În obișnuitul stil românesc, discuția despre împărțirea României în regiuni se concentrează pe aspectele sale secundare, neimportante. Citind declarațiile celor de la putere — președinți de Consilii Județene, politicieni și membrii ai guvernului — devine evident că nu au nici cea mai mică idee despre obiectivele finale ale acestei împărțiri administrative, altminteri interesantă ca logică și probabil utilă funcțional, dacă ar fi bine proiectată și corect implementată. Principala dezbatere care ar trebui făcută acum nu se referă la efectele negative ale actualei organizări administrative, care trebuie combătute prin regionalizare, ci obiectivele funcționale ale noii structuri, organizate metodic pentru a se înțelege concret cum se împart responsabilitățile între cele trei nivele birocratice: județ, regiune, centru.
Iată câteva declarații ale unor persoane publice, pe care le redau ca să subliniez superficialitatea viziunii lor, evidenta frustrare provincială și lipsa de preocupare pentru fondul problemei:
Vreau regionalizare pentru că vreau să avem destinul în mâna noastră şi să nu stăm cu mâna întinsă la Bucureşti. Ne-am săturat să se dezvolte doar Bucureştiul şi ce este în jurul Bucureştiului.
primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita
Tema principală este cât mănâncă Bucureştiul cu structurile lui şi cât mănâncă cei care produc bugetul. Bugetul se produce de ţară şi se mănâncă în Bucureşti 80%.
preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma
Între Guvern, Consilii Judeţene şi Primării intervine un model intermediar, regional, pe modelul UE, care reprezintă actualele regiuni. Va avea personalitate juridică, un preşedinte al fiecărei regiuni şi un Consiliu Regional cu competenţe regionale.
vicepreședintele PSD, Nicușor Constantinescu
Băsescu a dorit să desfiinţeze judeţele actuale, ca să scape de preşedinţii de Consilii Judeţene care câştigau alegerile împotriva PDL să facă opt judeţe mari, dar le spunea tot judeţe. Acum va apărea în Constituţie că România este împărţită din punct de vedere administrativ- teritorial în judeţe şi regiuni.
vicepreşedintele PSD, Marian Oprişan
Doar cu titlu de precizare: după informațiile mele Bucureștiul generează venituri mult mai mari decât actualele cheltuieli, iar regionalizarea nu va face decât să accentueze discrepanțele între el și restul țării, pentru că bugetul său va crește. Și o dată cu bugetul și frustrările provinciei.
Ar fi important să înțelegem care sunt țelurile generale ale noii structuri administrative. Deduc unul dintre ele: echilibrarea dezvoltării economico-sociale în toate zonele României. Îl disting cu greu (și destul de neclar) pe al doilea: apropierea deciziei investiționale de nevoile comunităților locale. Ambele presupun delegarea autorității decizionale la nivelul regiunii, elaborarea șî aprobarea bugetelor trebuind să se facă la centrul regional. Asta presupune că și veniturile regionale trebuie să fie controlate tot de acolo. Sunt pregătite structurile centrale ale administrației publice pentru această importantă cedare de responsabilități? Ce va rămâne la centru în materie de administrație publică? Rolul de arbitru și de auditor? Dar la nivel de județ? Ce se va întâmpla cu bugetele locale, ale primăriilor? Va merge decizia regională până la a indica ce să se facă cu banii sau doar unde să fie alocați?
Nerăspunzând acestor întrebări foarte importante înainte de a implementa noile structuri, ideea regionalizării se va prezenta tuturor drept o birocrație suplimentară, menită să genereze niște super-baroni regionali. O ierarhie politico-economică șî mai dezvoltată pe verticală, care nu aduce nimic concret cetățenilor decât complicații procedurale în hățișul birocratic actual, deja insuportabil. Adică o creație în cel mai pur stil românesc, singurul tip pe care l‑am putut dezvolta în ultima vreme: forme fără fond.
Lasă un comentariu