Nicu a lu’ Gica Măndici

Nu știu dacă ști­ați — eu re­cu­nosc că ha­bar n‑aveam — că Ro­mâ­nia a dat lu­mii cam toți ma­rii in­ven­ta­tori, cer­ce­tă­tori și scri­i­tori, doar că in­vi­dia și ră­u­tă­cis­mele ce­lor­lalte po­poare au îm­pie­di­cat până acum re­cu­noaș­te­rea mondi­ală a aces­tui ade­văr. Din fe­ri­cire avem niște bravi jur­na­liști, ro­mâ­nași până în mă­duva oa­se­lor, care se luptă cât e zi­ulica de lungă să ne re­pună pe pa­no­pli­ile ma­pa­mondu­lui, acolo unde ne e lo­cul de drept. Și unde s‑ar pu­tea ei afla, pe ce ba­ri­cade ale pa­tri­o­tis­mu­lui în­flă­că­rat, dacă nu pe me­te­re­zele fe­li­xiene de la An­tena 3?

De cu­rând ei au scris încă o filă ne­pie­ri­toare din is­to­ria ge­ni­a­li­tă­ții ro­mâ­nești, dez­vă­lu­indu-ne nouă — și prin noi în­tre­gii lumi — care este ade­vă­rata ori­gine a lui Nico­las Te­sla. Sârb? Aș! Croat! Nnț! Dra­gii mei, țî­neți-vă bine: ge­niul e ro­mân! Ade­vă­ra­tul lui nume este Nico­lae Te­slea și e bă­i­atu’ lu’ Gica a lu’ Măn­dici, aia de se ți­nea cu un popă or­to­dox, Mi­lu­tin Te­slea. Da’ nici pe nea­mul lui Mi­lu­tin nu i‑a che­mat Te­slea din­tot­dea­una, ci Dră­ghici — erau dul­gheri și fi­in’că lu­crau cu te­sla și tot dă­deau cu ea într‑o anu­mită parte a cor­pu­lui, le‑a zis lu­mea Te­slea. Deci cum v‑am zis, Nicu­șor a lu’ Gica Măn­dici s‑a ajuns om mare la Ame­rica și a in­ven­tat niște tre­buri com­pli­cate, bașca a vor­bit cu ex­tra­te­reș­trii. Că așa‑s ro­mâ­nii ăș­tia, dați dra­cu­lui de deș­tepți și des­cur­că­reți, da’ numa’ în Ame­rica se re­a­li­zează, că acasă nu pot fiin’că‑i ține că­mașa la subțiori.

Din surse si­gure știu că An­tena 3 pre­gă­tește și alte dez­vă­lu­iri de ex­cep­ție. Vom afla în cu­rând că Jorge Lo­uis Bor­ges e de fapt Ge­orge a lu’ Safta Bor­gescu, dintr-un sat de oa­meni să­raci din deltă, care ta­tăl lui n‑avea lotca sa pes­că­rească, deci era cel mai să­rac din­tre toți. Și l‑au pus pe mi­cul Ge­or­gică pe o plută de stuf, că n‑avea ce să‑i dea să mă­nânce și l‑a dus apa până la Pi­reu, unde l‑a pes­cuit un că­pi­tan olan­dez, care avea o iu­bită ar­gen­ti­ni­ancă și uite-așa a ajuns Ge­or­gică a lu’ Bor­gescu la Bu­e­nos Ai­res, de i‑au zis ăia Jorge Lo­uis Bor­ges, că atâta s‑au pri­ce­put și ei să tra­ducă. Da’ el nici­o­dată n‑a ui­tat limba ro­mână și tra­di­ți­ile stră­mo­șești, atâta doar că s‑a-nfrâ­nat și nu și le‑a ma­ni­fes­tat pe față.

Nu vă stric toate sur­pri­zele care ni le‑a pre­gă­tit An­tena 3 des­pre ro­mâni fai­moși, doar atâta vă mai zic: au mers îna­poi în is­to­rie până la co­muna pri­mi­tivă și au des­co­pe­rit că tot ro­mân era și ăla de a in­ven­tat sco­bi­tul în nas și mer­sul pe jos. Ginte la­tină, dom­nule, n‑ai ce‑i mai zice!

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...