Sfârșitul managementului

Cu doar câteva zile în urmă citeam un arti­col des­pre ce ar tre­bui să facă Româ­nia pen­tru a‐și îmbu­nă­tăți per­for­man­țele eco­no­mice în vii­to­rul apro­piat: să‐și educe tine­rii mana­geri. Întreaga dizer­ta­ție se con­cen­tra în jurul ideii că, având mana­geri tineri și bine edu­cați, vom putea să găsim solu­ți­ile eco­no­mice care ne vor scoate din criză, mai mult decât până acum, mai bine decât cele­lalte țări est‐europene. Deși logica argu­men­ta­ției părea solidă, am avut aproape de la pri­mele rân­duri un sen­ti­ment de pro­fund dez­a­cord cu auto­rul arti­co­lu­lui. Eu unul nu mai cred în mira­co­lele mana­ge­men­tu­lui modern, nu cred că sim­pla dre­sare a unor tineri pen­tru a deveni poten­ți­ali lideri de pro­cese eco­no­mice este răs­pun­sul la între­bă­rile de azi și pro­vo­că­rile de mâine.

De două sute de ani, de când a înce­put indus­tria­li­za­rea, civi­li­za­ția umană pare să se fi blo­cat într‐o cap­cană a pro­gre­su­lui. Am inven­tat mașini și le‐am uti­li­zat ca să creăm pro­duse și alte mașini, tot mai multe pro­duse și mai multe mașini. Pro­gre­sul a însem­nat întot­dea­una mai multă indus­trie, mai multă pro­duc­ție, mai mulți bani. Am indus­tria­li­zat agri­cul­tura, am găsit lea­curi pen­tru bolile noas­tre și am tri­plat popu­la­ția pla­ne­tei. Am inven­tat mar­ke­tin­gul și l‐am dus pe culmi nebă­nu­ite ale mani­pu­lă­rii min­ții umane, cu uni­cul scop de a crea nevoi arti­fi­ci­ale care să deter­mine con­su­mul de pro­duse și ser­vi­cii. Deja nu mai trăim din resur­sele rege­ne­ra­bile ale pla­ne­tei, ci con­su­măm resur­sele gene­ra­ți­i­lor vii­toare. Și totuși, chiar și acum, teo­ri­ile mana­ge­ri­ale sus­țin exact ace­leași prin­ci­pii: cre­dința aproape reli­gi­oasă în piață și pute­rile ei mira­cu­loase de a se auto­e­chi­li­bra. Rea­li­ta­tea ne demon­strează zil­nic că nu e așa, dar noi per­sis­tăm în ace­leași șabloane logice. Nimeni nu pare că are cura­jul să spună ade­vă­rul, că piața nu e un răs­puns, că nu putem con­ti­nua con­su­me­ris­mul la nesfâr­șit, că e vre­mea unei schim­bări de para­digmă.

Solu­ți­ile nu mai pot veni din exploa­ta­rea unor nișe noi ale pie­ței, din inven­ta­rea unor noi pro­duse inu­tile, din acce­le­ra­rea con­su­mu­lui sau din exhi­bi­ții finan­ci­are. Toate astea s‐au încer­cat deja. A per­se­vera în prac­ti­ca­rea lor ar însemna să con­fir­măm defi­ni­ția nebu­niei dată de Ein­stein: să faci ace­lași lucru și să te aștepți la rezul­tate dife­rite. Dar ceea ce nu au cura­jul să spună poli­ti­cie­nii lumii este că asta nu se poate decât prin sacri­fi­ca­rea unei clase soci­ale inter­națio­nale, cea care deține cea mai mare parte a bogă­ției mondi­ale, adică băn­cile și fon­du­rile finan­ci­are. Pre­cum în cazul Gre­ciei, dato­rii tre­buie șterse. Tere­nu­rile agri­cole tre­buie să se întoarcă la oameni. Con­su­mul abe­rant de ener­gie tre­buie oprit. Pro­duc­ția mondi­ală de mașini care con­sumă ener­gie tre­buie rațio­na­li­zată. Cum oprești însă tăvă­lu­gul unui fali­ment în cas­cadă a sute de mili­oane de oameni? Din ce vor trăi? Cine îi va învăța să se întoarcă la agri­cul­tură și să se hră­nească alt­fel decât pro­du­când bunuri de con­sum pe care să le vândă altora? Cum îi rede­prinzi cu obiș­nu­in­țele pămân­tu­lui, după ce s‐au năs­cut în con­tact direct cu beto­nul, sti­cla și asfal­tul cita­din?

Româ­nii? Mai întâi au fost aduși la oraș prin anii '60 și '70, de către mana­ge­rii comu­niști, pen­tru a par­ti­cipa la con­struc­ția unei indus­trii neper­for­mante, dar ferită de cap­ca­nele con­su­me­ris­mu­lui dato­rită teo­ri­i­lor pla­ni­fi­că­rii cen­tra­li­zate. A urmat capi­ta­lis­mul de cume­trie post‐revoluționar, când mana­ge­men­tul a fost apli­cat de acti­viș­tii de par­tid, secu­riș­tii și alți câțiva pro­fi­tori, care i‐au mani­pu­lat pen­tru a pune mâna pe pro­pri­e­tă­țile sta­tu­lui – toată mas­ca­rada a pur­tat numele de pri­va­ti­zare, iar ei au fost din nou vic­ti­mele. Au venit apoi băn­cile și inves­ti­to­rii stră­ini și au adus mana­ge­men­tul capi­ta­lis­mu­lui con­su­me­rist, inoculându‐le ideea că ar putea avea un stil de viață euro­pean și un nivel de trai ame­ri­can – sin­gura con­di­ție era să cre­adă orbește în meca­nis­mele pie­ței și să se înco­lo­neze în super­mar­ke­turi și în mall‐urile din marile orașe.

Mira­jul pie­ței ato­tpu­ter­nice nu a pie­rit încă. Gene­ra­ți­ile post‐decembriste cred în con­ti­nu­are în con­su­me­rism și visează la un stil de viață bazat pe tri­un­ghiul bancă‐mall‐servici1. Părin­ții lor, con­fuzi și frus­trați, nu‐și mai per­mit să‐și plă­tească hrana, îmbră­că­min­tea, între­ți­ne­rea și curen­tul pen­tru apar­ta­men­tele comu­niste din micile orașe pro­vin­ci­ale și se întorc la țară, chiar dacă nu per­ma­nent, ci doar ca fer­mi­eri sezo­ni­eri care îi ajută pe cei rămași acolo. Dar, para­do­xal, româ­nii au un avan­taj. Nu sun­tem nici atât de urba­ni­zați, nici atât de indus­tria­li­zați încât să ne fie greu dru­mul îna­poi. Cineva tre­buie să‐i ajute pe oameni să iasă din sta­rea de sub­zis­tență, să le dea cer­ti­tu­di­nea că acest mod de viață nu este o tra­ge­die, nici un ghi­nion, ci un pro­gres, pen­tru că nu mai depind de patroni, de mana­geri, de bănci sau de stat. Pen­tru că se pot sus­ține sin­guri, se pot ajuta între ei. Au nevoie doar de lideri locali care să for­meze comu­ni­tăți ce își sus­țin mem­brii, de oameni pri­ce­puți care să le arate cum se înte­me­iază o gos­po­dă­rie trai­nică și care se poate auto­sus­ține, de legi care să le dea curaj și să‐i ajute să se reor­ga­ni­zeze. Dar acest aju­tor nu poate veni de la mana­ge­rii moderni, pen­tru că în baga­jul lor de teo­rii eco­no­mice nu există nimic care să fie de folos pen­tru acești oameni.

Ca să schim­băm para­dig­mele, ca să ne găsim solu­ți­ile eco­no­mice pen­tru mâine, tre­buie să avem cura­jul de a renunța la mana­ge­men­tul modern.

  1. Alt­fel spus, credit‐shopping‐salariu []

Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu