Ultima găselniță a lui Sorin Șmecherescu este să facă hipodrom în București. Ce să spun, monșer, teribil ce simțeam nevoia de curse! Pare că bucureșteanul mediu este fascinat de exhibițiile domnului primar, pentru că se bucură de o popularitate absolut surprinzătoare. Nu m‑ar mira să aflu că mai mult de jumătate din București susține ideea de hipodrom, deși — dacă îi iei la bani mărunți — ar recunoaște că mai sunt străzi fără canalizare, că blocurile trebuie reabilitate termic și eventual renovate, că sunt clădiri care se prăbușesc la primul cutremur mai mare, că transportul în comun e încă departe de nevoile orașului, că… Lista e lungă, dar cui îi pasă?
Acum mulți ani am văzut un fel de glumiță la TV, în care Puiu Călinescu ieșea în mod repetat cu o roabă plină cu nisip pe poarta unei fabrici. Portarul era foarte vigilent și îl oprea de fiecare dată ca să verifice ce are în roabă, apoi constata că e doar nisip și‑l lăsa să treacă. La un moment dat, îl oprește din nou și‑l întreabă intrigat: “da’ ce faci, nene, cu atâta nisip?”. La care Puiu Călinescu îl lămurește: “aaa! mie nu nisipul îmi trebuie, ci roabele…”. În mod similar domnul Oprescu ne oferă o momeală pe care s‑o urmărim — hipodromul se va construi pe un teren al statului, dar nu vrea să spună exact unde “ca să nu dispară terenurile”. În traducere “eu sunt foarte onest și nu fac aranjamente cu terenuri”. În timp ce lumea urmărește acest fir logic, el își freacă mâinile pentru că știe că banul gros va fi la construcția propriu-zisă. Acolo însă se va prevala de organizarea unei licitații, ca și cum n‑am ști că toate sunt trucate.
Și uite așa, după stadionul național și probabil înainte de catedrala mântuitoare, vom avea încă un loc unde poporul primește circ. Pâine n‑are decât să-și facă rost singur.
Lasă un comentariu