Te-ai gân­dit unde ai să fii peste cinci ani? Nu, nu mă re­fer la în­tre­ba­rea cla­sică pe care ți‑o adre­sează re­sur­sele umane în firma unde lu­crezi. Te în­treb dacă te-ai în­tre­bat tu, când erai doar cu gân­du­rile tale, când nu mai era ni­meni prin pre­a­jma sin­gu­ră­tă­ții tale. Cine ai să fii peste cinci ani? Dar peste zece ani? Unde vei fi peste do­uă­zeci de ani? Nu te-ai gân­dit, așa‑i? Sau, dacă te-ai gân­dit, nu ți-ai dat un răs­puns se­rios, ți-ai mu­tat re­pede min­tea că­tre alte lu­cruri ale pre­zen­tu­lui, mai pre­sante și — prin ur­gența lor — mai im­por­tante. Nu te con­damn, așa am fă­cut și eu mulți ani la rând, con­vins fi­ind că sunt prea tâ­năr ca să mă uit atât de de­parte în vi­i­tor. Până într‑o zi când am în­țe­les că vi­i­to­rul de­vine pre­zent un pic mai re­pede de­cât eram obiș­nuit, că anii trec ame­ți­tor de re­pede și că ar tre­bui să știu în­co­tro mă în­drept. Așa că am în­ce­put să stu­diez pu­țin pro­blema vi­i­to­ru­lui. Acesta este mi­cul meu tra­tat per­so­nal de fu­tu­ro­lo­gie aplicată.

Am fă­cut mai în­tâi un mic cal­cul. Mai am vreo șai­spre­zece ani de muncă. Nu-mi este foarte clar ce am să fac cu ca­riera mea și mă în­treb cum va arăta piața de muncă în anii care vin. Am asis­tat cum ge­ne­ra­ția pă­rin­ți­lor mei a fost dată la o parte, cum s‑au zbă­tut să păs­treze lo­cu­rile de muncă pe care le aveau în în­tre­prin­de­rile co­mu­niste, de­ve­nite trep­tat mici fă­bri­cuțe și apoi se­re­le­uri, cum au fost îm­pinși la o parte de glo­ba­li­za­rea adusă de mul­ti­na­țio­nale și cum s‑au chi­nuit inu­til să-și gă­sească alte lo­curi de muncă în me­diul pri­vat. Fără suc­ces, pen­tru că nu aveau ca­li­fi­că­rile ne­ce­sare, nu aveau de­prin­de­rile tre­bu­in­cioase și nu aveau sta­rea de spi­rit de care ar fi avut ne­voie. S‑au pen­sio­nat an­ti­ci­pat când au pu­tut și și-au în­ghi­țit mân­dria, chi­nu­indu-se să tră­i­ască din pen­sia mă­runtă pe care sta­tul le‑o pu­tea plăti, ne­în­țe­le­gând de ce după o viață de muncă nu pot să tră­i­ască de­cent. Cei mai no­ro­coși ne-au avut pe noi, co­piii lor, lu­crând în noua eco­no­mie, câști­gând su­fi­cient cât să le sal­văm și lor onoarea.

Mi-am spus că nu e drept, dar e fi­resc. Așa-zisa re­vo­lu­ție din ’89 tre­buia să-și ia tri­bu­tul ei — nu poți primi li­ber­tate fără să dai ni­mic în schimb — iar noi am plătit acest tri­but prin dem­ni­ta­tea ter­fe­lită a vreo două ge­ne­ra­ții. Și mai ur­mează pro­ba­bil încă una, în ur­mă­to­rii zece-cinci­spre­zece ani. Și apoi? Apoi ce va urma? Apoi va veni rân­dul ge­ne­ra­ției mele, prima care a luat în piept noua lume, toc­mai când își ter­mina pre­gă­ti­rile pen­tru a trăi în co­mu­nism. O ge­ne­ra­ție care a tre­buit să se re­in­ven­teze, să se re­ca­li­fice ca să su­pra­vie­țu­iască. Unii au re­u­șit mai bine, al­ții nu. Dar sun­tem to­tuși prima ge­ne­ra­ție care a mun­cit aproape ex­clu­siv în noua eco­no­mie. Avem de­prin­de­rile ne­ce­sare. Am în­vă­țat spi­ri­tul no­i­lor vre­muri. Am fost dre­sați să de­ve­nim co­res­pun­ză­tori. Pe ume­rii noș­tri a în­ce­put glo­ba­li­za­rea eco­no­miei ro­mâ­nești, pe lun­gile noas­tre zile de muncă — plătite mult timp cu sa­la­rii mici sau me­di­o­cre — s‑au clă­dit afa­ce­rile mul­ti­na­țio­na­le­lor, care apoi au în­flo­rit și au creat o nouă clasă de mij­loc, cea a cor­po­ra­tiș­ti­lor. Noi am fost pi­o­ni­e­rii aces­tei clase.

Peste șai­spre­zece ani mi­siu­nea mea se va în­cheia. Va veni vre­mea să mă odih­nesc, să-mi trag su­fle­tul îna­inte de a mi‑l da. Ce-mi pro­mite Ro­mâ­nia pen­tru acei ani? Am în­cer­cat să-mi răs­pund la această în­tre­bare ui­tându-mă la evo­lu­ția po­pu­la­ției așa cum e ea prog­no­zată pen­tru anii ur­mă­tori, ști­indu-se deja câți vor de­veni pen­sio­nari, câți vor în­cepe să mun­cească, pre­su­pu­nând că eco­no­mia Ro­mâ­niei nu se va des­trăma într‑o mă­sură care să ne pună pe toți în pe­ri­col. Așa am dat peste stu­diul lui Va­sile Ghe­țău ((Pen­tru în­treg ar­ti­co­lul am fo­lo­sit in­for­ma­ții din această pre­zen­tare, pu­bli­cată pe site-ul Mi­nis­tru­lui Mun­cii.)), di­rec­to­rul Cen­tru­lui de Cer­ce­tări De­mo­gra­fice al Aca­de­miei Ro­mâne, care a pre­zen­tat acum aproape un an o vi­ziune des­tul de in­te­li­gi­bilă asu­pra fe­no­me­nu­lui de îm­bă­trâ­nire a po­pu­la­ției Ro­mâ­niei, într-un con­text eu­ro­pean similar.

Mai în­tâi am re­mar­cat că în pre­zent, chiar dacă ne plân­gem că avem foarte mulți pen­sio­nari față de po­pu­la­ția ac­tivă, nu stăm chiar așa rău față de res­tul Eu­ro­pei. Cu alte cu­vinte, așa rău cum e, e încă bine.

populatia-peste-65-2010

M‑am în­tre­bat însă cum va evo­lua po­pu­la­ția Ro­mâ­niei în anii care ur­mează și am aflat că — pe ipo­te­zele con­ti­nu­ă­rii ten­din­țe­lor ac­tu­ale — vom rămâne doar vreo 15 mi­li­oane până în 2050. Ca să fie lim­pede: con­ti­nu­a­rea ten­din­țe­lor ac­tu­ale în­seamnă că nive­lul de trai nu se va îm­bu­nă­tăți spec­ta­cu­los în ur­mă­to­rii ani, dar nici nu va scă­dea mult față de si­tu­a­ția ac­tu­ală. Aici in­tră în dis­cu­ție sis­te­mul de să­nă­tate — foarte im­por­tant pen­tru cei peste 65 de ani și se­cu­ri­ta­tea ali­men­tară. Fi­rește această prog­noză nu ia în cal­cul po­pu­la­ția care va pleca din Ro­mâ­nia, de­fi­ni­tiv sau pe pe­ri­oade mari de timp, pen­tru că ast­fel de mi­grări sunt im­pre­dic­ti­bile. Iată cum stau lucrurile:

natalitate-mortalitate-populatie

 Si­tu­a­ția nu mi se pă­rea prea bună, scă­de­rea po­pu­la­ției în­seamnă și scă­de­rea nu­mă­ru­lui de con­tri­b­u­tori la fon­dul de pen­sii, deci am vrut să știu care este evo­lu­ția struc­tu­rii po­pu­la­ției pe cla­sede vâr­stă, adu­cându-mi aminte că în 1967 a în­ce­put ge­ne­ra­ția “de­cre­țe­i­lor”, acel fai­mos boom de­mo­gra­fic ca­u­zat de in­ter­zi­ce­rea avor­tu­ri­lor de că­tre Ceau­șescu. După cum mă te­meam, evo­lu­ția este cât se poate de nefavorabilă.

pondere-populatie-peste65

Este foarte vi­zi­bil că după 2029 — anul când eu ar tre­bui să mă pen­sio­nez — în­cepe o creș­tere ra­pidă a nu­mă­ru­lui de pen­sio­nari, ceea ce va pune o pre­siune tot mai mare pe fon­dul de pen­sii. Dar ce se în­tâm­plă cu evo­lu­ția ce­lor­lalte grupe de vâr­stă? Iată:

proiectie-populatie-2050

Cu ex­cep­ția ace­lei mici creș­teri a na­ta­li­tă­ții de acum câ­țiva ani, mo­ti­vată de creș­te­rea nive­lu­lui de trai din pe­ri­oada 2005–2008, se vede o ten­dință evi­dentă de scă­dere a po­pu­la­ției și de mu­tare a cen­tru­lui de gre­u­tate că­tre bă­trâni. As­tea nu sunt vești bune pen­tru ge­ne­ra­ția mea. Așa că m‑am în­tre­bat ce se în­tâm­plă în Eu­ropa, pen­tru că și asta ar pu­tea avea o in­flu­ență asu­pra Ro­mâ­niei. Ați ghi­cit, tot vești proaste.

populatia-peste-65-2060

 Eu­ropa va îm­bă­trâni și ea, ceea ce în­seamnă că ță­rile dezvol­tate — Ger­ma­nia, Aus­tria, Franța, El­ve­ția — vor tre­bui să ac­cepte forța de muncă din emi­gra­ție pen­tru a con­tri­bui la sis­te­me­lor lor de pen­sii. Iar ofer­tele de muncă din aceste țări vor fi foarte ten­tante pen­tru ge­ne­ra­ți­ile ti­nere, care vor pleca pen­tru a câștiga mai bine, sub­ți­ind și mai mult masa de con­tri­b­u­tori la fon­dul de pen­sii. Din ce va trăi ge­ne­ra­ția mea după 65 de ani? E o în­tre­bare la care nu am un răs­puns și mă tem că nici nu îl voi găsi. Sin­gu­rul lu­cru pe care încă îl sper este că voi găsi un răs­puns pen­tru fa­mi­lia mea. Dar pen­tru asta tre­buie să în­cep de pe acum…

 

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cristi Savescu

    O ana­liză foarte tare!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.