu­mele Se­na­tu­lui binecuvântat!

Trec peste fap­tul că Se­na­tul a ne­so­co­tit de­ci­zia unei in­stanțe, dând cel mai prost exem­plu po­si­bil des­pre va­loa­rea jus­ti­ției în Ro­mâ­nia. Trec și peste ima­gi­nea proastă pe care un ast­fel de com­por­ta­ment in­sti­tu­țio­nal îl cre­ează în Eu­ropa, de unde re­ac­ți­ile nu în­târ­zie să apară. Dar nu pot să trec peste crima odi­oasă a se­na­to­ru­lui Mir­cea Dia­conu, care a ucis cu pre­me­di­tare un mare ac­tor. Iar re­tra­ge­rea sa de pe scena po­li­tică, într-un mo­ment când a în­țe­les fi­nal­mente că nu are nici o miză re­ală pen­tru a sa­cri­fica o ca­rieră de ar­tist, e mult prea tardivă.

UPDATE [9 noi]:

S‑a răzgân­dit, nu se mai re­trage. Cică doar nu mai candidează.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.