Într-un comentariu recent, făcut “la rece” după cum a declarat, Alice spunea că filmului lui Mungiu — După dealuri — i se cere să spună o poveste adevărată și în același timp edulcorată, îngroșând tușele care ne scuză ca popor și ca creștini, că nu trebuie să omită latura duhovnicească a istorisirii și n‑ar fi rău să facă și puțină propagandă creștinismului sau, și mai bine, ortodoxismului. Am răspuns că așa ne place nouă, cu de toate, să fie mulțumitor pentru toată lumea, să nu lipsească nimic, bune și rele la un loc, fără discernământ.
Ăsta e felul nostru de a fi, trăsătura noastră națională, această dorință de a fi curve și sfinți în același timp, de a gusta dulceața păcatului, cerând în același timp să ni se garanteze mântuirea. Nu ne putem despărți definitiv de comunism și de savoarea proprietății comune din care fiecare se poate înfrupta fără mustrarea de conștiință a hoției. Dar nici nu am vrea ca un altul să se atingă de proprietatea noastră personală, redobândindu-ne brusc dimensiunile liberal-capitaliste atunci când vine vorba de ceea ce e al nostru. Ne place mita electorală, dar vrem ca mituitorii să guverneze onest. Ne plac salariile mari, dar nu ne place munca grea. Ne place să ne afirmăm credința în valorile creștine, dar ne place și să înjurăm în trafic, să ne invidiem vecinii, să ne mințim prietenii și să ne furăm concetățenii.
Această tentație de a amesteca concomitent totul în mojarul pântecelui sau al istoriei este semnul unei nestăpânite șî primitive pofte, teama de a nu rata ceva ce ar fi putut fi dobândit pentru același preț plătit. Dincolo de lăcomia înfulecatului fără discernământ, dincolo de indigestiile funeste pe care le suportăm ulterior, mai e ceva, mai e o consecință pe care o ignorăm prea ușor. În gastronomie există un rafinament al gustului, o educație care se construiește învățând să combini ingredientele armonios, nu neapărat consonant. Chiar și atunci când făptuiești un contrast, el trebuie să fie meticulos plănuit și plăcut surprinzător. Așișderea, în istorie există un gust pentru anumite virtuți naționale, care clădesc identitatea unui popor și care trebuie cumpănite, cultivate și manifestate cu grijă, la momentul potrivit. Nici în bucătărie, nici în istorie nu poți să vrei “cu de toate” fără să plătești prețul unui astfel de comportament rudimentar.
Nouă nu ne prea pasă de asta. Adânciți în propriul nostru eu, mai atenți la intestine decât la înfățișarea noastră, privim viața și istoria ca pe o șaormă. Pe care o vrem, firește, cu de toate.
12:11
Ai mixat puţin comentariile, dar nu‑i nimic. “La rece” se referă la alt post.
Nu pot fi rece după dealuri.
12:11
Intenționat 😉
Oricum, chiar și cel care urma să fie făcut la rece, tot la religie se referea, deci merge…