N‑am menționat nimic despre trista poveste a ostaticilor din Algeria și despre moartea a doi români în acest eveniment. Asta pentru că am vrut să treacă puțin timp, să se decanteze informațiile reale din mulțimea de comentarii și speculații care s‑au făcut în acele zile. Este o istorie tristă despre violență și extremism, cărora le cad victime oameni ce aparent nu au nici o legătură nici cu cei care comit actele de terorism, nici cu cei care ar trebui să fie ținta actelor teroriste. Prinși la mijloc, între cele două tabere, cetățeni anonimi plătesc prețul unei confruntări care nu are nici o miză pentru ei personal.
Se vorbește mult despre terorism în anii din urmă și despre pericolul pe care fundamentalismul islamic îl reprezintă. Evenimentele din Algeria demonstrează că Africa este următoarul cap de pod al grupărilor Al Qaeda, prezența lor fiind semnalată tot mai des în țări din continentul negru. E oarecum logic să se întâmple așa, judecând după fragilitatea autorității statale a multor țări africane, incapabile să mențină starea de legalitate în zonele periferice. Fragmentarea tribală a populațiilor de negri nu face decât să favorizeze disensiunile socio-politice, ațâțate permanent de politicile colonialiste ale țărilor vest-europene și ale americanilor, iar o ideologie precum cea islamică poate părea extrem de dezirabilă pentru oameni ale căror aspirații economice și sociale nu au fost adresate niciodată până acum. Tindem să uităm mereu că, spre deosebire de creștinism care vorbește mai mult despre mântuirea sufletului, islamismul propune un model de viață mult mai complet, care include Sharia, un adevărat ghid de organizare economică. Fundamentaliștii promit nu doar împlinire spirituală și mântuire religioasă, ci și ordine socială și economică. În haosul prezentului astfel de promisiuni devin foarte tentante.
Totuși Africa nu își poate finanța singură aceste mini-războaie teroriste. E nevoie de coordonare, de pregătire militară, de arme și logistică și toate astea pretind o organizare costisitoare, de care localnicii nu sunt capabili. Banii și logistica necesară sunt furnizați de țările arabe bogate, în frunte cu Arabia Saudită. Prin diverse mijloace, mai obscure sau mai vizibile, diverse facțiuni fundamentaliste arabe se implică în echiparea și pregătirea africanilor pentru a deveni următorul pol al agresiunii. Documentele găsite după capturarea lui Bin Laden indică faptul că în spatele acestei mutări a teatrului de război există o strategie atent plănuită. Primăverile arabe — Libia, Egipt — sunt pretextele pentru răzmerițe, din care întotdeauna iese victorioasă majoritatea islamistă. Până la statul fundamentalist nu mai e decât un pas.
Banii vin deci din petrol. Adică de la europeni și americani. Cu banii primiți pe petrol, arabii pregătesc forțe armate și cumpără arme produse — firesc, nu‑i așa? — de europeni și americani. Ar mai fi și rușii în ecuația asta, mai nou și chinezii. După care, cu armele cumpărate, îi atacă pe europeni și americani în mod indirect, acolo unde ei au interese economice. Imaginați-vă pentru o clipă un Orient Mijlociu care nu mai poate vinde nici un sfert din petrolul pe care îl pompează azi către restul lumii. Imaginați-vă că lumea ar căuta cu adevărat soluții alternative la petrol, că am trece la mașini electrice, că am reduce nevoia de plastice și alte materiale produse din combustibili fosili. Într‑o intindere nesfârșită de deșert neproductiv, ce credeți că s‑ar întâmpla cu arabii? De unde ar mai lua banii pentru a înălța orașe ca Dubaiul? Ce ar mânca? Le-ar mai arde de înarmare și de Jihad?
Când ne suim în automobile și apăsăm accelerația ca să ajungem mai repede undeva, ar trebui să ne amintim că noi suntem adevărații sponsori ai Al Qaeda. Cât timp nu vom înceta să iubim petrolul și confortul pe care ni‑l oferă, nu avem dreptul să ne plângem de terorism. Noi suntem sponsorii săi principali.
Lasă un comentariu