Intersecții

Vara ple­case deja. Puteai fi sigur după diminețile reci, aproape bru­mate, pe care le simțeai în nări, ca o promi­si­une a iernii ce pân­dea undeva, nu departe. Pădurile de molid de pe dealurile dim­pre­jur rămâneau oricum verzi, însă pășu­nile de sub poala lor, care cob­o­rau grăbit la vale până la gar­durile primelor gospodării, înce­puseră să-și pălească într-un târziu ier­burile. Jos, în vale, cas­tanii își scu­tu­rau în tihnă frun­zele peste pava­jele străzilor. Toamna cădea blând peste oraș în anul acela.

Dru­mul către liceu era nou pen­tru mine, ieșeam pe poarta casei buni­cilor, o luam la stânga pe lângă cofetărie, mă stre­cu­ram apoi printre cele câteva blocuri de lângă far­ma­cie și ieșeam în strada prin­ci­pală pe lângă cin­e­matograf. Apoi urma o lungă plim­bare către est, vreo doi kilo­metri, vreme îndestulă­toare ca să meditez la cărțile pe care le citeam sau la temele șco­lare. Înce­pusem clasa a noua și totul era nou în jurul meu, nu pen­tru că lumea se schim­base, ci pen­tru că eu lăsasem Bucureștiul în urmă și apu­casem dru­mul sil­vi­cul­turii.

La întoarcere eram rareori sin­gur. Mă însoțea colegul de bancă, un tip mai înalt cu un cap decât mine, cu o față pătrățoasă și niște ochi suprinză­tori de albaștri. Avea niște brațe put­er­nice, cu mâini mari și degete butucănoase, ca ale unui om obiș­nuit cu munca fiz­ică. Povestea despre pri­etenii lui de pe deal, unde locuia, în sus, pe șoseaua către cabana Deia. Dru­mul său către casă tre­cea prin fața casei buni­cilor mei, așa că îmi era tovarăș în fiecare zi, preț de vreo jumă­tate de ceas. 

Era un tip ciu­dat, avea niște povești stranii despre îndemânarea lui de a mânui barda și toporul, despre cum aruncă cuți­tul cu pre­cizie de la zece pași înfigându‑l în trunchiul unui molid din dosul curții de acasă. Bravurile lui au fost amuzante vreme de o săptămână-două, apoi au devenit plic­tisi­toare și, după vreo două luni, sin­istre. L‑am văzut mai târziu, în miezul iernii, dându-se cu sania pe dru­mul Deii, alunecând cu o viteză neb­ună peste asfal­tul acoperit de zăpadă bătă­torită, în curbe strânse în care nu putea să vadă dacă o mașină urcă din sens opus. Chiuia neb­unește, ca și cum gusta fiecare pică­tură de adren­a­l­ină, iar mie mi se strângea inima închipuindu-mi‑l strivit sub roțile unuia din rarele camioane care urcau spre cabană.

Mai târziu, către vara urmă­toare, l‑am văzut transfigurându-se sub ochii mei, într‑o ceartă copilărească de liceeni, când lucrurile au scă­pat de sub con­trol și s‑a ajuns la vio­lență. S‑a schim­bat la față, devenind parcă mai palid, a strâns buzele până au devenit doar o linie și și‑a încleș­tat pum­nii. Dar cel mai înspăimân­tă­tor a fost felul în care i s‑a schim­bat privirea — ochii i‑au devenit de un albas­tru de oțel, ca ai unui om-mașină, căruia nu‑i mai pasă de nimic, a cărui unică dor­ință este să-și invingă adver­sarul. A urmat o bătaie ca în filme, cu pumni împărțiți cu sete, cu zgo­mo­tul lovi­turilor încasate fără crâc­net. Mie mi s‑a părut că a durat o veșni­cie, că fiecare lovi­tură m‑ar fi făcut una cu pămân­tul, eram ter­i­fiat de spaimă. Într-un final totul s‑a încheiat la fel de brusc cum înce­puse — nu-mi amintesc cine a ieșit învingă­tor, doar gâfâi­tul coleg­u­lui meu de bancă și privirea lui de ani­mal dezlănțuit. De atunci mi‑a fost frică de el și am început să‑l evit.

Au tre­cut apoi mulți ani. El n‑a reușit la exa­m­enul de treaptă și a con­tin­uat școala în altă parte, cred că la liceul forestier de la Moldovița. I‑am pier­dut urma. Vizitele mele la Câm­pu­lung în anii care au urmat nu s‑au inter­sec­tat cu dru­murile lui. Am aflat la un moment dat că bea și că are prob­leme cu legea. Nu m‑am mirat.

Viața noas­tră se inter­sectează une­ori cu des­tine pe care nu le putem antic­ipa. Știm prea puține despre tre­cu­tul celor ce ne sunt o vreme în prea­jmă, dar și mai puține despre încotro se îndreaptă. Fos­tul meu coleg de bancă a devenit poet și crim­i­nal.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu