O hâr­tie lungă de o sută trei­zeci de me­tri a fost plim­bată prin ploaie. Co­lile albe, în­mu­iate de apa rece, pur­tau pe ele sem­nă­tu­rile mul­tor stu­denți care au do­rit să-și exer­cite, sim­bo­lic, drep­tul la pe­ti­ție. Am fost în­tot­dea­una sen­si­bil la opi­ni­ile lor, ale stu­den­ți­lor, pen­tru că multă vreme am spe­rat că va veni din par­tea lor zvâc­ne­tul acela care lip­sea so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești ca să rupă ti­pa­rele gân­di­rii co­mu­niste, în­că­pă­țâ­na­rea ju­ve­nilă și ne­chi­b­zu­ită care vin­decă amor­țe­ala ru­ti­nei și te poate face să crezi că mi­nuni încă se mai pot în­tâm­pla. Dar asta a fost de­mult, prin anii ‘90, când aveam încă nai­vi­ta­tea să cred că ro­mâ­ni­lor le lip­sește doar un pic de cu­raj pen­tru a‑și re­găsi vo­ca­ția de po­por ci­vi­li­zat și deștept.

M‑am în­tre­bat deci, cu acest part-pris de sim­pa­tie, ce va fi fost cu pe­ti­ția în ca­uză și cum s‑a fi­na­li­zat în­treaga po­veste. Și mai ales ce‑i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acei stu­denți… Dar aici m‑am cam în­cur­cat, pen­tru că n‑am în­țe­les ni­mic din lo­gica mai ti­ne­ri­lor mei pri­e­teni. Vor un bu­get mai mare pen­tru edu­ca­ție. Foarte bine. Și mai multe că­mine. Și can­tine. Gro­zav. Și su­b­ven­ții mai mare pen­tru că­mine. Și de­du­ceri fis­cale pen­tru ti­ne­rii care se an­ga­jează în edu­ca­ție și să­nă­tate. Ex­tra­or­di­nar. Dar ce sens au toate astea?

Edu­ca­ția ro­mâ­nească este în co­laps to­tal. Or­ga­ni­za­rea sa este în ul­tima vreme su­biec­tul unor re­pe­tate legi, ce se re­ven­dică fi­e­care drept re­for­ma­toare, dar pro­blema esen­ți­ală nu este struc­tura sa, ci in­ca­pa­ci­ta­tea de a pro­gresa ca­li­ta­tiv. În loc să ne în­tre­băm se­rios ce vrem să ob­ți­nem de la edu­ca­ție, ce ar tre­bui să‑i în­vă­țăm pe co­piii și ti­ne­rii ro­mâni, pier­dem tim­pul cre­ând tot fe­lul de co­mi­tete și co­mi­ții de acre­di­tare uni­ver­si­tară, toate sub con­tro­lul gu­ver­nu­lui (deci al sta­tu­lui, nu al so­ci­e­tă­ții ci­vile), în­fi­in­țând și desfi­in­țând clase pre­gă­ti­toare, mo­di­fi­când ne­în­ce­tat for­ma­tul și con­di­ți­ile ba­ca­la­u­re­a­tu­lui. În­vă­țămân­tul uni­ver­si­tar este o afa­cere uri­așă, o ve­ri­ta­bilă fa­brică de di­plome acor­date de in­di­vizi care – în ma­rea lor ma­jo­ri­tate – sunt lip­siți de va­loare aca­de­mică. Ca să fii stu­dent nu-ți tre­buie de­cât suma po­tri­vită di­plo­mei pe care vrei s‑o afi­șezi în CV.

Așa­dar că­mine, can­tine, su­b­ven­ții și de­du­ceri fis­cale pen­tru ce? Pen­tru a aduce mai mulți ti­neri în niște așa-zise uni­ver­si­tăți, de unde să ob­țină niște așa-zise di­plome care nu le vor servi la ni­mic? Piața de muncă din Ro­mâ­nia este deja fa­mi­li­a­ri­zată cu slaba ca­li­fi­care a ce­lor ce ter­mină stu­di­ile su­pe­ri­oare, deci va­loa­rea di­plo­mei este foarte dis­cu­ta­bilă. Dacă me­rită bă­gați bani în ceva, îna­inte de că­mine și can­tine, acel ceva este un sis­tem de în­vă­țământ func­țio­nal și co­e­rent. Nici mă­car nu tre­buie să‑l in­ven­tăm, în ju­rul nos­tru sunt des­tule mo­dele pe care să le adoptăm.

Sunt stu­dii des­tul de se­ri­oase care in­dică in­ten­ția de a pleca din țară a peste 50% din­tre stu­denți. Când îi în­trebi, ești în­tre­bat la rân­dul tău, re­toric: ce poți să faci în țara asta? Răs­pun­sul meu ar pu­tea fi că se pot face des­tul de multe când ești dor­nic să mun­cești, că nu e ra­iul pe pământ, dar — dacă o să ple­căm toți — nici­o­dată nu se va în­tâm­pla ni­mic. Dar îna­inte de a spune asta i‑aș în­treba ceva mai sim­plu: de ce vreți că­mine, can­tine și su­b­ven­ții? Doar pen­tru ca să vă fie mai bine până când veți pleca? Ne ce­reți bani, dar ce ne ofe­riți? Căr­țile voas­tre poș­tale cu sa­lu­tări din America?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.