N‑am men­țio­nat ni­mic des­pre trista po­veste a os­ta­ti­ci­lor din Al­ge­ria și des­pre moar­tea a doi ro­mâni în acest eve­ni­ment. Asta pen­tru că am vrut să treacă pu­țin timp, să se de­can­teze in­for­ma­ți­ile re­ale din mul­ți­mea de co­men­ta­rii și spe­cu­la­ții care s‑au fă­cut în acele zile. Este o is­to­rie tristă des­pre vi­o­lență și ex­tre­mism, că­rora le cad vic­time oa­meni ce apa­rent nu au nici o le­gă­tură nici cu cei care co­mit ac­tele de te­ro­rism, nici cu cei care ar tre­bui să fie ținta ac­te­lor te­ro­riste. Prinși la mij­loc, în­tre cele două ta­bere, ce­tă­țeni ano­nimi plă­tesc pre­țul unei con­frun­tări care nu are nici o miză pen­tru ei per­so­nal.

Se vor­bește mult des­pre te­ro­rism în anii din urmă și des­pre pe­ri­co­lul pe care fun­damen­ta­lis­mul isla­mic îl re­pre­zintă. Eve­ni­men­tele din Al­ge­ria de­mon­strează că Africa este ur­mă­toa­rul cap de pod al gru­pă­ri­lor Al Qa­eda, pre­zența lor fi­ind sem­na­lată tot mai des în țări din con­ti­nen­tul ne­gru. E oa­re­cum lo­gic să se în­tâm­ple așa, ju­de­când după fra­gi­li­ta­tea au­to­ri­tă­ții sta­tale a mul­tor țări afri­cane, in­ca­pa­bile să men­țină sta­rea de le­ga­li­tate în zo­nele pe­ri­fe­rice. Frag­men­ta­rea tri­bală a po­pu­la­ți­i­lor de ne­gri nu face de­cât să fa­vo­ri­zeze di­sen­siu­nile so­cio-po­li­tice, ațâ­țate per­ma­nent de po­li­ti­cile co­lo­ni­a­liste ale ță­ri­lor vest-eu­ro­pene și ale ame­ri­ca­ni­lor, iar o ide­o­lo­gie pre­cum cea isla­mică poate pă­rea ex­trem de dezi­ra­bilă pen­tru oa­meni ale că­ror as­pi­ra­ții eco­no­mice și so­ci­ale nu au fost adre­sate nici­o­dată până acum. Tin­dem să ui­tăm me­reu că, spre de­o­se­bire de creș­ti­nism care vor­bește mai mult des­pre mân­tu­i­rea su­fle­tu­lui, isla­mis­mul pro­pune un mo­del de viață mult mai com­plet, care in­clude Sha­ria, un ade­vă­rat ghid de or­ga­ni­zare eco­no­mică. Fun­damen­ta­liș­tii pro­mit nu doar îm­pli­nire spi­ri­tu­ală și mân­tu­ire re­li­gi­oasă, ci și or­dine so­ci­ală și eco­no­mică. În ha­o­sul pre­zen­tu­lui ast­fel de pro­mi­siuni de­vin foarte ten­tante.

To­tuși Africa nu își poate fi­nanța sin­gură aceste mini-răz­bo­aie te­ro­riste. E ne­voie de co­or­do­nare, de pre­gă­tire mi­li­tară, de arme și lo­gis­tică și toate as­tea pre­tind o or­ga­ni­zare cos­ti­si­toare, de care lo­cal­ni­cii nu sunt ca­pa­bili. Ba­nii și lo­gis­tica ne­ce­sară sunt fur­ni­zați de ță­rile arabe bo­gate, în frunte cu Ara­bia Sa­u­dită. Prin di­verse mij­loace, mai obs­cure sau mai vi­zi­bile, di­verse fac­țiuni fun­damen­ta­liste arabe se im­plică în echi­pa­rea și pre­gă­ti­rea afri­ca­ni­lor pen­tru a de­veni ur­mă­to­rul pol al agre­siu­nii. Do­cu­men­tele gă­site după cap­tu­ra­rea lui Bin La­den in­dică fap­tul că în spa­tele aces­tei mu­tări a tea­tru­lui de răz­boi există o stra­te­gie atent plă­nu­ită. Pri­mă­ve­rile arabe — Li­bia, Egipt — sunt pre­tex­tele pen­tru ră­zme­rițe, din care în­tot­dea­una iese vic­to­ri­oasă ma­jo­ri­ta­tea isla­mistă. Până la sta­tul fun­damen­ta­list nu mai e de­cât un pas.

Ba­nii vin deci din pe­trol. Adică de la eu­ro­peni și ame­ri­cani. Cu ba­nii pri­miți pe pe­trol, ara­bii pre­gă­tesc forțe ar­mate și cum­pără arme pro­duse — fi­resc, nu‑i așa? — de eu­ro­peni și ame­ri­cani. Ar mai fi și ru­șii în ecu­a­ția asta, mai nou și chi­ne­zii. După care, cu ar­mele cum­pă­rate, îi atacă pe eu­ro­peni și ame­ri­cani în mod in­di­rect, acolo unde ei au in­te­rese eco­no­mice. Ima­gi­nați-vă pen­tru o clipă un Orient Mij­lo­ciu care nu mai poate vinde nici un sfert din pe­tro­lul pe care îl pom­pează azi că­tre res­tul lu­mii. Ima­gi­nați-vă că lu­mea ar că­uta cu ade­vă­rat so­lu­ții al­ter­na­tive la pe­trol, că am trece la ma­șini elec­trice, că am re­duce ne­voia de plas­tice și alte ma­te­ri­ale pro­duse din com­bus­ti­bili fo­sili. Într‑o in­tin­dere nesfâr­șită de de­șert ne­pro­duc­tiv, ce cre­deți că s‑ar în­tâm­pla cu ara­bii? De unde ar mai lua ba­nii pen­tru a înălța orașe ca Du­ba­iul? Ce ar mânca? Le-ar mai arde de îna­r­mare și de Ji­had?

Când ne suim în auto­mo­bile și apă­săm ac­ce­le­ra­ția ca să ajun­gem mai re­pede un­deva, ar tre­bui să ne amin­tim că noi sun­tem ade­vă­ra­ții spon­sori ai Al Qa­eda. Cât timp nu vom în­ceta să iu­bim pe­tro­lul și con­for­tul pe care ni‑l oferă, nu avem drep­tul să ne plân­gem de te­ro­rism. Noi sun­tem spon­so­rii săi prin­ci­pali.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu