După ce mi-am lămurit situația cu care mă voi confrunta peste vreo 15–16 ani, am început să mă gândesc. Ce e de făcut? Nu poți doar să constați că vei avea o problemă și să aștepți cu mâinile în sân să te lovească fix în plex. Din fericire puținele mele cunoștințe de management financiar îmi prind bine acum. Nu cunosc eu multe instrumente de calcul financiar, dar am un pic de știință despre două care cred că sunt numai bune pentru ceea ce-mi trebuie mie: P&L ((Profit and loss, cont de profit și pierdere — pentru cei care nu sunt familiarizați cu abrevierea)) și cash-flow ((Flux de numerar, ordonarea veniturilor și cheltuielilor în timp.)). Nu vă speriați, nu urmează un curs despre ele. 🙂
Pentru a evidenția profitul ((În înțelesul acestui text, nu e vorba de un profit în sensul unei afaceri, ci a unei diferențe între venituri și cheltuieli, căreia nu i‑am găsit altă denumire.)), adică surplusul de bani, trebuie să analizezi sursele de venit și să le compari cu cheltuielile. Pare simplu. Problema e că, atunci când este vorba de o familie, pierderile nu pot fi finanțate de nicăieri, poate doar de o bancă, dar și în cazul acela până la urmă tot trebuie să returnezi banii. Deci, ca să poți trăi liniștit la pensie, ai nevoie de un profit ne-negativ. Apoi trebuie să iei în calcul faptul că s‑ar putea la un moment dat să ai nevoie de o sumă mai mare de bani, în cazul unei boli mai dificile, care necesită o operație sau un tratament costisitor. Asta înseamnă că trebuie să pui niște bani deoparte, pentru zile negre. Deci fie îi ai separat, într-un cont de zile negre, fie în fiecare lună pui puțin deoparte, pentru vremuri grele. Așa că ar fi bine ca profitul să fie pozitiv.
N‑o să vă vină să credeți dar analiza asta duce undeva. În termeni practici ai două opțiuni: fie îți socotești cheltuielile necesare și încerci să-ți asiguri veniturile necesare pentru a le acoperi complet, fie îți socotești veniturile pe care le vei avea și încerci să reduci cheltuielile până când profitul devine pozitiv. Nu e doar matematică, e și o decizie pentru modul de viață pe care îl alegi. Să mă explic.
Dacă hotărăști că vrei să ai o bătrânețe urbană, într-un apartament de bloc, cu confortul gazului și al curentului electric, cu apa curentă adusă până la robinetul tău și canalizarea la câțiva pași, trebuie să adopți prima variantă: maximizarea veniturilor. Cheltuielile în oraș nu prea pot fi reduse sub o anumită limită, poate doar prin repetate sacrificii și renunțarea la orice confort. Orice ai face, trebuie să plătești. Mâncarea, întreținerea casei, hainele, utilitățile, serviciile de sănătate, transportul, călătoriile — absolut toate îți scot bani din buzunar. O dată ce ai stabilit un standard de viață sub care nu ai vrea să cobori, e destul de simplu să calculezi cam câți bani pe lună vei avea nevoie, iar dacă pensia nu acoperă aceste cheltuieli… ei bine, trebuie să începi să economisești din timp printr‑o pensie privată.
Cam ăsta e momentul în care în ecuație apare o nouă necunoscută, pe care însă trebuie s‑o aproximezi ca valoare: cât vei trăi după pensionare? Toți am vrea să credem că vom apuca suta de ani, dar realitatea nu prea arată așa, deci ești pus în fața cinicei întrebări și obligat să-ți dai un răspuns sincer. De asta depinde suma pe care va trebui s‑o ai disponibilă. De pildă, imaginându-mi că vom trăi până la 85 de ani (destul de ambițios plan, știu), vom avea nevoie de vreo 20 ani x 12 luni x 1000€, adică 240.000€. Să zicem că statul va reuși să acopere prin pensie vreo 400€. Eu trebuie să mai adaug încă 144.000€, în următorii 16 ani. Adică să economisesc 144.000€ / 16 ani / 12 luni, ceea ce înseamnă 750€ pe lună. O sumă frumușică, nu? Mai ales când mai de plătit și un credit ipotecar, a cărui rată e și ea dodoloață…
Dacă însă hotărăști că vrei să ai o bătrânețe rurală, activă, cu o mică gospodărie care să-ți asigure hrana zilnică, a doua variantă de calcul e mai productivă. Începi să calculezi care cheltuieli le poți tăia de pe listă, pentru că ți le asiguri prin propria muncă. Bineînțeles e vorba mai ales de hrană. Cu un mic solariu, un pic de grădină, câțiva pomi fructiferi, niște găini și doi-trei stupi poți să acoperi principalele nevoi pentru două persoane. Unde mai pui la socoteală și faptul că mănânci sănătos, ceea ce în cazul traiului în oraș nu ar fi posibil decât cu cheltuieli mari. Este foarte posibil să fie îndeajuns cei 400€ pe care îi primești prin pensia de stat sau îi poți suplimenta cu încă 200€ pe lună, adică un total de 48.000€, economisind din timp. În cazul meu asta ar însemna ca, de azi, să pun deoparte 250€ pe lună. Mult mai rezonabil, nu?
Firește, o astfel de gospodărie nu o înființezi fără bani. Dar, netrebuind să fie neapărat foarte aproape de București, sunt destule locuri unde terenul e încă rezonabil ca preț. Iar casa și micile echipamente necesare nu te costă în nici un caz 72.000€, atâta vreme cât păstrezi proporțiile dintre nevoi și posibilități și nu-ți pierzi capul în proiecte megalomanice. Mai ales că în ultima vreme citesc tot mai multe și mai interesante articole despre permacultură ((Permacultura presupune mult mai puține operații mecanice asupra solului, deci cheltuieli mai mici pentru semănat etc.)), care — pentru cineva ca mine, cu pregătire în științele biologice — sună foarte rațional și fezabil. Să nu vă mirați dacă o să vedeți că încep să scriu aici despre astfel de subiecte. Studiez.
20:02
Deci aniversarea de 85 o faci (dac-ajungi să) cu funia și săpunu’ lângă tort? 🙂 Ideal e, cred eu, să ai o sursă inepuizabilă („renewable”?) de venit, dar nu mă-ntreba care ar putea fi aia. Probabil o mică afacere (10 stupi în loc de doi?), un purcoi de bani care produce mia de euro ca dobândă lunară,…
O altă c’estiune e cum tezaurizezi banu’ de-acum pentru a mai avea, cât de cât, aceeași valoare atunci. Inflația (chiar și‑n Euro) lucrează-mpotriva ta și la intervale mari de timp se simte. Teoretic, dobânda (bancară) ar trebui să acopere inflația, dar eu nu‑s chiar convins că e așa.
21:02
La 85 de ani suflu în lumânările tortului, mă sui pe scăunel, pun “cravata” și-mi dau drumul… :))
Sursa inepuizabilă nu prea știu cum se poate crea. E o vorbă despre oi: până la 100 le ții tu pe ele, peste 100 te ține ele pe tine. O fi la fel și cu stupii, dar e multă muncă, trebuie să‑i plimbi la tei, la floarea soarelui, la rapiță… Complicat pentru cineva de peste 65 de ani.
Mă mai gândesc 🙂
12:02
Oricat am vrea nu toti avem vocatie de antreprenor si, in plus, din afaceri se mai si pierde. E drept ca in Romania s‑a incetatenit ideea ca doar cei prosti nu castiga daca isi deschid un business — de regula sunt asa de “prosti” incat nu lucreaza cu statul sau nu fac evaziune.
Revenind la subiect, economisirea (pensie privata, bani la saltea, sub orice forma posibila) unui % de la primul pana la ultimul salariu cred ca e singura solutie viabila pentru un angajat.
10:02
Si ce faci daca te muti la tara si brusc, la o anumita varsta, te trezesti ca nu mai poti munci (din diverse motive medicale?)
10:02
Ce poți să faci?!? Te îngrijești din timp de sănătate, încerci să previi având o viață activă… Dar până la urmă norocul are și el un rol important în viața noastră.
10:02
E o tema care ar trebui sa intereseze si pe cei care o sa iasa la pensie in 30–35 de ani, care castiga acum de n ori mai mult decat pensia medie (771 lei/luna la momentul asta, cam cat costa intretinerea+utilitatile la un apartament mediu in Bucuresti).
12:02
Cam da. E o problemă de durată mai mare și nu e foarte clar cum se va da un răspuns la ea în întreaga Europă. Cert e că multe țări (Germania, Franța, Olanda) au deschis porțile emigranților și pentru că au nevoie de contributori la sistemele lor de pensii. Treptat însă asta produce niște mutații ireversibile în structura socială a țărilor respective — vezi creșterea ponderii islamiștilor în Germania sau în țările nordice.
Oricum, ceea ce vreau să spun dincolo de calculele mele mai mult sau mai puțin exacte, e că trebuie să ne intre bine în cap că pensiile de stat nu sunt bani puși deoparte, ci plătiți pensionarilor de azi. Cine ne va plăti pensiile noastre e o cu totul altă discuție. Am impresia că românii încă nu au înțeles pe deplin asta.
10:02
Bugetezi 1000 euro/luna/pensionar/urban?
Oare câți pensionari citesc blogul tău?
Oricum, aștept structura de cheltuieli lunare, a acestor o mie de euroi. Dacă nu cer prea mult.
12:02
1000€ / lună / cuplu de pensionari 8)
Nu-mi dau seama care e mirarea ta… e prea mult sau prea puțin?
14:02
pur și simplu nu înțelesesem dacă e pe persoană sau cuplu.
dacă era pentru o singură persoană, mi se părea mult. adică destul cât să ai lifestyle-ul pensionarilor germani, de ex, care jumătate din an stau pe plajele din țările calde 🙂