Când am gustat prima dată caviar am fost teribil de dezamăgit. Îmi amintesc că mă așteptam la o revelație gastronomică, la un cutremur gustativ, o experiență care să-mi releve noi dimensiuni ale rafinamentului culinar. Dezamăgirea de a descoperi un gust relativ banal, bun dar nu excepțional, interesant dar nu extraordinar, m‑a urmărit o vreme, obligându-mă să-mi pun întrebări despre superlativele lumii în care trăiam. Fusesem îndoctrinat vreme îndelungată — prin filme și cărți — că nu e nimic mai high-class și mai elitist decât caviar cu șampanie. Poate că am avut eu ghinionul de a gusta un caviar mai slab calitativ, deși am motive să cred că nu e cazul, însă impresia mea a rămas aceea a unor icre cu mofturi.
Ani după aceea am tot auzit despre astfel de superlative — cea mai bună ciorbă de burtă, cel mai bun mușchi file, cele mai gustoase prăjituri — și m‑am ferit întotdeauna să mai cred astfel de trâmbițate calități. Am investigat întotdeauna justificările concrete, știind că lucrurile nu sunt (aproape) niciodată ceea ce par. La fel am procedat și cu declarațiile de originalitate — dacă ar fi să pomenesc doar câte feluri de cârnați originali de Pleșcoi am văzut și gustat, mi-ar trebui un roman întreg ca să explic cât de diferite erau între ele ca gust, arome și prezentare.
Lesne de înțeles, deci, că atunci când am văzut de curând borcane de muștar de Tecuci am fost foarte sceptic. Personal nu auzisem de vreo astfel de specialitate tecuceană (ulterior am aflat că marca a apărut după ’90, ceea ce scuză într-un fel neștiința mea), așa că mai întâi am tratat informația drept un marketing ieftin, din categoria “cel mai bun cârnat de Pleșcoi”. O anume curiozitate m‑a făcut să cercetez totuși și m‑am hotărât să cumpăr. Consecința? Am cumpărat mezeluri numai de dragul muștarului, ca să am pretext să‑l mănânc. E minunat, nici prea acru, nici prea dulce și exact cât trebuie de picant pentru un muștar clasic. Boabele de muștar lăsate întregi în pastă dau impresia de mici icre, care se sparg în gură eliberând valuri noi de aromă. Ce mai tura-vura, caviar de Tecuci! De abia aștept să am prilejul de a face un sos de muștar din el…
* * *
Întâmplător, tot zilele trecute, am intrat pe ted.com și am văzut apelul la simplitate al lui Paolo Cardini. Și nu m‑am putut împiedica să nu mă gândesc la muștarul de Tecuci, simplu și bun, ca un reper al unei comunități care ar putea prospera doar prin stăruința de a aduce la perfecțiune un singur lucru.
22:05
Sunt mai multe firme din Tecuci care fac mustar, toate sunt mai bune decat tot ce se gaseste pe piata. La Tecuci a fost cea mai mare fabrica de conserve din S‑E Europei, si fabricutele respective de mustar sint desprinse tot din vechea fabrica.
8:12
Ma bucur sa aflu de la tine ca au iesit cu acest tip de mustar pe piata nationala. Orice galatean iti poate spune ca mustarul de Tecuci, chiar si in forma sa cea mai ieftina si simpla, fara boabe in pasta, e cel mai bun care exista in Romania. Ai tinde sa crezi ca exagereaza, dar nu. Subscriu in totalitate, am incercat multe tipuri, inclusiv frantuzesti, dar tot dupa cel de Tecuci oftam