Dacă ur­mă­rești emi­siu­nile de pe Di­sco­very sau Di­gi­Life — mai nou RDS ne‑a ca­do­ri­sit cu pro­pri­ile sale pro­grame cul­tu­ral-ști­in­ți­fice, în lo­cul ce­lor cre­ate de BBC — este im­po­si­bil să nu re­marci pre­pon­de­rența te­mei pro­te­jă­rii ani­ma­le­lor. Me­sa­jul este trans­mis în fel și chip, dar ex­trem de in­sis­tent, cât mai con­ving­ă­tor, even­tual în­so­țit de ima­gini ușor ma­ni­pu­la­tive. Eu unul simt că e ceva greșit în toată această pre­o­cu­pare ob­se­sivă și m‑am tot în­tre­bat ce, pen­tru că nu pu­team ex­plica foarte lim­pede ce îmi dis­place.

Să nu mă în­țe­le­geți greșit: n‑am ni­mic îm­po­triva ani­ma­le­lor. Dim­po­trivă, sunt un su­por­ter al ideii că au și ele lo­cul lor pe Pământ și că ar tre­bui să le acor­dăm mai mult res­pect, chiar dacă ne sunt in­fe­ri­oare din punct de ve­dere in­te­lec­tual. Sunt foarte mulți — nu îi sus­țin, dar nici nu îi con­tra­zic — care afirmă răs­pi­cat că ani­ma­lele ne sunt su­pe­ri­oare din punct de ve­dere mo­ral, iar do­ve­zile sunt în­des­tu­lă­toare ca să de­ter­mine pe ori­care din­tre noi la un dram de me­di­ta­ție pe tema asta. Poate că aici se gă­sește ex­pli­ca­ția ve­he­men­ței cu care unii con­ce­tă­țeni apără drep­tul la viață al mai­da­ne­zi­lor. Ceea ce mă face să mă în­treb: plătim da­rul con­ști­in­ței de sine și al in­te­li­gen­ței prin pier­de­rea mo­ra­li­tă­ții?

Nu cred că me­to­dele pe care le văd pro­mo­vate pe ca­na­lele TV ști­in­ți­fice sunt ceea ce tre­buie să fa­cem. Am luat‑o com­plet razna: ma­ter­ni­tăți de su­ri­cate, spi­tale de cro­co­dili, par­curi de ocro­tire a ani­ma­le­lor săl­ba­tice unde le do­mes­ti­cim, de fapt. Uran­gu­ta­nii sunt cres­cuți în cuști și eli­be­rați în pă­duri sub su­pra­ve­ghe­rea ce­lui care i‑a cres­cut, pen­tru că nu e si­gur că se vor des­curca de unii sin­guri. Câți cro­co­dili, ri­no­ceri și șerpi vom salva ast­fel? O sută? O mie? Așa se pre­su­pune că va arăta vi­i­to­rul bi­o­di­ver­si­tă­ții, ca un uriaș in­cu­ba­tor în care sunt în­mul­țite exem­plare de ani­male ce sunt apoi eli­be­rate în re­zer­va­ții na­tu­rale? Și câte legi va tre­bui să ela­bo­răm pen­tru a le pro­teja de bra­co­naj și de de­vas­tă­rile pro­duse de tă­vă­lu­gul eco­no­mic nu­mit pro­fit?

Am vă­zut de cu­rând un scurt film des­pre o fermă unde se prac­tica per­ma­cul­tura, iar tipa care po­ves­tea des­pre cum a ajuns să aplice aceste con­cepte de agri­cul­tură eco­lo­gică po­me­nea foarte des cu­vân­tul bi­o­di­ver­si­tate. La un mo­ment dat a men­țio­nat fap­tul că au în­cer­cat ca pe su­pra­fața fer­mei să dea po­si­bi­li­tate vul­pi­lor să cir­cule li­ber și să tră­i­ască na­tu­ral, pen­tru că — spu­nea ea — și ele au o con­tri­bu­ție la re­u­șita fer­mei (prind șoa­reci și alte ro­ză­toare, care dis­trug cul­tu­rile). În timp ce vor­bea des­pre asta, ca­mera de fil­mat s‑a în­tors cu vreo 90º pen­tru a arăta o vulpe la 50 de me­tri dis­tanță, care se plimba ne­tul­bu­rată de pre­zența umană. Si­gur, mă bu­cur că era parte din ha­bi­tat, dar oare mai era o vulpe săl­ba­tică sau de­ve­nise doar un alt ani­mal do­mes­ti­cit?

De fapt, într-un fel sau al­tul re­pe­tăm is­to­ria ome­ni­rii, apli­cându-le‑o și ani­ma­le­lor îm­po­triva vo­in­ței lor. Noi am re­nun­țat la se­lec­ția na­tu­rală, ca pro­ces de pro­gres al spe­ciei și sun­tem pe cale să o fa­cem și pen­tru ani­male, in­jec­tându-le an­ti­bi­o­tice când sunt bol­nave, dându-le vi­ta­mine, con­tro­lându-le re­pro­duc­ția și ofe­rindu-le un me­diu de viață ar­ti­fi­cial și teh­no­lo­gi­zat. Nu pot să nu re­marc fap­tul că pla­neta asta a dus‑o bine-mersi timp de mi­li­oane de ani fără de­o­se­bita noas­tră con­tri­bu­ție, iar di­ver­si­ta­tea și adap­ta­bi­li­ta­tea spe­ci­i­lor de plante și ani­male — care nu în­ce­tează să ne ui­mească — nu este nici­de­cum ro­dul mun­cii sau gân­di­rii noas­tre, n‑a de­pins de teh­no­lo­gi­ile umane. Așa că, după min­tea mea, nu de spi­tale și ma­ter­ni­tăți au ne­voie ani­ma­lele, ci de un pic de spa­țiu, în sen­sul în care ne-am mai pu­tea res­trânge pre­ten­ți­ile te­ri­to­ri­ale, lă­sându-le și lor loc de a exista fără să tre­bu­iască să ne su­porte. Cel mai efi­cient mod de a ne în­griji de ani­male este să le scu­tim de teh­no­lo­gi­ile noas­tre mi­ro­bo­lante, să le re­dăm in­ti­mi­ta­tea na­tu­rală. De res­tul se ocupă ele.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bogdan Avadanei

    De­parte de a com­bate ideea de a aloca spa­țiu pen­tru ani­male — al că­rei sus­ți­nă­tor sunt. Și aici nu vreau să com­bat ci să ne ui­tăm alt­fel la si­tu­a­ție: din câte îmi aduc aminte, la se­lec­ția na­tu­rală este vorba de su­pra­vie­țu­i­rea ce­lui mai adap­tat bi­o­lo­gic; cred că asta in­clude adap­tat mor­fo­lo­gic, fi­zi­o­lo­gic, și … in­te­lec­tual.
    Cred că, dintr-un punct de ve­dere, apli­când se­lec­ția na­tu­rală în­tre spe­cii, s‑ar pu­tea zice că si­tu­a­ția de acum este chiar re­zul­ta­tul se­lec­ției na­tu­rale, care a pus omul în față da­to­rita in­te­lec­tu­lui su­pe­rior — fapt ce l‑a fă­cut cel mai adaptat/adaptabil la con­di­ți­ile de exis­tență. În in­te­ri­o­rul spe­ciei se­lec­ția a fost aproape eli­mi­nată.
    E na­sol pen­tru ani­male, noi am mo­di­fi­cat me­diul ast­fel în­cât să ne fie noua bine; însă așa face și mo­li­dul care aci­di­fică so­lul în jur ast­fel în­cât pu­ie­ții de mo­lid să fie fa­vo­ri­zați; sau cas­to­rul care mo­di­fică cur­ge­rea ape­lor ca să-și cre­eze un me­diu pro­pice lui. (nu știu dacă exem­plele sunt cele mai bune — asta mi‑a ve­nit ra­pid în minte).
    E ade­vă­rat, omul a ajuns deja să mo­di­fice me­diul la o scară pla­ne­tară — însă mi se pare ex­trem de mai trist că pro­blema nu a fost con­ști­en­ti­zată ca fi­ind mo­di­fi­ca­rea me­diu­lui în sine, ci fap­tul că efec­tele aces­tor mo­di­fi­cări au ajuns deja ne­ga­tive pen­tru om prin dis­tru­ge­rea re­sur­se­lor de hrană, apă po­ta­bilă și spa­țiu. Ne-am tre­zit că avem ne­voie să avem grijă de bi­o­di­ver­si­tate (și să o stu­diem) pen­tru că nu o pu­tem crea ar­ti­fi­cial, și ast­fel nu fa­cem de­cât să ne creș­tem hrană na­tu­rală. Avem grijă de animale/plante/mediu ca să avem ce mânca și unde mânca în vi­i­tor. Alt­fel din ce mai pro­du­cem hrană ? din hi­dro­car­buri ? Unde vom di­sloca mi­li­oane de oa­meni atunci când nive­lul mă­ri­lor va crește sem­ni­fi­ca­tiv odată cu to­pi­rea ca­lo­tei gla­ci­are? Aceștia ne vor în­ghe­sui pe tot mai pu­ține re­surse.
    Ove­rall, rămân adep­tul fap­tu­lui că nu avem voie să dis­tru­gem ce nu pu­tem (re)construi — ast­fel că sunt con­vins că pro­gra­mele de con­ser­vare a na­tu­rii sunt ne­ce­sare pe su­pra­fețe mult mai mari de­cât în pre­zent, chiar dacă asta va duce la apli­ca­rea se­lec­ției na­tu­rale în in­te­ri­o­rul spe­ciei umane. Până nu pu­tem crea or­ga­nisme în stare să se re­pro­ducă, până nu pu­tem crea con­di­ții de me­diu con­tro­lat pe scară largă, până nu sun­tem în stare să re­creăm bi­o­di­ver­si­ta­tea na­tu­rală în an­sam­blul ei, până atunci tre­buie să con­ser­văm și să stu­diem.

    • Sorin Sfirlogea

      Două ob­ser­va­ții:
      — mo­li­dul și cas­to­rul au pe alt­ci­neva care se în­gri­jește să le co­rec­teze ero­rile când exa­ge­rează (vân­tul în pri­mul caz, du­ș­ma­nii na­tu­rali în al doi­lea), ceea ce nu e va­la­bil în ca­zul oa­me­ni­lor, pe care nu‑i stă­vi­lește ni­meni în exa­ge­ră­rile lor
      — nu ne‑a obli­gat ni­meni să ne în­mul­țim până la li­mita la care avem pro­bleme de su­pra­vie­țu­ire (vezi ab­sența hra­nei) și nu e nor­mal ca alte spe­cii (care s‑au su­pus în­tot­dea­una unei “în­țe­lep­ciuni” bi­o­lo­gice su­pe­ri­oare, se­lec­ția na­tu­rală) să plă­tească lipsa noas­tră de ra­țiune

      Este foarte greu să dez­bați acest su­biect fără să ajungi la as­pecte de­li­cate, cum este eu­ge­nia, care poate pă­rea imo­rală, dar s‑ar pu­tea să fie sin­gu­rul răs­puns lo­gic pen­tru a con­trola o spe­cie care nu are du­ș­mani na­tu­rali. Unii ar pu­tea spune că va­ri­anta “mo­rală” este pan­de­mia sau răz­bo­iul…

      • Bogdan Avadanei

        Co­rect. Și cam rămân 2 po­si­bi­li­tăți lo­gice:
        — ori mama na­tură a ui­tat să pre­vadă un me­ca­nism care să se în­gri­jească de spe­cia umană (sau de vreo spe­cie sem­ni­fi­ca­tiv mai in­te­li­gentă) când exa­ge­rează (cu în­mul­ți­tul, cu me­diul fa­vo­ra­bil, etc.)
        — ori me­ca­nis­mul nu s‑a de­clan­șat încă — poate e mai ra­di­cal; sau poate nu am atins to­tuși nive­lul de sen­si­bi­li­tate al “tri­gger-ului”.
        Căci de în­mul­țit, orice spe­cie de pe lu­mea asta va tinde să se în­mul­țească fără mă­sură, și să în­lă­ture orice alte spe­cii obs­ta­col. Însă, după cum ai re­mar­cat, doar noi se pare ca nu avem un me­ca­nism de con­trol.
        Ahhh, ce ne-ar tre­bui acum un Sel­don (v. I. Asi­mov, se­ria Fun­da­ției) cu ma­te­ma­ti­cile lui le­gate de di­na­mica ma­se­lor și a evo­lu­ției în timp …


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu