Declarație de neiubire

Am o sti­clă micuță, de vreo jumă­tate de litru, cu gât lung și un vas mai pân­te­cos către bază, închisă cu un dop de plută din ace­lea care nu le prea mai găsești azi, care își schimbă forma după buza butel­cii, scâr­țâind pre­lung când îl răsu­cești, trăgându‐l. Înă­un­trul sti­clei zăbo­vește o minu­nată afi­nată făcută de mine, din fructe alese anume să fie mai piper­ni­cite și mai pline de frunze împiep­tă­nate, ca o minimă garan­ție a ori­gi­nii lor natu­rale, a fap­tu­lui că negre­ala pul­pei a fost zămi­slită în mar­gi­nea unei pășuni alpine. Sti­cla de afi­nată îmi amin­tește de beciul din casa în care am petre­cut o parte a ado­les­cen­ței, la Câm­pu­lung, unde zăbo­veam pen­tru două clipe ca să gust din afi­nata buni­cii, tri­mis fiind după car­tofi sau mură­turi, la vre­mea când afară zăpada scâr­țâia geros sub pașii unor dru­meți întâr­zi­ați. Plă­ce­rea tre­că­toare a inghi­ți­tu­rii inter­zise pen­tru ado­les­cen­tul de cinci­spre­zece ani este, pro­ba­bil, stră­ină celor mai mulți din­tre cei tineri, care se vor fi între­bând de ce nu mă revol­tam împo­triva unor atât de stricte reguli. Lor li se cuvin, îna­in­tea celor­lalți, aceste rân­duri.

Poate că vă veți întreba de ce nu mă revol­tam împo­triva unei reguli – este pri­vi­le­giul tine­re­ței, mai cu seamă al ado­les­cen­ței, să faci frondă împo­triva ori­că­rei cauze necon­ve­na­bile. Mai întâi s‐ar cuveni să spun că în vre­mea aceea o ast­fel de revoltă ar fi tre­cut drept obrăz­ni­cie și inso­lență, nici­de­cum drept apă­ra­rea unor drep­turi. La cinci­spre­zece ani eram încă un copil. Chiar eram. Pri­vind tine­rii de azi, îmi dau seama că aș fi tre­cut drept un puș­tan întâr­ziat, dar vre­mu­rile erau altele atunci. Dar prin­ci­pa­lul motiv pen­tru care nu mă revol­tam nu era timi­di­ta­tea. Era fap­tul că îmi iubeam buni­cii. Și‐mi era impo­si­bil să îi dez­a­mă­gesc purtându‐mă ca un rebel, contrazicându‐le înțe­lep­ciu­nea vâr­stei care dicta regu­lile de zi cu zi. În adân­cul sufle­tu­lui meu cre­deam că în spu­sele lor sălă­ș­luia un ade­văr ale cărui rațiuni erau încă prea com­pli­cate pen­tru a‐mi fi acce­si­bile. Așa că mă mul­țu­meam cu con­tra­ven­ția oca­zio­nală, urmată de vre­mel­nice remu­ș­cări și teama de a nu fi des­co­pe­rit, promițându‐mi că a fost ultima dată, că nu voi mai călca peste cuvân­tul lor.

Chiar și atunci când facem ceva con­dam­na­bil, sin­gura remu­ș­care care se poate naște vine din iubire. Ne poate măcina doar regre­tul unei nedo­rite dez­vă­lu­iri a fap­tei noas­tre în fața celor cărora vrem să le ară­tăm dra­gos­tea pe care le‐o pur­tăm. Alt­min­teri nu ne pasă. Când simți regret față de un gest, un gând, o faptă, e semn că iubești pe cineva căruia nu ai fi vrut să‐i dez­vă­lui latura ta nepu­tin­cioasă. Azi am pri­mit un link către un scurt film moti­va­țio­nal, care pro­mova ideea că făcând un mic bine, ară­tând iubire față de un străin, vei primi la rân­dul tău ase­me­nea dra­goste. Din păcate nu e ade­vă­rat. Iubim doar ceea ce are legă­tură cu noi, prin simi­li­tu­dini incom­pre­hen­si­bile, poate gene­tice, poate spi­ri­tu­ale. Nu iubim un străin pen­tru ceea ce este, ci pen­tru că împli­nește ceea ce vrem să fie. Iubim reflec­ția gân­du­lui nos­tru, împli­nit, măcar în parte.

De aceea, când pri­vesc în jurul meu, nu mă regă­sesc în aproape nimic din ceea ce seme­nii mei fac. Mă simt înstră­i­nat de gân­dul lor, necu­prins în ges­tul lor, res­pins prin negli­jența ati­tu­di­nii. Lor le pasă doar de ei înșiși – cum i‐aș putea iubi? Cum i‐aș putea include în pro­iec­tul vie­ții mele, când ei pun atâta stră­da­nie în a mă exclude din ale lor?

 


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Mihaela Ionescu

    Este cum­plit de difi­cil sa urmezi cuvin­tele lui Isus: "iubeste si pe dus­man", dar un film ca asta: http://www.filmedocumentare.com/cercul-perfect, ne poate ajuta…


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu