În ul­ti­mele zile m‑am tot gân­dit dacă e vre­mea să re­nunț la de­ci­zia mea de a nu mai vota. Eve­ni­men­tele ul­ti­me­lor șapte-opt luni mi s‑au pă­rut în­gri­jo­ră­toare din multe puncte de ve­dere, iar anun­țata vic­to­rie a USL nu face de­cât să adân­cească sen­ti­men­tul unei imi­nente de­te­ri­o­rări a si­tu­a­ției Ro­mâ­niei. Ro­mâ­nii par să îi poarte spre o vic­to­rie ale că­rei me­rite nu le apar­țin — în­tre­gul me­rit îi re­vine lui Bă­sescu, care a re­u­șit să di­vi­zeze Ro­mâ­nia în două ta­bere: je­guri bă­siste și use­liști or­di­nari. Doar că vic­to­ria se anunță a fi prea zdro­bi­toare, prea multă pu­tere trece în mâi­nile unora care sunt com­plet ires­pon­sa­bili. E oare vre­mea să în­cerc cu pu­te­rea mo­destă a unui sin­gur vot să apăr un oa­re­care echi­li­bru? Ce echi­li­bru este acela în­tre două rele și cât de re­zo­na­bil șî mo­ral este să sus­ții niște li­chele pen­tru a nu fi com­plet în­lă­tu­rate de niște ji­go­dii?

Ale­ge­rile de azi se de­o­se­besc oa­re­cum de cele an­te­ri­oare, pen­tru că aproape toți ac­to­rii po­li­tici au re­nun­țat la măș­tile ide­o­lo­gice pe care le-au afi­șat până acum, iar miza e doar drep­tul de a gu­verna și pu­te­rea de a dis­pune de ba­nii pu­blici pen­tru afa­ce­rile pro­prii. Căr­țile sunt date pe față, într-un fel. Dreapta și stânga po­li­tică nu mai au im­por­tanță nici mă­car te­o­re­tică. Ori­cum ro­mâ­nii nu au în­țe­les în ma­rea lor ma­jo­ri­tate di­fe­ren­țele sem­ni­fi­ca­tive ale ide­o­lo­gi­i­lor, așa că pen­tru cei mai mulți aceste nu­anțe nu aveau nici o im­por­tanță. Ale­ge­rile de azi sunt poate cele mai ci­nice din­tre toate câte le-am avut după ’89.

Mi-am dat seama până la urmă că nu ale­ge­rea unui par­la­men­tar este cea care are o im­por­tanță, nu echi­li­brul din­tre pe­de­liști și use­liști este im­por­tant. Dacă aș pu­tea să aleg ceva, nu un par­la­men­tar co­rect ar fi prima mea do­rință. Mi-aș dori mai mult ca ro­mâ­nul de rând să fie onest și mun­ci­tor, or­ga­ni­zat și chi­b­zuit, res­pec­tuos și demn. Mi-aș dori să îl văd ci­vi­li­zat în com­por­ta­men­tele sale zil­nice, im­pli­cat în co­mu­ni­tă­țile din care face parte, atent la ima­gi­nea sa în fața ce­lor­lalți. Aș vrea să‑l aud re­cu­nos­cându-și gre­șe­lile tre­cu­tu­lui și ce­rând scuze ce­lor că­rora le‑a fă­cut ne­drep­tăți, afir­mând răs­pi­cat prin­ci­pi­ile sale fun­damen­tale și sus­ținându-le prin pu­te­rea exem­plu­lui per­so­nal. Aș vrea să‑l văd mai edu­cat și mai in­te­re­sat de va­lo­rile spi­ri­tu­ale de­cât este as­tăzi.

Doar că ale­ge­rile aces­tea nu le pot face eu. Ale­ge­rile aces­tea le face fi­e­care pen­tru sine, într-un fel de de­mo­cra­ție ne­in­sti­tu­țio­na­li­zată. Ale­ge­rile aces­tea nu se țin pe 9 de­cem­brie, ci prin fi­e­care gest pe care îl face fi­e­care ro­mân. Ale­ge­rile aces­tea au loc în fi­e­care zi. Iar cele par­la­men­tare din 9 de­cem­brie nu sunt de­cât oglinda ale­ge­ri­lor fă­cute zil­nic de ma­jo­ri­ta­tea ro­mâ­ni­lor.

De aceea vo­tul meu de azi nu are nici o im­por­tanță. Ale­ge­rile din fi­e­care zi sunt sin­gu­rele care con­tează.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.