Mic tratat de futurologie

Te‐ai gân­dit unde ai să fii peste cinci ani? Nu, nu mă refer la între­ba­rea cla­sică pe care ți‐o adre­sează resur­sele umane în firma unde lucrezi. Te întreb dacă te‐ai între­bat tu, când erai doar cu gân­du­rile tale, când nu mai era nimeni prin pre­a­jma sin­gu­ră­tă­ții tale. Cine ai să fii peste cinci ani? Dar peste zece ani? Unde vei fi peste două­zeci de ani? Nu te‐ai gân­dit, așa‐i? Sau, dacă te‐ai gân­dit, nu ți‐ai dat un răs­puns serios, ți‐ai mutat repede min­tea către alte lucruri ale pre­zen­tu­lui, mai pre­sante și – prin urgența lor – mai impor­tante. Nu te con­damn, așa am făcut și eu mulți ani la rând, con­vins fiind că sunt prea tânăr ca să mă uit atât de departe în vii­tor. Până într‐o zi când am înțe­les că vii­to­rul devine pre­zent un pic mai repede decât eram obiș­nuit, că anii trec ame­ți­tor de repede și că ar tre­bui să știu înco­tro mă îndrept. Așa că am înce­put să stu­diez puțin pro­blema vii­to­ru­lui. Acesta este micul meu tra­tat per­so­nal de futu­ro­lo­gie apli­cată.

Am făcut mai întâi un mic cal­cul. Mai am vreo șai­spre­zece ani de muncă. Nu‐mi este foarte clar ce am să fac cu cariera mea și mă întreb cum va arăta piața de muncă în anii care vin. Am asis­tat cum gene­ra­ția părin­ți­lor mei a fost dată la o parte, cum s‐au zbă­tut să păs­treze locu­rile de muncă pe care le aveau în între­prin­de­rile comu­niste, deve­nite trep­tat mici făbri­cuțe și apoi sere­le­uri, cum au fost împinși la o parte de glo­ba­li­za­rea adusă de mul­ti­na­țio­nale și cum s‐au chi­nuit inu­til să‐și găsească alte locuri de muncă în mediul pri­vat. Fără suc­ces, pen­tru că nu aveau cali­fi­că­rile nece­sare, nu aveau deprin­de­rile tre­bu­in­cioase și nu aveau sta­rea de spi­rit de care ar fi avut nevoie. S‐au pen­sio­nat anti­ci­pat când au putut și și‐au înghi­țit mân­dria, chinuindu‐se să tră­i­ască din pen­sia măruntă pe care sta­tul le‐o putea plăti, neîn­țe­le­gând de ce după o viață de muncă nu pot să tră­i­ască decent. Cei mai noro­coși ne‐au avut pe noi, copiii lor, lucrând în noua eco­no­mie, câști­gând sufi­cient cât să le sal­văm și lor onoa­rea.

Mi‐am spus că nu e drept, dar e firesc. Așa‐zisa revo­lu­ție din '89 tre­buia să‐și ia tri­bu­tul ei – nu poți primi liber­tate fără să dai nimic în schimb – iar noi am plătit acest tri­but prin dem­ni­ta­tea ter­fe­lită a vreo două gene­ra­ții. Și mai urmează pro­ba­bil încă una, în urmă­to­rii zece‐cincisprezece ani. Și apoi? Apoi ce va urma? Apoi va veni rân­dul gene­ra­ției mele, prima care a luat în piept noua lume, toc­mai când își ter­mina pre­gă­ti­rile pen­tru a trăi în comu­nism. O gene­ra­ție care a tre­buit să se rein­ven­teze, să se reca­li­fice ca să supra­vie­țu­iască. Unii au reu­șit mai bine, alții nu. Dar sun­tem totuși prima gene­ra­ție care a mun­cit aproape exclu­siv în noua eco­no­mie. Avem deprin­de­rile nece­sare. Am învă­țat spi­ri­tul noi­lor vre­muri. Am fost dre­sați să deve­nim cores­pun­ză­tori. Pe ume­rii noș­tri a înce­put glo­ba­li­za­rea eco­no­miei româ­nești, pe lun­gile noas­tre zile de muncă – plătite mult timp cu sala­rii mici sau medi­o­cre – s‐au clă­dit afa­ce­rile mul­ti­na­țio­na­le­lor, care apoi au înflo­rit și au creat o nouă clasă de mij­loc, cea a cor­po­ra­tiș­ti­lor. Noi am fost pio­ni­e­rii aces­tei clase.

Peste șai­spre­zece ani misiu­nea mea se va încheia. Va veni vre­mea să mă odih­nesc, să‐mi trag sufle­tul îna­inte de a mi‐l da. Ce‐mi pro­mite Româ­nia pen­tru acei ani? Am încer­cat să‐mi răs­pund la această între­bare uitându‐mă la evo­lu­ția popu­la­ției așa cum e ea prog­no­zată pen­tru anii urmă­tori, știindu‐se deja câți vor deveni pen­sio­nari, câți vor începe să mun­cească, pre­su­pu­nând că eco­no­mia Româ­niei nu se va des­trăma într‐o măsură care să ne pună pe toți în peri­col. Așa am dat peste stu­diul lui Vasile Ghe­țău1, direc­to­rul Cen­tru­lui de Cer­ce­tări Demo­gra­fice al Aca­de­miei Române, care a pre­zen­tat acum aproape un an o viziune des­tul de inte­li­gi­bilă asu­pra feno­me­nu­lui de îmbă­trâ­nire a popu­la­ției Româ­niei, într‐un con­text euro­pean simi­lar.

Mai întâi am remar­cat că în pre­zent, chiar dacă ne plân­gem că avem foarte mulți pen­sio­nari față de popu­la­ția activă, nu stăm chiar așa rău față de res­tul Euro­pei. Cu alte cuvinte, așa rău cum e, e încă bine.

populatia-peste-65-2010

M‐am între­bat însă cum va evo­lua popu­la­ția Româ­niei în anii care urmează și am aflat că – pe ipo­te­zele con­ti­nu­ă­rii ten­din­țe­lor actu­ale – vom rămâne doar vreo 15 mili­oane până în 2050. Ca să fie lim­pede: con­ti­nu­a­rea ten­din­țe­lor actu­ale înseamnă că nive­lul de trai nu se va îmbu­nă­tăți spec­ta­cu­los în urmă­to­rii ani, dar nici nu va scă­dea mult față de situ­a­ția actu­ală. Aici intră în dis­cu­ție sis­te­mul de sănă­tate – foarte impor­tant pen­tru cei peste 65 de ani și secu­ri­ta­tea ali­men­tară. Firește această prog­noză nu ia în cal­cul popu­la­ția care va pleca din Româ­nia, defi­ni­tiv sau pe peri­oade mari de timp, pen­tru că ast­fel de migrări sunt impre­dic­ti­bile. Iată cum stau lucru­rile:

natalitate-mortalitate-populatie

 Situ­a­ția nu mi se părea prea bună, scă­de­rea popu­la­ției înseamnă și scă­de­rea numă­ru­lui de con­tri­b­u­tori la fon­dul de pen­sii, deci am vrut să știu care este evo­lu­ția struc­tu­rii popu­la­ției pe cla­sede vâr­stă, aducându‐mi aminte că în 1967 a înce­put gene­ra­ția "decre­țe­i­lor", acel fai­mos boom demo­gra­fic cau­zat de inter­zi­ce­rea avor­tu­ri­lor de către Ceau­șescu. După cum mă temeam, evo­lu­ția este cât se poate de nefa­vo­ra­bilă.

pondere-populatie-peste65

Este foarte vizi­bil că după 2029 – anul când eu ar tre­bui să mă pen­sio­nez – începe o creș­tere rapidă a numă­ru­lui de pen­sio­nari, ceea ce va pune o pre­siune tot mai mare pe fon­dul de pen­sii. Dar ce se întâm­plă cu evo­lu­ția celor­lalte grupe de vâr­stă? Iată:

proiectie-populatie-2050

Cu excep­ția ace­lei mici creș­teri a nata­li­tă­ții de acum câțiva ani, moti­vată de creș­te­rea nive­lu­lui de trai din peri­oada 2005–2008, se vede o ten­dință evi­dentă de scă­dere a popu­la­ției și de mutare a cen­tru­lui de gre­u­tate către bătrâni. Astea nu sunt vești bune pen­tru gene­ra­ția mea. Așa că m‐am între­bat ce se întâm­plă în Europa, pen­tru că și asta ar putea avea o influ­ență asu­pra Româ­niei. Ați ghi­cit, tot vești proaste.

populatia-peste-65-2060

 Europa va îmbă­trâni și ea, ceea ce înseamnă că țările dezvol­tate – Ger­ma­nia, Aus­tria, Franța, Elve­ția – vor tre­bui să accepte forța de muncă din emi­gra­ție pen­tru a con­tri­bui la sis­te­me­lor lor de pen­sii. Iar ofer­tele de muncă din aceste țări vor fi foarte ten­tante pen­tru gene­ra­ți­ile tinere, care vor pleca pen­tru a câștiga mai bine, sub­ți­ind și mai mult masa de con­tri­b­u­tori la fon­dul de pen­sii. Din ce va trăi gene­ra­ția mea după 65 de ani? E o între­bare la care nu am un răs­puns și mă tem că nici nu îl voi găsi. Sin­gu­rul lucru pe care încă îl sper este că voi găsi un răs­puns pen­tru fami­lia mea. Dar pen­tru asta tre­buie să încep de pe acum…

 

 

  1. Pen­tru întreg arti­co­lul am folo­sit infor­ma­ții din această pre­zen­tare, publi­cată pe site‐ul Minis­tru­lui Mun­cii. []

Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Cristi Savescu

    O ana­liză foarte tare!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu