Ur­mă­resc de ceva timp ști­rile des­pre așa-nu­mi­tul răz­boi Vplay-Voyo, pen­tru că sunt cu­rios să văd care va fi dez­no­dămân­tul lui. Până acum am asis­tat doar la ac­țiuni ini­țiate de in­sti­tu­ții ale sta­tu­lui sau de re­pre­zen­tanți ai ma­ri­lor case de software, așa că prima în­că­ie­rare în­tre firme pri­vate nu poate fi de­cât in­te­re­santă.

Nu sunt un spec­ta­tor ne­u­tru. Am cont pe Vplay și une­ori mă bu­cur să gă­sesc acolo se­ri­ale și filme pe care pot să le văd și să le re­văd ori­când am chef. Din punct de ve­dere le­gal, e in­co­rect, știu. Și de aceea aveam o oa­re­care strân­gere de inimă să afirm că țin pum­nii pen­tru Vplay, spe­rând să aibă se­diul în vreo in­sulă din Pa­ci­fic, unde le­gi­sla­ția ro­mâ­nească nu poate ajunge. Îi urăsc pe cei de la Voyo pen­tru că îmi cer bani pen­tru a ve­dea orice ră­hă­țel de clip vi­deo, iar acum îi urăsc și mai mult pen­tru că vor să în­chidă Vplay.ro. Dar in­sis­tența lor e aco­pe­rită le­gal și nu pot să pro­tes­tez cu voce tare, pen­tru că aș pro­testa îm­po­triva le­gii, toc­mai eu care scriu aici, chiar pe acest blog, că le­gea nu e res­pec­tată în țara asta.

Din­tre toate le­gile, cea cu drep­tu­rile de au­tor în mu­zică și film mi se pare cea mai in­su­por­ta­bilă. Nu prea re­u­șeam să gă­sesc ar­gu­men­tele care să-mi ex­plice aver­siu­nea, poate doar fap­tul că in­ven­ta­to­rii nu be­ne­fi­ci­ază nici pe de­parte de ast­fel de tra­ta­ment — nu plă­tesc drep­turi de au­tor de fi­e­care dată când fo­lo­sesc as­pi­ra­to­rul sau auto­mo­bi­lul sau atâ­tea alte lu­cruri utile — și că nu văd de ce atâ­tea drep­turi și atâ­ția bani pen­tru un ar­tist, în timp ce ști­ința nu pri­mește nici un sfert din această re­cu­noș­tință ma­te­rială. Ca să nu mai spun că foarte mulți din­tre cei ce pre­tind bani nici nu pot fi con­si­de­rați ar­tiști.

Răs­pun­sul în­do­ie­lii mele a ve­nit de cu­rând. As­cul­tam ra­di­oul în timp ce pre­gă­team ceva de mân­care, era o emi­siune des­pre monde­ni­tăți și mă gân­deam să schimb pos­tul, pen­tru că nu mă in­te­re­sează ge­nul ăsta de in­for­ma­ții. Până să fac asta, ocu­pat fi­ind cu în­vâr­ti­tul în ti­gaie, o domniță foarte emo­țio­nată și pa­sio­nată de su­biec­tele pe care le aborda, ne‑a po­ves­tit tu­tu­ror cum că Beyoncé este foarte atentă cu hai­nele sale de scenă. Cu ti­tlu de exem­plu re­por­te­rița ne‑a po­ves­tit că juna cân­tă­toare a plătit o sută de mii de do­lari pe un nou cos­tum de scenă, for­mat dintr‑o pe­re­che de co­lanți și un su­tien. Apoi a mai cum­pă­rat o geantă de o sută cinci­zeci de mii de do­lari, iar pen­tru iu­bi­tul ei a cum­pă­rat o ma­șină de două mi­li­oane de do­lari.

In­di­fe­rent ce mi-ați spune, in­di­fe­rent cât de bine ar cânta, nu mi se pare nor­mal să dis­pui de su­mele as­tea de bani pen­tru un sim­plu sho­pping. Lu­mea ar­tis­tică — o anu­mită parte a ei — a ajuns prea de­parte. O ar­mată de ma­na­geri, coa­feze și ma­ni­chiu­riste per­so­nale în­ca­sează sume in­cre­di­bile în ju­rul unei ast­fel de per­so­nuli­tăți, doar pen­tru că noi tre­buie să plătim pen­tru orice spec­ta­col, clip sau mp3. Nu mi se pare mo­ral să în­ca­sezi bani din re­pe­ta­rea ace­lu­iași act ar­tis­tic. De aia am să de­clar răs­pi­cat: le­gea asta am s‑o în­calc ori de câte ori am să pot s‑o fac fără să fiu prins!

Crăpi Voyo!  😆


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ionut

    Foarte tare :)) Fi­e­care cu mo­dul lui de gan­dire.

  2. Sorin Sfirlogea

    Con­clu­zia mea: le­t’s agree to di­sa­gree 😉
    Eu vor­besc des­pre schim­ba­rea so­ci­e­tă­ții, voi (Alice și Au­gus­tin) des­pre cea exis­tentă, ca fi­ind dată și im­po­si­bil de mo­di­fi­cat. Din punct de ve­dere prac­tic, la scara exis­ten­ței noas­tre, pro­ba­bil aveți drep­tate. Pri­vind însă la scara is­to­riei, la ce a creat ba­nul ca uni­tate de mă­sură a va­lo­rii, cred că eu am drep­tate. Din pă­cate nu voi pu­tea nici­o­dată de­mon­stra asta. Așa că îmi șterg con­tul de Vplay și în­cep să plă­tesc la Voyo ca să par­ti­cip ast­fel la se­lec­ta­rea va­lo­ri­lor mondi­ale :)) Just ki­d­ding…

  3. Alice

    În această clipă, vi­sul unui co­pil moare. Pen­tru că pă­rinţii săi îi spun că va muri de foame cu arta sa. Pen­tru că oa­me­nii nu sunt dis­puşi să plă­tească pen­tru munca sa.
    Poate fi bă­i­a­tul tău sau fiica pri­e­te­nu­lui tău.

    • Sorin Sfirlogea

      Eu spun că nu sunt dis­pus să plă­tesc la in­fi­nit pen­tru o sin­gură muncă. De ce ți se pare di­fe­rită arta de ști­ință? Cum ar fi să îți spun că tre­buie să‑i dai bani ur­ma­și­lor lui Edi­son de câte ori aprinzi be­cul?

      Vi­sul care moare, co­pi­lul… astea‑s teh­nici de per­su­a­siune, nu ar­gu­mente. Dă-mi o se­pa­ra­ție clară în­tre artă și gu­noi și sunt dis­pus să plă­tesc arta, nu gu­no­iul. Dar dacă le ames­teci și în­cerci să mi le vinzi la pa­chet și-mi spui că ba­nul e di­fe­ren­ți­a­to­rul, atunci si­gur gu­no­iul e cel care va câștiga. Pen­tru că pros­ti­mea vrea gu­noi. Pune-ți în­tre­ba­rea: cine ar fi fost Mo­zart dacă ar fi trăit într-un sis­tem ba­zat pe bani? Cine îi cum­păra munca? Câți l‑ar fi pre­fe­rat în de­tri­men­tu­lui lui Guță sau al lui Jus­tin Bie­ber? O mie de per­soane? Două mii? Cât să plă­tească acești pu­țini ca să su­pra­vie­țu­iască un ge­niu? Deci nu ba­nul e mă­sura va­lo­rii.

      Di­fe­ren­ți­a­to­rul e edu­ca­ția, pro­mo­va­rea ade­vă­ra­te­lor va­lori, fără li­mi­tări. Ar­tis­tul tre­buie să mă­nânce, ok, în­țe­leg. Un an, doi sau trei poate să facă bani din cre­a­ția sa, dar apoi ar pu­tea să fie lă­sată li­beră pen­tru ori­cine, în scop edu­ca­tiv. Evi­dent mă re­fer la ar­tele care se ba­zează pe re­da­rea re­pe­ti­tivă a ac­tu­lui ar­tis­tic: mu­zică, film, carte, fo­to­gra­fie.

      Ți se pare nor­mal să nu poți citi pe in­ter­net o carte a unui au­tor de mult dis­pă­rut? Dacă pui un ro­man al lui Ca­mil Pe­trescu pe net te tre­zești cu nu știu ce edi­tură care te dă în ju­de­cată că ei avea drep­tu­rile de pu­bli­care. Ce me­rit are edi­tura?

      În fine… aș pu­tea con­ti­nua la in­fi­nit. Ideea fun­damen­tală e to­tuși sim­plă: dacă fo­lo­sim ba­nul ca uni­tate de mă­sură a va­lo­rii spi­ri­tu­ale, să nu ne aș­tep­tăm la vreun fel de pro­gres.

      • Augustin Moga

        Nu există de­cât fix doi mo­ti­vanți uni­ver­sali: ba­nul și se­xul (as in fu­c­king, not re­pro­duc­tion… sorry for be­ing so spe­ci­fic :-)). Aș zice c‑ar fi mai co­șer să ne do­rim o so­ci­e­tate care pro­gre­sează ba­zându-se pe pri­mul din­tre aces­tea.

        Nu există nici un mod de a de­cela care sunt „ade­vă­ra­tele” va­lori cul­tu­rale ale unei so­ci­e­tăți. Tu și cu mine pre­fe­răm poate pa­ha­rul de vin roșu c‑un Pink Floyd în sur­dină. Dar pe lângă noi doi mai sunt apro­xi­ma­tiv șapte mi­li­arde de suflete‑n spe­cia pe care o po­pu­lăm. Ce ne face să cre­dem că și aceste mi­li­arde au ace­leași afi­ni­tăți ca și noi doi? Ab­so­lut ni­mic. Dacă la pa­tru mi­li­arde le place DJ Bobo atunci poate op­țiu­nea lor dă mă­sura „ade­vă­ra­te­lor” va­lori. Nu? Dacă pleci în a de­mon­stra că există un sin­gur set de va­lori (pe care le bo­tezi ade­vă­rate), o să sfâr­șești in­e­vi­ta­bil cu ti­ra­nia ma­jo­ri­tă­ții. Și-atunci nu-ți rămâne de­cât să ac­cepți gu­no­iul pros­ti­mii, ca să fo­lo­sesc ex­pri­ma­rea ta, ca mă­sură a ade­vă­ra­te­lor va­lori.

        Pe urmă… n‑avem de unde știi că Mo­zart, Sha­kes­peare, etc. sunt cele mai gro­zave ge­nii care s‑au năs­cut vreo­dată. Sunt doar cei mai buni din­tre cei care au su­pra­vie­țuit sis­te­mu­lui de se­lec­ție spe­ci­fic vre­mi­lor lor. Poate alte ge­nii, încă și mai mari, au ră­mas ano­nimi ne­în­sem­nați pen­tru că nu au cu­nos­cut pe cine tre­buie la cur­tea re­ge­lui sau n‑au cân­tat ode ze­u­lui zi­lei. Poate‑n bi­bli­o­teca de la Ale­xan­dria au ars cărți de-o-nsem­nă­tate mai mare de­cât Bi­blia. N‑avem de unde știi. Ideea e că orice mod de tri­ere alegi, n‑ai cum do­vedi că e cel care-ți pro­duce ma­xi­mul de ge­nii per uni­tate de timp. Ba­nul s‑ar pu­tea să fie la fel de bun pre­cum ori­care al­tul.

        În sfâr­șit, că prea mă-ntind, uite aci un exem­plu: Cărți im­por­tante ale Lu­mii Oc­ci­den­tale (http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Books_of_the_Western_World). Fi­e­care din căr­țile aces­tea sunt ade­vă­rate ne­ste­mate ale cul­tu­rii umane (a ce­lei oc­ci­den­tale, cel pu­țin) și cred că toate sunt în do­me­niul pu­blic, deci pro­cu­ra­bile cvasi-gra­tuit, fără a ne­ce­sita o plată a drep­tu­ri­lor de au­tor. Ei bine, câți oa­meni le-au ci­tit pe toate (sau mă­car pe o ma­jo­ri­tate a lor)? Eu pun pa­riu pe ori­cât că e un pro­cent in­fim din po­pu­la­ție (sub 0,001%) care se poate lă­uda cu o ast­fel de per­for­manță. Ce vreau să spun: nu-mi pare că ba­nii ar fi pie­dica prin­ci­pală din ca­lea cul­tu­rii; mai de­grabă e în­săși na­tura umană, care pur și sim­plu nu pare a avea o ne­voie exis­ten­ți­ală pen­tru cul­tură.

  4. Augustin Moga

    Cam șu­bred ar­gu­ment ăsta cu extravaganțele‑n ma­te­rie de sho­pping ale ar­tiș­ti­lor ca jus­ti­fi­care a pi­ra­te­riei di­gi­tale. Dacă nu-ți place com­por­ta­men­tul (pe scenă sau în afară) unui ar­tist ar tre­bui să‑l pe­na­li­zezi prin ne-cum­pă­ra­rea pro­duc­ți­i­lor sale și atât. (Cum, îmi în­chi­pui, faci cu pro­du­sele Coca-Cola, de exem­plu.) Dar NU ar tre­bui ca în ace­lași timp să dai bani al­tora care pi­ra­tează cu bună ști­ință artistu‑n c’es­tiune. Nu‑i okay.

    Ideea e că ba­nii sunt cel mai efi­cient in­stru­ment de „vot” — în­cu­ra­jezi ac­ti­vi­tă­țile pe care alegi să‑i chel­tui (deci și ile­ga­li­tă­țile pe care, înţe­leg, le fac cei de la Vplay.ro), des­cu­ra­jezi cele de la care te ab­ții. It’s that sim­ple!

    ps/ Ca fapt di­vers, ar fi fost mai bine dacă Beyonce în loc să fi in­ves­tit cele două mi­li­oane într‑o ma­șină ar fi cum­pă­rat opera asta de artă: http://www.bookofjoe.com/2007/01/etroits_sont_le.html ?

    • Sorin Sfirlogea

      Uite asta îmi place mie la tine, Au­gus­tin, că vii cu ar­gu­mente, cu alte puncte de ve­dere. Pe bune, chiar îmi place.

      Care va să zică să nu dau bani. Co­rect, de alt­fel nici nu dau pe porcă­rii gen Beyonce. Doar că există niște nu­anțe — în ma­te­rie de mu­zică pot să ho­tă­răsc, pen­tru că aud piesa la ra­dio — e gra­tuit — apoi de­cid că vreau sau nu să cum­păr. Dar la film cum fac? Că nu mă lasă ni­meni să‑l văd și pe urmă să de­cid dacă dau ba­nii sau nu…

      În aproape ori­care artă, ai mai în­tăi po­si­bi­li­ta­tea să apre­ciezi va­loa­rea și abia apoi să cum­peri: pic­tură, sculp­tură, mu­zică. Doar în li­te­ra­tură și film ți se cere să dai ba­nii îna­inte, fără să vezi ni­mic. Cum ar fi să cum­peri un ta­blou aco­pe­rit cu o pânză și să ți se arate doar un colț, apoi să ți se spună: dă banu’ dacă vrei să‑l vezi tot!

      • Alice

        Ba şi în li­te­ra­tura şi film poţi apre­cia. Cu con­di­ţia să mai fi ci­tit, vi­zio­nat ceva la vi­aţa ta. Ştiu, e mai greu prima oară. Dar aşa se for­mează spi­ri­tul cri­tic. Vă­zând, plă­când-ne­plă­când. Doar că tre­buie să ac­ce­pşi că în li­te­ra­tură şi film îţi an­tre­nezi şi alte si­mţuri, alte ju­de­căţi, nu doar acela de a ve­dea. Când vrei să ajungi într-un loc, ghi­nion, plă­teşti bi­le­tul de drum. Nu prea ştii în­tot­dea­una ce te aş­teaptă acolo. Nu‑l vezi încă şi to­tuşi por­neşti într-acolo. Ex­pe­rienţa ta de om te lasă să-ţi ima­gi­nezi. Iar al­te­ori tre­buie să te laşi con­dus. Ce far­mec ar avea dacă am ştii to­tul di­na­inte.

        • Sorin Sfirlogea

          Fru­moasă ar­gu­men­ta­ție. Demnă de o ca­uză mai bună. Doar că de o parte avem do­rința de cul­tură, se­tea de a citi, de a auzi și de a ve­dea, iar de par­tea cea­laltă avem pro­fi­tul. Vrei cul­tură? Marcă banu’! Alt­min­teri, niet kul­tura!

          Să zi­cem că n‑am bani de con­turi la Voyo și nici de DVD-uri cu filme ce­le­bre. Dar aș vrea să aflu, să văd, să aud. Nu cer ches­tii lu­xoase, doar ac­ces la spi­ri­tu­a­li­tate, ca să îmi îm­bo­gă­țesc min­tea și să nu de­vin un alt au­ro­lac cre­ti­noid. Nu se poate pen­tru că n‑am plătit pre­țul că­lă­to­riei spre ne­cu­nos­cut? Asta e lu­mea pe care ne‑o do­rim?

          Nu sunt so­ci­a­list. Când vine vorba de cul­tură, is­mele sunt ne­re­le­vante. Până la urmă doar edu­ca­ția, deci cul­tura, ne mai poate scoate la li­man. Dar dacă e pe bani… pu­țin pro­ba­bil.

      • Augustin Moga

        Cărți, mu­zică și filme (plus ac­ces In­ter­net) — toate sunt ac­ce­si­bile prin in­ter­me­diul bi­bli­o­te­cii de car­tier a ora­șu­lui în care stau (To­ronto), pen­tru care plă­tesc in­di­rect (taxe lo­cale), deci am sen­za­ția că‑s gra­tu­ite :-). Nu sunt ne­a­pă­rat ul­ti­mele apa­ri­ții, dar au o se­lec­ție des­tul de de­centă.

        Pe urmă sunt pos­tu­rile radio/TV gra­tu­ite, unde pot avea ac­ces la o oa­re­care se­lec­ție (de obi­cei nu pe gus­tul meu) audio/video, pre­să­rată ge­ne­ros cu re­clame co­mer­ci­ale.

        M‑aș feri însă să ames­tec arta (ta­blo­uri, sculp­turi, etc.) cu di­ver­tis­men­tul (cărți, mu­zică, filme). La cea din­tâi e, de re­gulă, vorba de uni­cate în timp ce la cea din urmă se co­mer­ci­a­li­zează co­pii. Ca atare, pre­țu­rile sunt di­fe­rite, și „asi­gu­ră­rile” că chiar cum­peri ceea ce vrei sunt di­fe­rite. (Deși… când mă uit la ches­tia aia de­cla­rată operă de artă din link-ul pe care l‑am lă­sat mai sus… parcă-mi vine a crede că s‑a fă­cut de ci­neva le­gat la ochi :-)… unde mai pui că cică a cos­tat mi­li­oane!)

        În sfâr­șit, mie-mi pare că atunci când cum­peri o co­pie de ceva (carte, film, cân­tec) cum­peri mai de­grabă drep­tul de a‑l con­suma ori­când (și ori de câte ori), de­cât pe acela de a avea ac­ces la în­treg.

        • Sorin Sfirlogea

          Co­pia unui film pe care o cum­păr pen­tru mine este ori­gi­na­lul, la fel ca un ta­blou. Nu mă in­te­re­sează tru­fia de a fi unic po­se­sor, ca în ca­zul pic­tu­ri­lor ce­le­bre, ci ac­ce­sul la artă. Dacă eli­min do­rința de ex­clu­si­vi­tate și păs­trez doar se­tea de cul­tură, cred că un DVD cu un film care costă peste 20€ e un preț prea mare față de un bi­let la ci­nema, care e 2–3€. Plă­tesc de zece ori mai mult pen­tru că pot să re­văd fil­mul ori de câte ori vreau. Ce efort face ar­tis­tul în acest caz? Zero. Sim­plul re­play îi dă drep­tul la o taxă su­pli­men­tară.

          Ce ai spune des­pre o li­mită ma­ximă a câști­gu­ri­lor din film? Dacă ai un ve­nit de un mi­lion de euro pe an (ca să pro­nunț o ci­fră), pro­duc­ți­ile care au creat ve­ni­tul de­vin gra­tu­ite pen­tru pu­blic. Îi e de ajuns ar­tis­tu­lui dacă pri­mește un mi­lion pe an? Nu? De ce? Nu poate să-și cum­pere ma­șină de două mi­li­oane?

          (Mă bat, nu mă las, că dacă în­vingi tu, tre­buie să-mi cum­păr cont la Voyo… și nu vreau :lol:)

          • Augustin Moga

            Des­chizi o cu­tie a Pan­do­rei… Dacă e să li­mi­tezi câști­gu­rile ma­xime într‑o in­dus­trie (film), de ce nu ai face la fel și pen­tru al­tele? Sau, de ce nu?, pen­tru orice câștig pe care‑l pro­duce ci­neva vreo­dată.

            În­chi­pu­ieți ur­mă­to­rul sce­na­riu: cal­cu­lezi care e cîș­ti­gul me­diu la nivel de co­mu­ni­tate (oraș, țară, ali­anță, glob) și de­cre­tezi apoi că orice ve­nit care este peste dublul aces­tei sume se im­po­zi­tează 100% — adică‑l ia mult-iu­bi­tul nos­tru Stat în­tru pro­mo­va­rea sco­pu­ri­lor de­cla­rate no­bile de în­săși co­mu­ni­ta­tea cu pri­cina. Crezi c‑ar pu­tea func­ționa un ast­fel de aran­ja­ment? Eu am ma­a­ari du­bii. O ast­fel de so­ci­e­tate ar aduce mai de­grabă a so­ci­a­lism ști­in­ți­fic de­cât a ca­pi­ta­lism, ca atare m‑aș aș­tepta s‑apară ca­ren­țele ce au dus la eșe­cul co­lo­sal al ce­lei din­tâi fi­lo­zo­fii.

            Eu cred că e bine să existe mi­ra­jul câști­gu­lui ne­li­mi­tat, chiar dacă poate ge­nera per­so­naje pre­cum Sa­lam și Co­pi­lul Mi­nune. Asta e! Pe lângă ei mai pro­duce și câte un Edi­son șau un Jobs, așa că per to­tal aș zice că‑i okay.

            ps/ DVD-ul ăla de peste 20€, va să fie sub 5€ peste un an de zile. Deci pre­țul său in­clude și „taxa de ne­răb­dare”… care-ți rămâne ție să de­cizi de vrei a o plăti sau nu. 🙂

  5. Alice

    Să luăm un exem­plu, hai două, ca să pri­cep şi eu, te rog.
    Ex1. Eşti Lars von Trier sau pro­du­că­to­rul lui şi faci Dog­vi­lle.
    Ai adus nişte bani de acasă sau de la bancă şi ai cam vrea să‑i re­cu­pe­rezi, even­tual să-ţi rămână şi ceva de bu­zu­nar, ca să mai ai chef să faci şi Me­lan­cho­lia. Cam cum să fa­cem?
    (merge şi cu Mungiu/Dupa de­a­luri)
    Ex2. Eşti Au­rel Stroe, de pre­fe­rinţă în vi­aţă. Scrii o sim­fo­nie. În­tîm­plă­tor, cam tot ceea ce ai com­pus ţine de do­me­niul ino­va­ţiei com­po­nis­tice. Că aşa eşti tu, atins de ge­niu, dar mai vrei să şi tră­ieşti. Cam cum să fa­cem?

    • Anto

      Fa­cem asa: as­tep­tam ca pro­vi­de­rii de net sa riste sa pi­arda niste cli­enti, oprind ac­ce­sul ca­tre vplay si res­tul de ase­me­nea, to­renti si dc++, de la sine sau obli­gati. Apoi as­tep­tam cam un an asa sa apara it­u­nes mo­vies in RO, Hulu ori voyo sa-si im­bu­na­ta­teasca con­sis­tent con­ti­nu­tul. In tim­pul asta ve­dem fil­mele doar la ci­nema. Apoi, ori apare con­ti­nut de ca­li­tate la pret de­cent, ra­por­tat la pu­te­rea de cum­parre din RO ori in­ver­cam din nou sa ga­sim al­ter­na­ti­vele ac­tu­ale. Nici noi n‑o sa ne si­nu­ci­dem daca timp de un an nu avem ac­ces la con­ten­tul din pre­zent, pre­cum nici Lars nu cred ca era atat de afec­tat de in­ca­sa­rile ce‑i sca­deau din ca­uza pi­ra­te­riei din RO, atata timp cat se ma­r­jeaza pe pro­fi­tul fa­cut in pri­mul we­e­kend de pre­zen­tare in ci­nema, apoi inca doar ca­teva si un 5% din ce se vin­dea apoi pe DVD/BR. Ci­neva tre­buie sa rupa pi­sica si n‑o vor rupe cei care au ac­ce­sul fa­cil de acum.

    • Sorin Sfirlogea

      Am și eu o opi­nie: cum ar fi dacă am pro­ceda ca la pa­ten­tele de me­di­ca­mente? Un an de zile îți vinzi pro­duc­ția pe bani, iar după un an in­tră în pa­tri­mo­niul cul­tu­ral ge­ne­ral și e li­beră pen­tru toată lu­mea. Că nici tu — Lars von Trier — cât ai fi tu de dat dra­cu­lui de ta­len­tat, nu te-ai năs­cut cu cul­tura de la mama și de la tata. Ți-ai format‑o ci­tind cărți, vă­zând filme și piese de tea­tru, as­cul­tând mu­zică, care te-au des­tu­pat la cre­ier și ți-au po­ten­țat pro­pria cre­a­ti­vi­tate. Adică munca al­tora te‑a for­mat și te‑a sti­mu­lat. Și nu te pune ni­meni să plă­tești pen­tru fap­tul că, da­to­rită cre­a­ției al­tora, poți la rân­dul tău să cre­ezi. Cel mult ai plătit pen­tru vi­zio­nare sau au­di­ție, dar nu pen­tru in­spi­ra­ție.

      Nu trăim sin­guri pe pământ, de­pin­dem unii de al­ții și răs­plata ta­len­tu­lui nu poate fi eternă. Oare câte drep­turi de au­tor se duc spre loa­zele pu­tu­roase ale unor foste ge­nii? Ce me­rite au ăia? Că au ori­gi­nat din ovu­lul po­tri­vit? De ce tre­buie să plătim la nesfâr­șit ace­lași efort?

      Un alt unghi de a privi pro­blema: ca spe­cie in­te­li­gentă, care își do­rește pro­gre­sul spi­ri­tual (cel pu­țin la nivel de­cla­ra­tiv), de ce li­mi­tăm ac­ce­sul la cul­tură, făcându‑l ac­ce­si­bil doar ce­lui ce poate să plă­tească?

      • Augustin Moga

        Fix aşa se şi-ntâm­plă: orice cre­a­ție (artă, ști­ință) intră‑n do­me­niul pu­blic după o pe­ri­oadă de timp. Din pă­cate, pen­tru cei avizi să con­sume pro­duc­ți­ile „la zi”, pe­ri­oada asta de timp nu e de un an, cum su­ge­rezi, ci ceva de ge­nul 50 sau 75 de ani (nu mai re­țin exact, și-mi pare că di­feră de la le­gi­sla­ție la le­gi­sla­ție, plus că se schimbă din când în când).

        Dacă crezi că e in­justă o atât de lungă pe­ri­oadă de pro­tec­ție a co­pyri­ght-ului ar tre­bui să-ncerci a o schimba via re­pre­zen­tan­ții pe care‑i ai în fo­ru­rile le­gi­sla­tive (i.e. altă lege). Good luck with that! 🙂

        Al­ter­na­tiva e, de­si­gur, să pi­ra­tezi. Dar faci vic­time co­la­te­rale, pen­tru că e im­po­si­bil ca în pro­ces să nu „moară” și ar­tiști mai pu­țin cu­nos­cuți că­rora le tai orice șansă de a se auto-sus­ține prin ac­tul de cre­a­ție ar­tis­tic.

        Nu tre­buie să plă­tești la nesfâr­șit pen­tru o cre­a­ție ar­tis­tică oa­re­care. Pur și sim­plu nu tre­buie să plă­tești nici­când, dacă nu vrei s‑o faci. Ai o ale­gere, care-ți aparține‑n to­ta­li­tate, în acest pro­ces de con­sum pro­duc­ții artistice/divertisment.

        Cel pu­țin la nivel de­cla­ra­tiv, toată le­gi­sla­ția care ține de copyright/pantents/trademarks există pen­tru a în­cu­raja pro­gre­sul uman. (I.e. aduci mo­ti­va­ția pen­tru artist/inventator/inovator de a crea.) Cât de efi­ciente sunt aceste legi e, de­si­gur, un su­biect de dis­cu­tat. Însă –dac-ar fi să fa­cem cum zice popa, nu cum face el– schim­ba­rea ar tre­bui să vină prin schim­ba­rea le­gi­sla­ției, nu prin pi­ra­te­riei. Pro­blema e că schim­ba­tul le­gi­lor e un pro­ces atât de ane­vo­ios în­cât nu prea are ni­meni mo­ti­va­ția de a se-nhăma la așa ceva. Mult mai ușor c‑un uTor­rents, DC++, Vplay.ro, etc.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu