Marele tabloid

Pe oricine întrebi afli că nu se uită decât la Dis­cov­ery și la Ani­mal Planet. Nici vorbă de Antene, nici vorbă de emi­si­u­nile lui Cap­atos sau ale lui Mircea Badea. Toată lumea privește numai la doc­u­mentare despre rinoceri, croc­o­dili și girafe, la filme despre isto­rie și emi­si­uni cu secrete culinare exo­tice. Pe oricine întrebi nu citește decât cărți sau știri de pe Inter­net. Nici vorbă de Click sau Can­can, nici pome­neală de Lib­er­tatea. Presa tabloidă prob­a­bil trage să moară fără nici un citi­tor. Dege­aba mamzel Crudu se lasă pozată cu chiloții la vedere, dege­aba încearcă să se sin­u­cidă Zăvo­ranca, dege­aba divorțează cuplul Marin-Bănică. Lumea e absorbită de cul­tură și ști­ință.

Iar în pauzele de lec­tură și când rinocerii de pe Ani­mal Planet se duc mai la stânga, undeva în afara ecran­u­lui, să se ușureze și ei lin­iștiți fără să se uite întregul mapa­mond la ei, toată lumea intră pe Face­book și postează de zor. Ce? Păi poze sexy, imag­ini ridi­cole sau chiar scabroase, poze cu mân­care, fotografii cu plozii per­son­ali, ban­curi deocheate. Iar mai pre­sus de toate, fraze mem­o­ra­bile. De pildă "Dacă aprinzi un feli­nar, acesta va lumina și calea ta". No shit?!? Really? Sau "View life as a con­tin­u­ous learn­ing expe­ri­ence". Nu m‑aș fi gân­dit… ce pro­fund!

Da, așa e, sunt con­vins: lumea nu citește tabloide. Cu ast­fel de conținut pe Face­book, cine mai are nevoie de Can­can? Pre­ocu­pați să con­tribuim la marele ghiveci de pe Face­book, unde viețile pro­prii se amestecă cu ale altora fără dis­cernământ și fără noimă într-un soi de tocăniță cu gust cvasi-plăcut, nu prea mai avem timp să med­ităm la pro­pria viață, la ce ar tre­bui să facem în loc să repro­ducem cuvin­tele altora. Nu încer­căm să înțelegem sen­sul acelor cuvinte și n‑avem răb­darea de a aduce în viața pro­prie even­tu­ala lor înțelep­ci­une.

Poate că ar tre­bui să ne oprim din a cita pe alții și să începem să punem acolo pro­pri­ile noas­tre cuvinte, pro­pri­ile noas­tre idei. Ar fi sem­nul cura­ju­lui de a renunța să ne ascun­dem în spatele unor sim­boluri. Ar fi începutul unui dia­log sin­cer, despre cine sun­tem în real­i­tate. Și mai ales despre cine vrem să devenim.

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu