Intersecții

Vara ple­case deja. Puteai fi sigur după dimi­ne­țile reci, aproape bru­mate, pe care le sim­țeai în nări, ca o pro­mi­siune a ier­nii ce pân­dea undeva, nu departe. Pădu­rile de molid de pe dea­lu­rile dim­pre­jur rămâ­neau ori­cum verzi, însă pășu­nile de sub poala lor, care cobo­rau gră­bit la vale până la gar­du­rile pri­me­lor gos­po­dă­rii, înce­pu­seră să‐și pălească într‐un târ­ziu ier­bu­rile. Jos, în vale, cas­ta­nii își scu­tu­rau în tihnă frun­zele peste pava­jele stră­zi­lor. Toamna cădea blând peste oraș în anul acela.

Dru­mul către liceu era nou pen­tru mine, ieșeam pe poarta casei buni­ci­lor, o luam la stânga pe lângă cofe­tă­rie, mă stre­cu­ram apoi prin­tre cele câteva blo­curi de lângă far­ma­cie și ieșeam în strada prin­ci­pală pe lângă cine­ma­to­graf. Apoi urma o lungă plim­bare către est, vreo doi kilo­me­tri, vreme îndes­tu­lă­toare ca să medi­tez la căr­țile pe care le citeam sau la temele șco­lare. Înce­pu­sem clasa a noua și totul era nou în jurul meu, nu pen­tru că lumea se schim­base, ci pen­tru că eu lăsa­sem Bucu­reștiul în urmă și apu­ca­sem dru­mul sil­vi­cul­tu­rii.

La întoar­cere eram rare­ori sin­gur. Mă înso­țea cole­gul de bancă, un tip mai înalt cu un cap decât mine, cu o față pătră­țoasă și niște ochi suprin­ză­tori de albaș­tri. Avea niște brațe puter­nice, cu mâini mari și degete butu­că­noase, ca ale unui om obiș­nuit cu munca fizică. Poves­tea des­pre pri­e­te­nii lui de pe deal, unde locuia, în sus, pe șoseaua către cabana Deia. Dru­mul său către casă tre­cea prin fața casei buni­ci­lor mei, așa că îmi era tova­răș în fie­care zi, preț de vreo jumă­tate de ceas. 

Era un tip ciu­dat, avea niște povești stra­nii des­pre îndemâ­na­rea lui de a mânui barda și topo­rul, des­pre cum aruncă cuți­tul cu pre­ci­zie de la zece pași înfigându‐l în trun­chiul unui molid din dosul cur­ții de acasă. Bra­vu­rile lui au fost amu­zante vreme de o săptămână‐două, apoi au deve­nit plic­ti­si­toare și, după vreo două luni, sinis­tre. L‐am văzut mai târ­ziu, în mie­zul ier­nii, dându‐se cu sania pe dru­mul Deii, alu­ne­când cu o viteză nebună peste asfal­tul aco­pe­rit de zăpadă bătă­to­rită, în curbe strânse în care nu putea să vadă dacă o mașină urcă din sens opus. Chiuia nebu­nește, ca și cum gusta fie­care pică­tură de adre­na­lină, iar mie mi se strân­gea inima închipuindu‐mi‐l stri­vit sub roțile unuia din rarele cami­oane care urcau spre cabană.

Mai târ­ziu, către vara urmă­toare, l‐am văzut transfigurându‐se sub ochii mei, într‐o ceartă copi­lă­rească de lice­eni, când lucru­rile au scă­pat de sub con­trol și s‐a ajuns la vio­lență. S‐a schim­bat la față, deve­nind parcă mai palid, a strâns buzele până au deve­nit doar o linie și și‐a încleș­tat pum­nii. Dar cel mai înspă­i­mân­tă­tor a fost felul în care i s‐a schim­bat pri­vi­rea – ochii i‐au deve­nit de un albas­tru de oțel, ca ai unui om‐mașină, căruia nu‐i mai pasă de nimic, a cărui unică dorință este să‐și invingă adver­sa­rul. A urmat o bătaie ca în filme, cu pumni împăr­țiți cu sete, cu zgo­mo­tul lovi­tu­ri­lor înca­sate fără crâc­net. Mie mi s‐a părut că a durat o veș­ni­cie, că fie­care lovi­tură m‐ar fi făcut una cu pămân­tul, eram teri­fiat de spaimă. Într‐un final totul s‐a înche­iat la fel de brusc cum înce­puse – nu‐mi amin­tesc cine a ieșit înving­ă­tor, doar gâfâi­tul cole­gu­lui meu de bancă și pri­vi­rea lui de ani­mal dez­lăn­țuit. De atunci mi‐a fost frică de el și am înce­put să‐l evit.

Au tre­cut apoi mulți ani. El n‐a reu­șit la exa­me­nul de treaptă și a con­ti­nuat școala în altă parte, cred că la liceul fores­tier de la Mol­do­vița. I‐am pier­dut urma. Vizi­tele mele la Câm­pu­lung în anii care au urmat nu s‐au inter­sec­tat cu dru­mu­rile lui. Am aflat la un moment dat că bea și că are pro­bleme cu legea. Nu m‐am mirat.

Viața noas­tră se inter­sec­tează une­ori cu des­tine pe care nu le putem anti­cipa. Știm prea puține des­pre tre­cu­tul celor ce ne sunt o vreme în pre­a­jmă, dar și mai puține des­pre înco­tro se îndreaptă. Fos­tul meu coleg de bancă a deve­nit poet și cri­mi­nal.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu