Viața de mi­li­tar în ter­men, fie el și re­dus, era des­tul de anostă la Mier­cu­rea Ciuc. Uni­ta­tea mi­li­tară, co­co­țată pe coasta unui deal, era des­tul de de­parte de oraș și de ci­vi­lie, așa că nu prea ve­deai de­cât mu­trele co­le­gi­lor și ale ofi­țe­ri­lor — nu e de mi­rare că plic­ti­sul era des­tul de răs­pân­dit, aproape o boală pro­fe­sio­nală. Unii din­tre noi se re­sem­na­seră cu si­tu­ați, al­ții nu prea și tot că­u­tau pre­texte să eva­deze din co­ti­dia­nul ce­nu­șiu. Pe vre­mea aceea, acum vreo trei­zeci de ani, nu pu­teai spera de­cât la o în­vo­ire în oraș sau — vi­sul ori­că­rui sol­dat — o per­mi­sie acasă.

Cinci din­tre co­le­gii mei dis­cu­ta­seră cu co­man­dan­tul com­pa­niei noas­tre — un anume lo­co­tent ma­jor Za­grai — să în­chidă ochii și să nu ob­serve ple­ca­rea lor acasă fără hâr­tii de per­mi­sie, pen­tru câ­teva zile. În­cer­ca­rea era des­tul de te­me­rară, pen­tru că dacă ci­neva te prin­dea ris­cai să fii acu­zat de dez­er­tare și cu asta nu se prea glu­mea. Za­grai a în­cu­vi­in­țat, apoi pro­ba­bil că i‑a fost frică sau Dum­ne­zeu știe ce și l‑a su­nat la uni­tate pe ofi­e­țe­rul de ser­vici, avertizându‑l să fie atent că la com­pa­nia lui sunt niște oa­meni lipsă. Pla­nul nos­tru de a “aranja” nu­mă­ră­toa­rea ape­lu­lui s‑a pră­bu­șit când ofi­țe­rul ne‑a ce­rut să ne mu­tăm în spa­tele lui, câte unul, pe mă­sură ce ne striga nu­mele. Ab­sen­ții au fost iden­ti­fi­cați și scan­da­lul a început.

Nu vă mai po­ves­tesc de­ta­li­ile re­în­toar­ce­rii lor. Pe vre­mea aia nu erau mo­bile, deci tre­buia să aș­tep­tăm ca fi­e­care să ajungă acasă, apoi să îi su­năm să le spu­nem să se în­toarcă de ur­gență că e scan­dal și riscă să fie de­cla­rați dez­er­tori. Cei care stă­teau mai de­parte abia au ajuns acasă că au și tre­buit să se în­toarcă, n‑au apu­cat să stea nici mă­car un ceas. Bref, cinci ca­po­rali TR au ajuns îna­poi în uni­tate și au fost ca­zați di­rect la arest, lu­ându-li-se și­re­tu­rile și cen­tura. Au fost de­gra­dați la sim­pli sol­dați, tri­miși la muncă fi­zică și ți­nuți la arest vreo zece zile. Dar nu era de ajuns.

Un oa­re­care că­pi­tan Marcu, se­cre­ta­rul de par­tid din uni­tate, ne‑a anun­țat că tre­buie să le apli­căm o sanc­țiune și pe li­nie de UTC. Așa că a con­vo­cat o șe­dință a ute­ciș­ti­lor din com­pa­nia noas­tră și ne‑a ex­pli­cat că îm­pri­ci­na­ții vor com­pă­rea în fața noas­tră, vor măr­tu­risi gre­șe­ala, își vor pune ce­nușă în cap, iar noi tre­buie să îi ex­clu­dem din UTC. Pe vre­mea aceea a fi ex­clus din UTC nu era chiar o veste bună, era un fel de ti­ni­chea de coadă cu care pro­ba­bil că ai fi um­blat multă vreme și care te fă­cea re­mar­cat în mod ne­ga­tiv în îm­pre­ju­rări când ai fi vrut să ob­ții o apro­bare, o func­ție sau alte fa­vo­ruri de la sis­te­mul co­mu­nist. Ne-am con­sul­tat în­tre noi îna­in­tea șe­din­ței în care tre­buia să ne exe­cu­tăm po­li­tic co­le­gii și am ho­tă­rât că nu vo­tăm pen­tru ex­clu­dere, nici mă­car pen­tru blam, ci doar pen­tru o mus­trare scrisă. Ceea ce era aproape ni­mic. Am re­u­șit să co­mu­ni­căm și cu cei cinci și i‑am aver­ti­zat ce ur­mează să se întămple.

A ve­nit ziua ma­rii șe­dințe. Co­le­gii noș­tri stă­teau în pi­cioare în fața noas­tră, lângă bi­roul de unde că­pi­ta­nul Marcu ce­re­mo­nia exe­cu­ția lor. După în­de­pli­ni­rea for­ma­li­tă­ți­lor de în­ce­pere a șe­din­ței — pre­zență, or­dine de zi, bla, bla — am tre­cut la fapte. Rând pe rând fi­e­care co­leg a fost acu­zat de to­va­ră­șul că­pi­tan, apoi el își fă­cea auto­cri­tica mor­mă­ind două vorbe, apoi luam cu­vân­tul unul din­tre noi, ute­ciș­tii cin­stiți și co­recți, și în­fi­e­ram fap­tele re­pro­ba­bile, pro­pu­nând ca pe­deapsă… o mus­trare scrisă. Că­pi­ta­nul Marcu turba de fu­rie și striga la noi că me­rită ex­clu­de­rea, noi dă­deam îna­inte cu mus­tra­rea, că e la prima aba­tere șamd. Marcu a pro­pus mă­car un vot de blam, noi ni­mic, o ți­neam langa cu mus­tra­rea. În fi­nal era ca noi, pen­tru că sanc­țiu­nea se aplica de că­tre or­ga­ni­za­ție, nu de că­tre că­pi­ta­nul Marcu. După ce am dis­cu­tat ca­zul pri­mi­lor pa­tru și fi­e­care s‑a ales cu mi­nim de sanc­țiune, răz­bo­iul se­cre­ta­ru­lui de par­tid pă­rea pierdut.

A ve­nit rân­dul ul­ti­mu­lui din­tre co­legi, Flo­rin Usa­tiuc, că­ruia noi îi zi­ceam Bă­trâ­nul (și încă îi spu­nem așa, că ne e drag…). Flo­rin arată ca un rus bo­nom, înalt, blond, bine fă­cut, cu o mus­tață tols­to­iană și niște ochi al­baș­tri de nor­dic. Fără și­re­turi și fără cen­tură, uni­forma de mi­li­tar cam atârna pe el, sub­li­ni­ind as­pec­tul de apă­sare și umi­lință al ro­lu­lui pe care îl juca. Un co­leg — nu mai știu cine — a pro­pus pen­tru el sanc­țiu­nea ma­ximă, ex­clu­de­rea din UTC. Că­pi­ta­nul Marcu a tre­să­rit fe­ri­cit — poate nu era to­tul pier­dut, poate că pu­tea salva ziua. Cei­lalți co­legi pri­veau in­tri­gați spre cel ce pro­pu­sese asta, iar ăla fă­cea cu ochiul com­plice în­dem­nându-ne să‑i ți­nem han­gul că știe el ce face. Mai erau câ­țiva care în­țe­le­geau sub­stra­tul jo­cu­lui și, ra­pid, s‑a răs­pân­dit prin­tre noi vorba că tre­buie să vo­tăm pen­tru ex­clu­dere. A fost o una­ni­mi­tate ne­spe­rată de se­cre­ta­rul de par­tid, care își freca mul­țu­mit mâi­nile, când Bă­trâ­nul a ce­rut cuvântul:

- Ce do­rești să mai ada­ugi, to­va­rășu’ Usa­tiuc? a în­tre­bat că­pi­ta­nul Marcu, cu gla­sul plin de indignare.
— Per­mi­teți să ra­por­tez, știți… eu… nu sunt ute­cist.… a în­drăz­nit Bătrânul.
— Ceee!?! Cum nu ești ute­cist? a tu­nat Marcu.
— Păi, știți… per­mi­teți să ra­por­tez, eu am pier­dut car­ne­tul de ute­cist acum vreo doi ani și… con­form sta­tu­tu­lui… am pier­dut ca­li­ta­tea de mem­bru… per­mi­teți să raportez…

Că­pi­ta­nul Marcu era con­ster­nat. Așa era, dacă pier­deai car­ne­tul îți pier­deai și ca­li­ta­tea de membru.

- Și atunci.… și atunci dum­ne­ata ce ești? l‑a în­tre­bat cu o voce confuză.
— Păi… per­mi­teți să ra­por­tez… nu știu… pro­ba­bil că pi­o­nier! a con­clu­zio­nat Bă­trâ­nul în hoho­tele noas­tre de râs.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.