Cu doar câ­teva zile în urmă ci­team un ar­ti­col des­pre ce ar tre­bui să facă Ro­mâ­nia pen­tru a‑și îm­bu­nă­tăți per­for­man­țele eco­no­mice în vi­i­to­rul apro­piat: să-și educe ti­ne­rii ma­na­geri. În­treaga di­zer­ta­ție se con­cen­tra în ju­rul ideii că, având ma­na­geri ti­neri și bine edu­cați, vom pu­tea să gă­sim so­lu­ți­ile eco­no­mice care ne vor scoate din criză, mai mult de­cât până acum, mai bine de­cât ce­le­lalte țări est-eu­ro­pene. Deși lo­gica ar­gu­men­ta­ției pă­rea so­lidă, am avut aproape de la pri­mele rân­duri un sen­ti­ment de pro­fund dez­a­cord cu au­to­rul ar­ti­co­lu­lui. Eu unul nu mai cred în mi­ra­co­lele ma­na­ge­men­tu­lui mo­dern, nu cred că sim­pla dre­sare a unor ti­neri pen­tru a de­veni po­ten­ți­ali li­deri de pro­cese eco­no­mice este răs­pun­sul la în­tre­bă­rile de azi și pro­vo­că­rile de mâine.

De două sute de ani, de când a în­ce­put in­dus­tria­li­za­rea, ci­vi­li­za­ția umană pare să se fi blo­cat într‑o cap­cană a pro­gre­su­lui. Am in­ven­tat ma­șini și le-am uti­li­zat ca să creăm pro­duse și alte ma­șini, tot mai multe pro­duse și mai multe ma­șini. Pro­gre­sul a în­sem­nat în­tot­dea­una mai multă in­dus­trie, mai multă pro­duc­ție, mai mulți bani. Am in­dus­tria­li­zat agri­cul­tura, am gă­sit lea­curi pen­tru bo­lile noas­tre și am tri­plat po­pu­la­ția pla­ne­tei. Am in­ven­tat mar­ke­tin­gul și l‑am dus pe culmi ne­bă­nu­ite ale ma­ni­pu­lă­rii min­ții umane, cu uni­cul scop de a crea ne­voi ar­ti­fi­ci­ale care să de­ter­mine con­su­mul de pro­duse și ser­vi­cii. Deja nu mai trăim din re­sur­sele re­ge­ne­ra­bile ale pla­ne­tei, ci con­su­măm re­sur­sele ge­ne­ra­ți­i­lor vi­i­toare. Și to­tuși, chiar și acum, te­o­ri­ile ma­na­ge­ri­ale sus­țin exact ace­leași prin­ci­pii: cre­dința aproape re­li­gi­oasă în piață și pu­te­rile ei mi­ra­cu­loase de a se auto­e­chi­li­bra. Re­a­li­ta­tea ne de­mon­strează zil­nic că nu e așa, dar noi per­sis­tăm în ace­leași șa­bloane lo­gice. Ni­meni nu pare că are cu­ra­jul să spună ade­vă­rul, că piața nu e un răs­puns, că nu pu­tem con­ti­nua con­su­me­ris­mul la nesfâr­șit, că e vre­mea unei schim­bări de paradigmă.

So­lu­ți­ile nu mai pot veni din ex­ploa­ta­rea unor nișe noi ale pie­ței, din in­ven­ta­rea unor noi pro­duse inu­tile, din ac­ce­le­ra­rea con­su­mu­lui sau din exhi­bi­ții fi­nan­ci­are. Toate as­tea s‑au în­cer­cat deja. A per­se­vera în prac­ti­ca­rea lor ar în­semna să con­fir­măm de­fi­ni­ția ne­bu­niei dată de Ein­stein: să faci ace­lași lu­cru și să te aș­tepți la re­zul­tate di­fe­rite. Dar ceea ce nu au cu­ra­jul să spună po­li­ti­cie­nii lu­mii este că asta nu se poate de­cât prin sa­cri­fi­ca­rea unei clase so­ci­ale in­ter­națio­nale, cea care de­ține cea mai mare parte a bo­gă­ției mondi­ale, adică băn­cile și fon­du­rile fi­nan­ci­are. Pre­cum în ca­zul Gre­ciei, da­to­rii tre­buie șterse. Te­re­nu­rile agri­cole tre­buie să se în­toarcă la oa­meni. Con­su­mul abe­rant de ener­gie tre­buie oprit. Pro­duc­ția mondi­ală de ma­șini care con­sumă ener­gie tre­buie ra­țio­na­li­zată. Cum oprești însă tă­vă­lu­gul unui fa­li­ment în cas­cadă a sute de mi­li­oane de oa­meni? Din ce vor trăi? Cine îi va în­văța să se în­toarcă la agri­cul­tură și să se hră­nească alt­fel de­cât pro­du­când bu­nuri de con­sum pe care să le vândă al­tora? Cum îi re­de­prinzi cu obiș­nu­in­țele pămân­tu­lui, după ce s‑au năs­cut în con­tact di­rect cu be­to­nul, sti­cla și as­fal­tul citadin?

Ro­mâ­nii? Mai în­tâi au fost aduși la oraș prin anii ’60 și ’70, de că­tre ma­na­ge­rii co­mu­niști, pen­tru a par­ti­cipa la con­struc­ția unei in­dus­trii ne­per­for­mante, dar fe­rită de cap­ca­nele con­su­me­ris­mu­lui da­to­rită te­o­ri­i­lor pla­ni­fi­că­rii cen­tra­li­zate. A ur­mat ca­pi­ta­lis­mul de cu­me­trie post-re­vo­lu­țio­nar, când ma­na­ge­men­tul a fost apli­cat de ac­ti­viș­tii de par­tid, se­cu­riș­tii și alți câ­țiva pro­fi­tori, care i‑au ma­ni­pu­lat pen­tru a pune mâna pe pro­pri­e­tă­țile sta­tu­lui — toată mas­ca­rada a pur­tat nu­mele de pri­va­ti­zare, iar ei au fost din nou vic­ti­mele. Au ve­nit apoi băn­cile și in­ves­ti­to­rii stră­ini și au adus ma­na­ge­men­tul ca­pi­ta­lis­mu­lui con­su­me­rist, ino­culându-le ideea că ar pu­tea avea un stil de viață eu­ro­pean și un nivel de trai ame­ri­can — sin­gura con­di­ție era să cre­adă or­bește în me­ca­nis­mele pie­ței și să se în­co­lo­neze în su­per­mar­ke­turi și în mall-urile din ma­rile orașe.

Mi­ra­jul pie­ței ato­tpu­ter­nice nu a pie­rit încă. Ge­ne­ra­ți­ile post-de­cem­briste cred în con­ti­nu­are în con­su­me­rism și vi­sează la un stil de viață ba­zat pe tri­un­ghiul bancă-mall-ser­vici ((Alt­fel spus, cre­dit-sho­pping-sa­la­riu)). Pă­rin­ții lor, con­fuzi și frus­trați, nu-și mai per­mit să-și plă­tească hrana, îm­bră­că­min­tea, în­tre­ți­ne­rea și cu­ren­tul pen­tru apar­ta­men­tele co­mu­niste din mi­cile orașe pro­vin­ci­ale și se în­torc la țară, chiar dacă nu per­ma­nent, ci doar ca fer­mi­eri se­zo­ni­eri care îi ajută pe cei ră­mași acolo. Dar, pa­ra­do­xal, ro­mâ­nii au un avan­taj. Nu sun­tem nici atât de ur­ba­ni­zați, nici atât de in­dus­tria­li­zați în­cât să ne fie greu dru­mul îna­poi. Ci­neva tre­buie să‑i ajute pe oa­meni să iasă din sta­rea de su­b­zis­tență, să le dea cer­ti­tu­di­nea că acest mod de viață nu este o tra­ge­die, nici un ghi­nion, ci un pro­gres, pen­tru că nu mai de­pind de pa­troni, de ma­na­geri, de bănci sau de stat. Pen­tru că se pot sus­ține sin­guri, se pot ajuta în­tre ei. Au ne­voie doar de li­deri lo­cali care să for­meze co­mu­ni­tăți ce își sus­țin mem­brii, de oa­meni pri­ce­puți care să le arate cum se în­te­me­iază o gos­po­dă­rie trai­nică și care se poate auto­sus­ține, de legi care să le dea cu­raj și să‑i ajute să se re­or­ga­ni­zeze. Dar acest aju­tor nu poate veni de la ma­na­ge­rii mo­derni, pen­tru că în ba­ga­jul lor de te­o­rii eco­no­mice nu există ni­mic care să fie de fo­los pen­tru acești oameni.

Ca să schim­băm pa­ra­dig­mele, ca să ne gă­sim so­lu­ți­ile eco­no­mice pen­tru mâine, tre­buie să avem cu­ra­jul de a re­nunța la ma­na­ge­men­tul modern.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.