Mic tratat de futurologie

Te-ai gân­dit unde ai să fii peste cinci ani? Nu, nu mă refer la între­barea cla­sică pe care ți‑o adresează resursele umane în firma unde lucrezi. Te întreb dacă te-ai între­bat tu, când erai doar cu gân­durile tale, când nu mai era nimeni prin prea­jma sin­gurătății tale. Cine ai să fii peste cinci ani? Dar peste zece ani? Unde vei fi peste douăzeci de ani? Nu te-ai gân­dit, așa‑i? Sau, dacă te-ai gân­dit, nu ți-ai dat un răspuns serios, ți-ai mutat repede mintea către alte lucruri ale prezen­tu­lui, mai pre­sante și — prin urgența lor — mai impor­tante. Nu te con­damn, așa am făcut și eu mulți ani la rând, con­vins fiind că sunt prea tânăr ca să mă uit atât de departe în viitor. Până într‑o zi când am înțe­les că viitorul devine prezent un pic mai repede decât eram obiș­nuit, că anii trec ameți­tor de repede și că ar tre­bui să știu încotro mă îndrept. Așa că am început să studiez puțin prob­lema viitoru­lui. Acesta este micul meu tratat per­sonal de futur­olo­gie apli­cată.

Am făcut mai întâi un mic cal­cul. Mai am vreo șais­prezece ani de muncă. Nu-mi este foarte clar ce am să fac cu cari­era mea și mă întreb cum va arăta piața de muncă în anii care vin. Am asi­s­tat cum gen­er­ația părinților mei a fost dată la o parte, cum s‑au zbă­tut să păstreze locurile de muncă pe care le aveau în între­prinder­ile comu­niste, devenite trep­tat mici făbricuțe și apoi sereleuri, cum au fost împ­inși la o parte de glob­alizarea adusă de multi­naționale și cum s‑au chi­nuit inutil să-și găsească alte locuri de muncă în mediul pri­vat. Fără suc­ces, pen­tru că nu aveau cal­i­ficările nece­sare, nu aveau deprinder­ile tre­buin­cioase și nu aveau starea de spirit de care ar fi avut nevoie. S‑au pen­sionat antic­i­pat când au putut și și-au înghițit mân­dria, chinuindu-se să trăi­ască din pen­sia măruntă pe care statul le‑o putea plăti, neînțelegând de ce după o viață de muncă nu pot să trăi­ască decent. Cei mai noro­coși ne-au avut pe noi, copiii lor, lucrând în noua economie, câștigând sufi­cient cât să le salvăm și lor onoarea.

Mi-am spus că nu e drept, dar e firesc. Așa-zisa rev­oluție din '89 tre­buia să-și ia trib­u­tul ei — nu poți primi lib­er­tate fără să dai nimic în schimb — iar noi am plătit acest tribut prin dem­ni­tatea ter­fe­lită a vreo două gen­er­ații. Și mai urmează prob­a­bil încă una, în urmă­torii zece-cincisprezece ani. Și apoi? Apoi ce va urma? Apoi va veni rân­dul gen­er­ației mele, prima care a luat în piept noua lume, toc­mai când își ter­mina pregătir­ile pen­tru a trăi în comu­nism. O gen­er­ație care a tre­buit să se rein­ven­teze, să se recal­i­fice ca să supraviețuiască. Unii au reușit mai bine, alții nu. Dar sun­tem totuși prima gen­er­ație care a muncit aproape exclu­siv în noua economie. Avem deprinder­ile nece­sare. Am învățat spir­i­tul noilor vre­muri. Am fost dresați să devenim core­spun­ză­tori. Pe umerii noștri a început glob­alizarea economiei românești, pe lungile noas­tre zile de muncă — plătite mult timp cu salarii mici sau mediocre — s‑au clădit afac­er­ile multi­naționalelor, care apoi au înflorit și au creat o nouă clasă de mijloc, cea a cor­po­ratiștilor. Noi am fost pio­nierii aces­tei clase.

Peste șais­prezece ani mis­i­unea mea se va încheia. Va veni vre­mea să mă odi­h­nesc, să-mi trag sufle­tul înainte de a mi‑l da. Ce-mi promite Româ­nia pen­tru acei ani? Am încer­cat să-mi răspund la această între­bare uitându-mă la evoluția pop­u­lației așa cum e ea prog­nozată pen­tru anii urmă­tori, știindu-se deja câți vor deveni pen­sion­ari, câți vor începe să muncească, pre­supunând că econo­mia României nu se va destrăma într‑o măsură care să ne pună pe toți în peri­col. Așa am dat peste studiul lui Vasile Ghețău1, direc­torul Cen­tru­lui de Cercetări Demografice al Acad­e­miei Române, care a prezen­tat acum aproape un an o viz­iune destul de intel­igi­bilă asupra fenomenu­lui de îmbătrânire a pop­u­lației României, într-un con­text euro­pean sim­i­lar.

Mai întâi am remar­cat că în prezent, chiar dacă ne plângem că avem foarte mulți pen­sion­ari față de pop­u­lația activă, nu stăm chiar așa rău față de restul Europei. Cu alte cuvinte, așa rău cum e, e încă bine.

populatia-peste-65-2010

M‑am între­bat însă cum va evolua pop­u­lația României în anii care urmează și am aflat că — pe ipotezele con­tin­uării tend­ințelor actuale — vom rămâne doar vreo 15 mil­ioane până în 2050. Ca să fie limpede: con­tin­uarea tend­ințelor actuale înseamnă că nivelul de trai nu se va îmbunătăți spec­tac­u­los în urmă­torii ani, dar nici nu va scădea mult față de situ­ația actu­ală. Aici intră în dis­cuție sis­temul de sănă­tate — foarte impor­tant pen­tru cei peste 65 de ani și secu­ri­tatea ali­men­tară. Firește această prog­noză nu ia în cal­cul pop­u­lația care va pleca din Româ­nia, defin­i­tiv sau pe perioade mari de timp, pen­tru că ast­fel de migrări sunt impre­dictibile. Iată cum stau lucrurile:

natalitate-mortalitate-populatie

 Situ­ația nu mi se părea prea bună, scăderea pop­u­lației înseamnă și scăderea număru­lui de con­trib­u­tori la fon­dul de pen­sii, deci am vrut să știu care este evoluția struc­turii pop­u­lației pe clasede vârstă, aducându-mi aminte că în 1967 a început gen­er­ația "decrețeilor", acel faimos boom demografic cauzat de interz­icerea avor­turilor de către Ceaușescu. După cum mă temeam, evoluția este cât se poate de nefa­vor­a­bilă.

pondere-populatie-peste65

Este foarte viz­ibil că după 2029 — anul când eu ar tre­bui să mă pen­sionez — începe o creștere rapidă a număru­lui de pen­sion­ari, ceea ce va pune o pre­siune tot mai mare pe fon­dul de pen­sii. Dar ce se întâm­plă cu evoluția celor­lalte grupe de vârstă? Iată:

proiectie-populatie-2050

Cu excepția acelei mici creș­teri a natal­ității de acum câțiva ani, moti­vată de creșterea nivelu­lui de trai din perioada 2005–2008, se vede o tend­ință evi­dentă de scădere a pop­u­lației și de mutare a cen­tru­lui de greu­tate către bătrâni. Astea nu sunt vești bune pen­tru gen­er­ația mea. Așa că m‑am între­bat ce se întâm­plă în Europa, pen­tru că și asta ar putea avea o influ­ență asupra României. Ați ghicit, tot vești proaste.

populatia-peste-65-2060

 Europa va îmbătrâni și ea, ceea ce înseamnă că țările dez­voltate — Ger­ma­nia, Aus­tria, Franța, Elveția — vor tre­bui să accepte forța de muncă din emi­grație pen­tru a con­tribui la sis­temelor lor de pen­sii. Iar ofer­tele de muncă din aceste țări vor fi foarte ten­tante pen­tru gen­er­ați­ile tinere, care vor pleca pen­tru a câștiga mai bine, sub­ți­ind și mai mult masa de con­trib­u­tori la fon­dul de pen­sii. Din ce va trăi gen­er­ația mea după 65 de ani? E o între­bare la care nu am un răspuns și mă tem că nici nu îl voi găsi. Sin­gu­rul lucru pe care încă îl sper este că voi găsi un răspuns pen­tru familia mea. Dar pen­tru asta tre­buie să încep de pe acum…

 

 

  1. Pen­tru întreg arti­colul am folosit infor­mații din această prezentare, pub­li­cată pe site-ul Min­istru­lui Muncii. []

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Cristi Savescu

    O anal­iză foarte tare!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu