Gigi Be­cali a fost con­dam­nat la trei ani de în­chi­soare cu sus­pen­dare. Es­timp ‘mne­a­lui se afla la finu’ Ră­doi, în ță­rile calde, de unde ne anunța că dacă ăș­tia îl con­damnă, el nu se mai în­toarce în țară, pen­tru că nu e pa­pa­gal. Cum adică, să îl ares­teze cu do­uă­zeci de mas­cați la șase di­mi­neața și pe urmă să îl mai și con­damne la 11 ani de puș­că­rie? Ce țară e asta unde ci­neva își re­cu­pe­rează ma­șina fu­rată și tot el e pedepsit?

Ma­rele băr­bat de stat, cel care tună și ful­geră că va face și va drege, s‑a cam scă­pat pe el de frica puș­că­riei. Deși spune că a aș­tep­tat sen­tința în Du­bai pen­tru li­niș­tea ma­mei sale, ca să nu se în­gri­jo­reze că va în­funda tem­nița, re­a­li­ta­tea este că Be­cali nu se poate ima­gina după gra­tii. Pus în fața aces­tei ipo­teze se șo­chează până la muțe­nie. Și tre­buie să ad­mi­tem că a‑l face pe Be­cali să tacă e lu­cru greu de re­a­li­zat. Le‑a ie­șit — in­ten­țio­nat sau nu — unor jur­na­liști de la Ro­mâ­nia TV care l‑au su­nat și i‑au spus că a fost con­dam­nat la trei ani cu exe­cu­tare. Câ­teva mi­nute Be­cali a amuțit, pur și sim­plu nu avea re­ac­ție, nu mai avea aer. Într-un fi­nal cei de la RTV au re­ve­nit și au pre­ci­zat că e vorba de o sen­tință cu sus­pen­dare, iar Gigi și‑a re­ve­nit trep­tat și a în­ce­put să în­gaime câte ceva, până când și‑a re­ve­nit la tu­ra­ția nor­mală, de­bi­tând cinci tâm­pe­nii pe minut.

Mă în­treb și acum dacă el crede sin­cer că drep­ta­tea este de par­tea lui, dacă el con­si­deră în­drep­tă­țit ges­tul de a co­mite o in­frac­țiune ca răs­puns la o altă in­frac­țiune. Sau poate că în­țe­lege ile­ga­li­ta­tea, dar con­si­deră că el tre­buie ex­cep­tat de la apli­ca­rea le­gi­lor. Nu-mi dau seama exact. Dar știu ce gân­dește omul de rând, cel ne­e­du­cat și ne­gân­di­tor, cel care îl vo­tează și îl apre­ciază pe Gigi. Omul acesta are o fi­lo­zo­fie sim­plă: dacă ți se face o ne­drep­tate de­geaba te plângi au­to­ri­tă­ți­lor, pen­tru că ni­meni nu te va ajuta. Ba chiar une­ori au­to­ri­ta­tea co­la­bo­rează cu agre­so­rul tău, fi­rește nu ofi­cial, pe față. Și atunci nu ești în­drep­tă­țit să iei jus­ti­ția în mâi­nile tale? Ba bine că nu!

E foarte com­pli­cat să con­tra­zici aceste re­a­li­tăți. Să le ex­plici oa­me­ni­lor că, chiar dacă nu-și vor ve­dea drep­ta­tea nici­o­dată, e mai bine să nu de­vină și ei in­frac­tori, e o afir­ma­ție care are pu­ține ar­gu­mente con­ving­ă­toare pen­tru sla­bul cod mo­ral al ro­mâ­nu­lui. Des­cur­co­cra­ția noas­tră na­țio­nală are o re­gulă foarte sim­plă: nu există nici o re­gulă. Sau dacă există una, aceea e ochi pen­tru ochi, dinte pen­tru dinte.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.