Jurnaliști moderni scriu online. De fapt trebuie să scrie online, pentru că presa scrisă e pe patul de moarte. Și alături de ei scriu o mulțime de anonimi. Sunt aceștia jurnaliști la rândul lor? Opriți-vă tentația de a răspunde rapid cu nu. Gândiți-vă: ce este un jurnalist? O persoană care își expune ideile în mod public, comentând fapte și întâmplări din realitatea contemporană sau din trecut, prin intermediul unei publicații. Care parte a definiției acestea nu corespunde pentru un comentator?
Unele ziare nu solicită comentatorilor să se identifice în vreun fel. Sub anonimatul unor alias-uri bizare, hilare sau grotești, mii de persoane pot face orice fel de afirmații în comentariile unui articol, fără a trebui să dovedească în vreun fel veridicitatea lor. Pot să jignească, pot să mintă, pot să exagereze. În urma lor vine altcineva, care își va forma o opinie nu doar din articolul propriu-zis, ci și din comentariile care îl succed. Ei, și ce, în fond nu spunem noi că fiecare ins citește presa și judecă cu propria sa minte dacă e corect sau nu ce spune jurnalistul și comentatorii săi? Într‑o lume ideală probabil că așa s‑ar întâmpla. Realitatea este însă alta. Oamenii nu analizează obiectiv fiecare informație pe care o primesc, nu o trec prin filtrul propriei gândiri din simplul motiv că nu au capacitatea intelectuală și cunoștințele necesare pentru asta. Și atunci iau de‑a gata ceea ce li se spune, ceea ce li se arată, ceea ce li se sugerează. Comentatorul devine și el formator de opinie.
Există și ziare care permit comentarii și prin intermediul id-ului de Facebook, făcând astfel mai vizibilă identitatea unor comentatori. Probabil că unii își crează pagini de Facebook speciale pentru comentarii, dar cei mai mulți par să fie persoane reale, care simt nevoia de a‑și face cunoscute opiniile comentând articole din presă. Ce poate fi mai reconfortant decât să spui că l‑ai pus la punct pe jurnalistul X sau Y, că i‑ai zis “în față una care să il usture”? Comentariul insului se publică automat pe pagina sa de Facebook, alături de link-ul către articolul original. Populația de prieteni ai comentatorului — selectată cel mai probabil după criterii ce țin de același nivel de inteligență, opinii și valori similare — vor năvăli și ei să comenteze la gazetă, întărind astfel opinia amicului lor. Repetând aceleași enunțuri, utilizând vocabularul comun, grupul de prieteni virtuali își reconfirmă valorile proprii — insulta, jignirea, semidoctismul sau inepția, naționalismul șamd — fără nici o preocupare de a‑și dovedi afirmațiile sau de a‑și justifica atitudinile.
Incapabili să formeze comunități din cauza intoleranței la opinii diverse și a incapacității de a lucra în echipă, românii simt totuși nevoia grupului unde să-și regăsească opiniile reverberate de alți indivizi, adică gașca. La fel cum gașca de cartier nu își justifică acțiunile, considerându-se îndreptățită să acosteze necunoscuți, să‑i bată pe cei mai slabi, să înjure vârstnici și să prolifereze invective în gura mare, gașca de Facebook își este sieși suficientă în manifestările ei pe internet. Cu o deosebire, totuși: pe stradă, acostați de poliție și luați la întrebări, gășcarii trebuie să scoată buletinele, să se legitimeze și să-și explice comportamentul. Pe internet însă se simt complet protejați, nu?
Există nevoia de responsabilitate a afirmațiilor din comentarii? Dacă jignești și insulți trebuie să poți fi identificat și tras la răspundere? Sunt sigur că subiectul acesta naște mari controverse. Cât de îndreptățit este un jurnalist, care a fost numit bou, cretin sau în alt fel prin comentariile la un articol al său, să ceară identificarea individului care l‑a catalogat astfel și să‑l acționeze pe cale civilă? Ar trebui Facebook să ofere informațiile necesare identificării colportorului? Știind cât caz se face pe tema confidențialității informațiilor pe internet, aș jura că răspunsul majoritar ar fi un NU hotărât. Dar dacă incidentul s‑ar întâmpla pe stradă, care ar fi opinia majorității? Desigur, un DA aproape unanim. Și totuși, care e diferența semnificativă dintre cele două situații?
Dacă mă întrebați pe mine, nici una.
Lasă un comentariu