Pe ori­cine în­trebi afli că nu se uită de­cât la Di­sco­very și la Ani­mal Pla­net. Nici vorbă de An­tene, nici vorbă de emi­siu­nile lui Ca­pa­tos sau ale lui Mir­cea Ba­dea. Toată lu­mea pri­vește nu­mai la do­cu­men­tare des­pre ri­no­ceri, cro­co­dili și gi­rafe, la filme des­pre is­to­rie și emi­siuni cu se­crete culi­nare exo­tice. Pe ori­cine în­trebi nu ci­tește de­cât cărți sau știri de pe In­ter­net. Nici vorbă de Click sau Can­can, nici po­me­ne­ală de Li­ber­ta­tea. Presa ta­blo­idă pro­ba­bil trage să moară fără nici un ci­ti­tor. De­geaba mam­zel Crudu se lasă po­zată cu chi­lo­ții la ve­dere, de­geaba în­cearcă să se si­nu­cidă Ză­vo­ranca, de­geaba di­vor­țează cu­plul Ma­rin-Bă­nică. Lu­mea e ab­sor­bită de cul­tură și știință.

Iar în pa­u­zele de lec­tură și când ri­no­ce­rii de pe Ani­mal Pla­net se duc mai la stânga, un­deva în afara ecra­nu­lui, să se ușu­reze și ei li­niș­tiți fără să se uite în­tre­gul ma­pa­mond la ei, toată lu­mea in­tră pe Fa­ce­book și pos­tează de zor. Ce? Păi poze sexy, ima­gini ri­di­cole sau chiar sca­broase, poze cu mân­care, fo­to­gra­fii cu plo­zii per­so­nali, ban­curi de­o­che­ate. Iar mai pre­sus de toate, fraze me­mo­ra­bile. De pildă “Dacă aprinzi un fe­li­nar, acesta va lu­mina și ca­lea ta”. No shit?!? Re­a­lly? Sau “View life as a con­ti­nu­ous lear­ning ex­pe­rience”. Nu m‑aș fi gân­dit… ce profund!

Da, așa e, sunt con­vins: lu­mea nu ci­tește ta­blo­ide. Cu ast­fel de con­ți­nut pe Fa­ce­book, cine mai are ne­voie de Can­can? Pre­o­cu­pați să con­tri­buim la ma­rele ghi­veci de pe Fa­ce­book, unde vie­țile pro­prii se ames­tecă cu ale al­tora fără dis­cer­nământ și fără no­imă într-un soi de to­că­niță cu gust cvasi-plă­cut, nu prea mai avem timp să me­di­tăm la pro­pria viață, la ce ar tre­bui să fa­cem în loc să re­pro­du­cem cu­vin­tele al­tora. Nu în­cer­căm să în­țe­le­gem sen­sul ace­lor cu­vinte și n‑avem răb­da­rea de a aduce în viața pro­prie even­tu­ala lor înțelepciune.

Poate că ar tre­bui să ne oprim din a cita pe al­ții și să în­ce­pem să pu­nem acolo pro­pri­ile noas­tre cu­vinte, pro­pri­ile noas­tre idei. Ar fi sem­nul cu­ra­ju­lui de a re­nunța să ne as­cun­dem în spa­tele unor sim­bo­luri. Ar fi în­ce­pu­tul unui di­a­log sin­cer, des­pre cine sun­tem în re­a­li­tate. Și mai ales des­pre cine vrem să devenim.

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.