Noi ro­mâ­nii avem o de­o­se­bită sim­țire emo­țio­nală atunci când ros­tim cu­vân­tul hai­duc. Ne în­fi­o­răm de plă­cere, ochii ni se umezesc pa­tri­o­tic, gla­sul ni se ca­ti­fe­lează, iar min­tea dea­pănă min­te­naș niște slai­d­șo­uri cu fe­cio­rași bru­ne­ței, trași printr-un inel, even­tual cu mus­te­cioară tip pana-cor­bu­lui și ochi­șori ju­că­uși. De­si­gur, sun­tem per­fect con­ști­enți că eroii noș­tri se ocu­pau cu fu­ra­tul, dar — după cum am mai ară­tat și în alte oca­zii — în Ro­mâ­nia fu­ra­tul de la stat sau de la bo­gați nu a fost, nu este și nu va fi vreo­dată nici ile­gal, nici imo­ral. Hai­du­că­ri­tul — ca să‑i zic așa — este deci o formă de în­drep­tare a ne­drep­tă­ți­lor so­ci­ale, adică a ca­zu­ri­lor în care unii n‑are de­loc și al­ții are prea mult, o me­todă de luptă con­tra îm­pi­lă­rii cla­se­lor de jos, recte țărănimea.

S‑a con­sta­tat pe căi is­to­rice și sta­tis­tice că ro­mâ­nii care n‑are nici nu prea mun­ceau, ceea ce era în mod clar o con­se­cință di­rectă a con­ști­en­ti­ză­rii opri­mă­rii so­ci­ale, cum s‑ar zice ce rost are să mun­cești dacă n‑ai de nici unele. Prin con­trast, chia­bu­rul era un wor­ka­ho­lic bi­ne­cu­nos­cut, care mun­cea în mod de­șan­țat și con­ti­nuu, cu in­ten­ția clară de a acu­mula bo­gă­ții și de a‑și sfida și umili ast­fel con­ce­tă­țe­nii. Prin acest com­por­ta­ment ob­se­siv-com­pul­siv el și‑a atras din­tot­dea­una ura po­pu­lară a ro­mâ­ni­lor, care în ma­rea lor ma­jo­ri­tate erau pu­tu­roși cin­stiți și nă­păs­tu­iți (aces­tea fi­ind ele­mente de­fi­ni­to­rii ale să­ră­ciei). Ei bine, din rân­dul ce­lor mai ne­că­jiți din­tre ne­că­jiți se năș­tea din când în când câte un șme­che­raș ele­ment so­cial mai cu­ra­jos, care lua ati­tu­dine ci­vică fermă și res­ta­bi­lea or­di­nea fi­rească a lu­cru­ri­lor, adică fura lua de la bo­gați și îm­păr­țea la să­raci. Acesta se nu­mea hai­duc și lo­cuia în co­dru, des­pre care se știe că era frate cu ro­mâ­nul. Re­la­ția din­tre co­dru și hai­duc nu ne este de­slu­șită ex­pli­cit în cre­a­ți­ile et­no­gra­fice, dar avem mo­tive să bă­nuim că era vorba des­pre o formă de cumetrie.

Există ele­mente pro­ba­to­rii de na­tură să in­dice că hai­du­cul, în de­ru­la­rea pro­ce­su­lui de re­dis­tri­bu­ire a PIB-ului, își re­ți­nea o cotă-parte pen­tru tre­bu­in­țele per­so­nale, dar acest as­pect a fost în­tot­dea­una con­si­de­rat de că­tre ro­mâni drept na­tu­ral și fi­resc, în per­fectă con­so­nanță cu prin­ci­piul cine îm­parte, parte-și face. Există și unele voci care sus­țin că această cotă-parte era mai mare de­cât ar fi fost ne­ce­sar, dar po­po­rul îm­pi­lat a res­pins cu ve­he­mență aceste acu­za­ții ca ne­pro­bate și vă­dit rău-vo­itoare, de­o­a­rece erau fă­cute mai ales de ele­mente pu­trede ale so­ci­e­tă­ții, res­pec­tiv po­tera și jan­dar­mii, care din­tot­dea­una au apă­rat in­te­re­sele ce­lor care aveau. În apă­ra­rea lor, jan­dar­mii sus­ți­neau că ei ar pro­teja și ave­rea să­ra­ci­lor, doar că aceasta cam lip­sea cu de­să­vâr­șire din mo­tive de in­e­xis­tență — tra­di­ția po­pu­lară a ig­no­rat însă ast­fel de pre­texte ieftine, ne­in­clu­zându-le în epo­su­rile populare.

De‑a lun­gul is­to­riei noas­tre zbu­ci­u­mate, unii din­tre acești hai­duci au re­nun­țat la po­li­tica de izo­la­ți­o­nism, au re­ve­nit în sâ­nul so­ci­e­tă­ții și au îm­bră­ți­șat me­se­rii în care își pu­teau des­fă­șura com­pe­ten­țele, de­ve­nind ges­tio­nari, ma­ga­zio­neri, os­pă­tari. Trep­tat, re­pre­zen­tan­ții aces­tui grup au pier­dut unele abi­li­tăți pro­fe­sio­nale, de­ve­nind tot mai ne­si­guri în pri­vința dis­tinc­ției din­tre să­raci și bo­gați, așa că au în­ce­put să ia de la toți, în mod de­mo­cra­tic și echi­ta­bil, iar de dat n‑au mai dat la ni­meni. În acest fel au apă­rut trep­tat me­di­cii, avo­ca­ții, no­ta­rii și alte bre­sle si­mi­lare, al că­ror prin­ci­piu de viață este suc­cint ex­pri­mat de ex­pre­sia: bă! eu când zic că iau, iau! iar când zic că dau, zic!.

To­tuși nu pu­tem să în­che­iem această scurtă tre­cere în re­vistă a ro­lu­lui for­ma­tor al hai­du­cu­lui, fără a men­ționa pu­ter­nica con­tri­bu­ție pe care acesta a avut‑o asu­pra mo­de­lă­rii ță­ra­nu­lui ro­mân con­tem­po­ran. Să ne amin­tim că o dată cu apa­ri­ția CAP-uri­lor în co­mu­nism ță­ra­nii noș­tri au fost su­puși unei ne­aș­tep­tate mu­ta­ții so­ci­ale, în sen­sul că chia­bu­rii au fost săl­tați cu du­bele și tri­miși să sape la ca­nal la re­e­du­care prin muncă, iar pu­tu­ro­șii sa­te­lor să­răn­to­cii opri­mați de se­cole au fost fă­cuți pre­șe­dinți de co­o­pe­ra­tivă și se­cre­tari de or­ga­ni­za­ție de bază. În con­se­cință, ță­ra­nii ro­mâni au con­clu­zio­nat că ac­ti­vis­tul de par­tid nu poate fi de­cât un hai­duc, pen­tru că lua de la bo­gați și dă­dea la să­raci și ime­diat s‑au sim­țit în­cu­ra­jați să co­pi­eze acest tip de com­por­ta­ment so­cial. S‑au lo­vit însă ime­diat de o pro­blemă pro­ce­du­rală, de­o­a­rece nu mai exis­tau bo­gați în sat de la care să fure, ma­jo­ri­ta­tea din­tre aceștia aflându-se la niște trai­nin­guri de spe­cia­li­zare în teh­nici de ex­ca­vare a sub­stra­tu­lui li­to­lo­gic. Ge­ni­ali cum îi știm, ță­ra­nii ro­mâni au gă­sit ime­diat o so­lu­ție pen­tru această pro­blemă și au în­ce­put să fure de la stat, că nu­mai sta­tul avea — au fu­rat de la CAP, de la IAS și în prin­ci­piu de la orice formă or­ga­ni­zată de in­sti­tu­ție. Au fu­rat fu­raje, ce­re­ale, ani­male, țevi de iri­ga­ție și, în ge­ne­ral, orice pe ce se pu­tea pune mâna și se pu­tea urca în că­ruță, in­di­fe­rent dacă aveau sau nu ne­voie, pen­tru că în­țe­lep­ciu­nea po­pu­lară i‑a în­vă­țat că dacă e de po­mană, și-un căcat e bun.

O dată cu in­dus­tria­li­za­rea Ro­mâ­niei, ță­ra­nul ro­mân a mi­grat că­tre pe­ri­fe­ria ora­șe­lor și s‑a an­ga­jat la fa­brică, unde a dus cu el și obi­ce­iu­rile sale stră­mo­șești: pi­c­kup-ul cu boxe scoase pe geam, gră­ta­rul cu mici în spa­tele blo­cu­lui și în­cli­na­ția de a fura ceva, orice, în buna tra­di­ție hai­du­cească. Ță­ra­nul ro­mân — de­ve­nit acum pro­le­tar sa­dea — adu­cea acasă o pungă de pi­ulițe, niște un­soare de rul­menți, o cheie de paișpe și alte mă­run­ți­șuri care îi dă­deau sa­tis­fac­ția mo­rală de a re­dis­tri­bui echi­ta­bil bo­gă­ția ăluia de avea — adică în­tre­prin­de­rea, deci sta­tul — că­tre ăia de n‑avea — adică el, cum­natu-său și văru’ Fane. Iată cum o în­de­le­t­ni­cire tra­di­țio­nală a po­po­ru­lui nos­tru a gă­sit ecou în fi­e­care nouă ge­ne­ra­ție, iru­pând vi­gu­ros după fi­e­care schim­bare so­cio-po­li­tică, ca o in­du­bi­ta­bilă do­vadă că este adânc în­ră­dă­ci­nată în ge­nele românești.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Cirstoiu Radu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cirstoiu Radu

    E o di­fe­renta mare in­tre chia­bur si bo­ier, in­tre ban­dit si hai­duc… la fel cum e o ase­ma­nare in­tre domni­to­rii me­di­e­vali, sta­pani peste toata tara si po­li­ti­cie­nii mo­derni, la fel de sta­pani, cu ace­lasi drept sau in­tre “sfin­tele” car­ci­ume bi­se­ri­cesti me­di­e­vale si “sfin­tele” firme bi­ser­cesti actuale.
    Din pa­cate am ra­mas cu ban­di­tii nu si cu haiducii 🙂 

    • Sorin Sfirlogea

      Di­fe­rențe sunt, e ade­vă­rat, doar că noi nu le prea bă­găm în seamă atunci când vine vorba să ne fa­bri­căm ar­gu­men­ta­ția pen­tru anu­mite com­por­ta­mente. În si­nea sa, când fură de la stat, fi­e­care ro­mân se crede un fel de hai­duc, nici­de­cum un in­frac­tor. Asta era mo­rala po­veș­tii mele…

  2. Bogdan

    Ei, acum la hai­duc i se spune sme­nar, com­bi­na­tor sau afa­ce­rist. Ia de la stat si da ina­poi la po­por (clu­buri, pit­zi­poance, re­pre­zen­tante ale unor ma­sini de lux).
    Cred ca si po­li­ti­cian am pu­tea sa‑i spu­nem no­u­lui haiduc.

    • Sorin Sfirlogea

      Mai de­grabă un fel de anti-hai­duc, că po­li­ti­cia­nul ia de la să­rac și dă la bogat… 😉

  3. Ovidiu Oancea

    Re­la­tia din­tre hai­duc si co­dru este asa nu­mi­tul “green porn”, in­ca­drata la codrilofilie


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.