Dintre toate statisticile care se fac acum, imediat după alegeri, mie unul mi-ar place să văd una în mod special: o estimare a procentului din PIB generat de cei care s‑au prezentat la vot, comparativ cu cei care nu s‑au prezentat. Desigur, nu este posibil să obții aceste date, pentru că ar încălca confidențialitatea informațiilor despre nea Gheorghe și țața Floarea pe care i‑a scos primarul PSD la vot. Dar aș putea să fac pariu că, dacă am avea aceste date, am dobândi o imagine foarte interesantă asupra noastră.
Faimosul principiu al lui Pareto (80–20) se aplică mai mult ca sigur și în cazul populației României. 80% din PIB e produs de 20% din populația activă. Poanta e că ăștia 20% nu se duc la vot. Iar din ceilalți 80%, jumătate nu s‑au dus nici ei. Am o bănuială că, dacă s‑ar face statistica de care pomeneam, am descoperi că cei 40% prezenți la vot produc între 5 și 10% din PIB. Este ca și cum într‑o familie ia decizii ăla care aduce cei mai puțini bani în casă. Și n‑ar fi nici o problemă, dacă ar lua decizii bune. Dar când sunt proaste și îi duce de râpă și pe ceilalți, începi să te întrebi care e legitimitatea.
Cineva ar putea spune că nu‑i împiedică nimeni pe cei 20% să se ducă la vot. E adevărat, cu un amendament: ar trebui să aibă cu cine să voteze. Pentru că a da votul oricui e la fel de rău ca și atunci când nu‑l dai nimănui. Sau chiar mai rău. Iar cei care ar trebui să fie în politică pentru a reprezenta interesele acestei clase productive a României, ar trebui să-și asume pentru mulți ani scuipații publici ai celorlalți 80%, care i‑ar urî pentru elitism și discurs nepopular. Cine vrea să facă asta? Nimeni, bineînțeles. Iar asocierea unei astfel de forțe politice cu actori existenți ai clasei politice e necâștigătoare. Dovada este ce s‑a întâmplat cu Noua Republică după ce s‑a asociat cu PDL. Cele câteva idei interesante ale lor s‑au înecat în oceanul de mizerie pedelist.
Sunt tot mai convins că singurul mod în care o minimă normalitate s‑ar putea reinstaura în politica României este să ajungem la fund. Complet. Abia atunci prostimea se va uita disperată spre cei care pot produce soluții în loc de vorbe și mici electorali. Dar asta va dura foarte mult. Calea mai rapidă sunt Statele Unite ale Europei.
18:12
Am ajuns sa cred ca nu mai exista solutii, cel putin pentru urmatorii 50 de ani. Chiar daca ajungem la fund (cum am fost in 89) o sa schimbam pe unii cu altii, Linia 1 cu Linia 2/3/4…
Asa, poate dupa 50 de ani de control bugetar strict de la Bruxelles, de taiat fonduri daca le furam, de supraveghere perpetua pe justitie incat sa ajungem la o justitie semi-functionala sa avem sansa ca cei nascuti in 2062 sa intelegea ca a lua spaga sau a fura din banii publici nu e ceva cu care sa te lauzi cand te vezi cu prietenii.
Eu am votat, cred ca mai sunt si exceptii de la teoria cu 80–20, oameni normali care inca nu s‑au decis care e solutia corecta: a vota si a spera (nici speranta n‑am mai avut anul asta, am votat ca sa fie un echilibru intre cele 2 tagme de…PDL/USL) sau a nu vota.
P.S. In ritmul asta la viitoarele alegeri nu o sa mai votez pe principiul ca daca tot sunt iresponsabili (atat votantii cat si cei votati) macar sa‑i las in pace, sa nu‑i mai deranjez cu votul meu.
7:12
Sigur că au existat excepții de la regula lui Pareto, Bogdan, dar ele nu au cum să conteze în tăvălugul statistic majoritar. Speranța care te‑a dus pe tine la vot e lăudabilă, dar inutilă așa cum ți-ai dat seama. Doar votând nu vom schimba nimic, niciodată, iar dușmanul nu e clasa politică, ci proștii din jurul nostru. Întrebarea e cum reușim să‑i ținem acasă pe proști, cum oprim prostia să se voteze singură…