O pri­e­tenă mi‑a spus într-un co­men­ta­riu că prin ne­pre­zen­tare la vot nu fac alt­ceva de­cât să men­țin si­tu­a­ția proastă în care ne aflăm, fără să de­vin ne-vi­no­vat, pen­tru că ne-vo­tul meu toc­mai s‑a dis­tri­buit. Ceea ce teh­nic e ade­vă­rat, cu men­țiu­nea că re­dis­tri­bu­i­rea ne-vo­tu­lui meu este ne­u­tră, nu avan­ta­jează nici una din părți. I‑am răs­puns că vo­tul de­mo­cra­tic într‑o so­ci­e­tate ne­e­du­cată nu este so­lu­ția pro­ble­mei, ci cap­cana din care nu există scă­pare. Și mi-am dat seama că ideea asta me­rită ex­plo­rată mai de­parte, pen­tru că me­di­tând la sem­ni­fi­ca­ți­ile de din­colo de sim­plul enunț am gă­sit și alte dimensiuni. 

Până la urmă, dacă ad­mi­tem că de­mo­cra­ția nu func­țio­nează co­rect în lipsa unei mi­nime edu­ca­ții, ce e de fă­cut? Nu există de­cât două căi: fie eli­mi­năm vo­tul de­mo­cra­tic, fie edu­căm so­ci­e­ta­tea. Prima este ex­trem de efi­cientă, dar ab­so­lut ne­frec­ven­ta­bilă în Eu­ropa con­tem­po­rană, ori­cât de clar ai ex­plica in­ten­ți­ile bune de la care ori­gi­nează dic­ta­tura. Apoi o dic­ta­tură nu se poate face printr-un sin­gur braț, printr‑o sin­gură minte, e ne­voie de un apa­rat bi­ro­cra­tic bine pus la punct, iar înă­un­trul unui ast­fel de sis­tem e im­po­si­bil să men­ții con­tro­lul și să nu apară cu­rând un grup in­te­re­sat de per­pe­tu­a­rea au­to­ri­ta­ris­mu­lui spre pro­priul fo­los. Exem­plul co­mu­nis­mu­lui nu ne este în­de­păr­tat. Cea de‑a doua cale pare sin­gura eligibilă. 

Într-un foarte in­te­re­sant ar­ti­col, Vlad Mi­xich spune că există o frac­tură a so­ci­e­tă­ții, îm­păr­țindu-ne în 10% eu­ro­pe­ni­zați și 90% ma­hala. Pe­si­mis­mul său îl de­pă­șește pe al meu, care ve­deam o clasă de mij­loc având o pon­dere de vreo 20%. Sau poate că el e mai pre­ten­țios în cri­te­rii, în timp ce eu sunt dis­pus să‑l in­clud în enu­me­ra­rea mea și pe re­pre­zen­tan­tul de vân­zări se­mi­doct și în­gâm­fat, lip­sit de pro­fe­sio­na­lism real, dar ca­pa­bil să se miște cu oa­re­care le­je­ri­tate într‑o lume ca­pi­ta­listă. Mi­xich acuză pe cei 10% că stau pe te­rasa unei case in­ter­be­lice res­ta­u­rate, fără să facă ei pa­sul de­ci­siv că­tre ma­hala. E ade­vă­rat, ma­ha­laua nu vine la Căr­tu­rești. Dar nici Căr­tu­rești nu este, de fapt, un loc al ilu­mi­nă­rii, ci mai de­grabă un re­fu­giu din lu­mea urâtă, unde poți să bei un ceai și să stai pe trep­tele de lemn ale unei case și să ci­tești. Zece-su­tiș­tii nu se duc la Căr­tu­rești ca să urce pe po­di­u­mul unei tri­bune și să pre­dice mul­ți­mii, ci ca să se as­cundă un­deva unde ma­ha­laua nu‑i ajunge. 

Și to­tuși Mi­xich are într-un fel drep­tate. Nu se poate să lă­săm ma­ha­laua să băl­tească în pros­tie și mi­ze­rie. Ci­neva tre­buie să pre­dice în rân­dul ei ade­vă­ra­tele va­lori. Cine sunt aceia care pot face asta? Nu zece-su­tiș­tii, pen­tru că nu pot să-și aban­do­neze vie­țile pen­tru a face mi­sio­na­riat edu­ca­țio­nal. Ci te­le­vi­ziu­nile, prin emi­siuni edu­ca­tive. Pre­o­ții, prin pre­dica de du­mi­nică. În­vă­ță­to­rii și pro­fe­so­rii, prin va­lo­rile care le trans­mit ge­ne­ra­ți­i­lor ti­nere. Și — nu râ­deți — po­li­ța­iul. Pen­tru că o parte a edu­ca­ției este și aceea în care gre­șe­ala este pe­dep­sită, iar le­gea este re­in­sta­u­rată. Da, ca­ra­vana lui Mun­giu e im­por­tantă, vi­oara lui Ene­scu e mi­nu­nată, dar as­tea sunt doar gla­zura, par­tea sa­vu­roasă și spec­ta­cu­loasă. Bla­tul pră­ji­tu­rii, cel care tre­buie să sa­ture și să fi­xeze gus­tul pen­tru ade­vă­ra­tele va­lori, este munca de zi cu zi a unora care sunt parte a aces­tor comunități. 

Dacă veți privi în urmă la ar­ti­co­lele mele mai vechi, cele care se re­feră la te­le­vi­ziuni, bi­se­rică sau la în­vă­țământ, veți ve­dea că am fost con­sec­vent în a crede șî sus­ține că edu­ca­ția vine prin munca stă­ru­i­toare a aces­tor me­se­rii de vo­ca­ție. Și poate că în acele rân­duri n‑am știut să pun de­ge­tul pe rană, să in­dic atât de pre­cis con­se­cința gravă a aban­do­nă­rii mi­siu­nii edu­ca­tive a aces­tor oa­meni, dar acum ea se vă­dește lim­pede: po­po­rul ro­mân nu mai are re­pere edu­ca­țio­nale, mo­rale, etice. To­tul e un tal­meș-bal­meș, un ames­tec de sex, vi­o­lență, min­ciună și furt, ma­ni­fes­tate și în bi­se­rică și în școală și — mai ales — pe ecra­nele te­le­vi­zoa­re­lor. Da, Vlad Mi­xich, ai drep­tate, pun­tea din­tre cei zece la sută și ma­hala nu se con­stru­iește prin po­li­tică. Se con­stru­iește prin ac­țiune ci­vică, prin im­pu­ne­rea unor re­guli care să rea­ducă va­lo­rile la lo­cul lor. 

Bună di­mi­neața, vouă, ce­lor 10%! Ce zi­ceți, ne apu­căm de treabă?


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Sorin Sfirlogea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Marius Stavila

    Pri­e­tena ta are drep­tate: vo­tezi sau nu, vo­tul sau ne-vo­tul tau se re­dis­tri­buie. Din pa­cate, re­dis­tri­bu­i­rea nu este de­loc ne­u­tra — el se duce fix unde ho­ta­rasc niste ba­ieti ca e ne­voie de el (si pot sa-ti dau exem­ple con­crete, de la proas­pe­tele ale­geri). De ase­me­nea, in­di­fe­rent daca vo­tam sau nu, ur­sul are grija sa nu scape ni­meni ne-“violat”.

    Dar sa re­vin la tema cu­renta. De acord cu Radu ca edu­ca­tia (cea for­mala) nu prea ajuta. De ase­me­nea, de acord cu tine pri­vind ro­lul po­li­ta­i­u­lui. Ceea ce ii tre­buie “ma­ha­la­lei” este sa ob­serve exis­tenta ce­lor 10% si con­sti­en­ti­zeze ca e “misto” sa fii ca ei. Lu­cru care in­cepe sa se in­tam­ple — din pa­cate foarte in­cet si mai mult la nivel de­cla­ra­tiv. Aici in­cepe ro­lul po­li­ta­i­u­lui, care ar tre­bui sa‑i troz­neasca pe cei care in­cearca sa re­curga la “short­cuts”. Sa nu ui­tam ca nem­tii nu au fost dis­ci­pli­nati din­tot­dea­una, ci Bis­mark a fost cel cu un rol de­ci­siv in asta. Asa ca ceea ce, cred eu, ca ne lip­seste cu ade­va­rat, este po­li­ta­iul, care inca este in sta­diul lar­var. Adica nu prea mai este mi­li­tian, dar cu si­gu­ranta ca inca nu a de­ve­nit politai.

    Pe scurt, cred ca fi­e­care om evo­lu­eaza sin­gur, in rit­mul pro­priu, de la sta­diul de ma­ha­la­giu la cel de ce­ta­tean. Iar evo­lu­tia umana, asa cum s‑a ob­ser­vat, poate sa du­reze foa­a­a­a­arte mult. Cata vreme exista ceai, ca­fea, vin si car­nati, eu sunt dis­pus sa astept 🙂

    • Sorin Sfirlogea

      Re­vin pe tema asta, printr-un ar­ti­col se­pa­rat… e de vorbit 😀

  2. Cirstoiu Radu

    Ai enun­tat 2 so­lu­tii dar am­bele sunt des­tul de nefezabile.
    Sunt 100% de acord cu ce se in­tam­pla daca re­nunti la democratie.
    Dar nu cred ca edu­ca­tia poate fi o so­lu­tie re­a­lista pen­tru ale­ge­rile po­li­tice. E baza, ne­ce­sa­rul, no­bil si la noi foarte de­fi­ci­tar, dar chiar si ajun­gand la o edu­ca­tie peste me­dia eu­ro­peana nu‑i va face pe ro­mani sa vo­teze “bine”.
    Spun ca edu­ca­tia nu e o so­lu­tie re­a­lista, pen­tru ca ge­nul de edu­ca­tie care sa te ajute sa in­te­legi si sa faci ale­ge­rile po­li­tice “co­recte” e o edu­ca­tie eli­tista care nu are cum sa se pre­teze la ma­jo­ri­ta­tea oa­me­ni­lor fie si din mo­tive de pragmatism.

    Cu­mu­lul de so­lu­tii dupa mine: cli­mat eco­no­mic sta­bil, in­sti­tu­ti­ile in­de­pen­dente si edu­ca­rea eli­te­lor in a con­vinge masele.
    Din pa­cate noi nu avem nici cli­mat eco­no­mic sta­bil, nici in­sti­tu­tii in­de­pen­dente si nici ma­car “elite”.

    • Sorin Sfirlogea

      Deci nu avem nici so­lu­ții și, im­pli­cit, nici speranță?

      • Radu

        So­lu­ti­ile sunt dar intr-un ori­zont de timp mai lung si mai greu de ac­tio­nat direct.
        Ideea e ca pen­tru ca un po­li­ti­cian sa poata sa in­ter­vina ac­tiv in mer­sul lu­cru­ri­lor si sa mai si fie ales dupa 4 ani e ne­voie de o masa cri­tica si de cli­mat eco­no­mic sta­bil, si de in­sti­tu­tii si de elite care sa poata sa ex­plice ma­su­rile pen­tru res­tul lumii.

        Pe ter­men me­diu-lung nu doar ca am spe­ranta dar sunt si op­ti­mist, doar ca din cei 40 de ani de ra­ta­cit prin de­sert au tre­cut doar pu­tin peste 20 🙂

    • Alin

      Co­rec­ti­tu­di­nea unei ale­geri po­li­tice este ex­trem de subiectivă.
      Aici e vorba de un mi­nim de edu­ca­ție care să‑i facă pe oa­meni să gân­dească îna­inte de a alege și de a‑și asuma ale­ge­rea fă­cută. Să gân­dească fi­e­care, cum poate, și să facă uz de bun simț pen­tru asta.

      • Sorin Sfirlogea

        Dar se mai ada­ugă și in­te­re­sele so­cio-eco­no­mice, care pot in­flu­ența mo­dul de in­ter­pre­tare a in­for­ma­ți­i­lor ob­ti­nute prin educație.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.