Po­ves­tea li­de­ru­lui PNL Alba care a su­ge­rat ste­ri­li­za­rea fe­me­i­lor rrome este încă ne­în­che­iată. O bună bu­cată de vreme de acum îna­inte ea va da apă la moară re­pre­zen­tan­ți­lor aces­tei et­nii în a acuza ra­sis­mul so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești, mai ales că — cu foarte pu­țin timp îna­inte — o or­ga­ni­za­ție de dreapta din Ti­mi­șoara ofe­rea bani pen­tru ți­găn­cile care ac­ceptă vo­lun­tar ste­ri­li­za­rea. Ni­meni nu se în­ghe­suie însă să dea o so­lu­ție na­ta­li­tă­ții ne­con­tro­late a unor pă­turi so­ci­ale lip­site de mij­loa­cele ne­ce­sare creș­te­rii unor co­pii. Pen­tru că fi­in­țele umane se bu­cură de li­ber­tăți, nu‑i așa? Iar cei care își pla­ni­fică gri­juliu fa­mi­lia, gân­dindu-se când și câți co­pii să aibă în func­ție de po­si­bi­li­tă­țile lor fi­nan­ci­are, au și ei li­ber­tate. Aceea de a plăti taxe din care să fie aco­pe­rite alo­ca­ți­ile, gră­di­ni­țele, șco­lile și în­gri­ji­rea me­di­cală a aces­tor co­pii re­zul­tați din sar­cini accidentale.

Dacă e să te iei după presă, gre­șe­ala pe­ne­lis­tu­lui a fost men­țio­na­rea et­niei drept cri­te­riu de apli­care a ste­ri­li­ză­rii. Mai pu­ține voci sunt cele care con­damnă ste­ri­li­za­rea în sine, in­di­fe­rent cui i‑ar fi apli­cată. Sunt case mai mari, cum ar fi SUA, care au practicat‑o pe di­verși su­biecți până prin anii ’60, în ca­drul unui pro­gram des­tul de se­cret de eu­ge­nie. Cri­te­ri­ile ame­ri­cane erau cât se poate de ra­siste și ele — se pare că ma­rea ma­jo­ri­tate a fe­me­i­lor ste­ri­li­zate erau ne­grese. Deci s‑a în­tâm­plat și la case mai mari. Să fie doar o ches­tiune de rasă? Sau ste­ri­li­za­rea e, în sine, re­pu­di­ată de oameni?

Aș pu­tea pa­ria că ma­jo­ri­ta­tea ro­mâ­ni­lor ar răs­punde că e inac­cep­ta­bil ca unei fi­ințe umane să i se ia drep­tul la re­pro­du­cere. Și sunt cu to­tul de acord că, în prin­ci­piu, așa e. Doar că mai există un unghi din care tre­buie pri­vită pro­blema: acela al în­mul­ți­rii fără li­mite, din­colo de ca­pa­ci­ta­tea de pla­ne­tei de a ne hrăni și de a ne asi­gura ener­gia de care viața noas­tră a ajuns să de­pindă. Ima­gi­nați-vă câ­teva mi­li­oane de chi­nezi ve­nind în Ro­mâ­nia, um­plând pe­ri­fe­ri­ile ora­șe­lor mari, cum­pă­rând pământ pen­tru a‑l cul­tiva și a se hrăni. Pen­tru că țara lor nu‑i mai în­cape. Câ­teva mi­li­oane ple­cați de acolo n‑ar în­semna mare lu­cru pen­tru China, dar ar fi foarte sem­ni­fi­ca­tiv pen­tru Ro­mâ­nia. Ima­gi­nați-vă că în­cep să facă mulți co­pii, um­plând șco­lile și gră­di­ni­țele cu ei. Aglo­me­rând ma­ga­zi­nele și șo­se­lele, cre­ând o ce­rere care ar duce la scum­pi­rea pro­du­se­lor. Con­su­mând ga­zul și pe­tro­lul pen­tru su­pra­vie­țu­i­rea lor. Și, cul­mea, fi­ind mult mai so­li­dari în co­mu­ni­tă­țile lor de­cât sun­tem noi — exact ca ți­ga­nii. Ca atare având mai mult suc­ces în lupta pen­tru su­pra­vie­țu­ire. Cât cre­deți că va dura până când os­pi­ta­li­erul și mi­los­ti­vul po­por ro­mân va striga că‑i vrea ple­cați? Ați ghi­cit: foarte pu­țin. Iar când răs­pun­sul va fi că acasă la ei n‑au ce mânca, ro­mâ­nul mo­ra­list va re­plica: și atunci de ce au fă­cut atâ­ția co­pii? de ce s‑au în­mul­țit într-atât? să fie sterilizați!

Am pu­tea ima­gina un ast­fel de sce­na­riu în care po­pu­la­ția lu­mii crește în rit­mul de până acum, până când re­sur­sele nu mai ajung pen­tru toată lu­mea. Și ne-am pu­tea ima­gina că ni­meni n‑ar porni un răz­boi — greu de cre­zut, dar hai să ne stră­duim. Ca să faci rost de hrană, ai fi dis­pus la orice. In­clu­siv să ataci pe al­tul. În­chi­pu­iți-vă o lume în care fi­e­care are o armă și o fo­lo­sește ca să-și apere hrana sau ca să facă rost de ea. În­chi­pu­iți-vă că ar tre­bui să tră­iți per­ma­nent cu teama că pu­teți fi ata­cat, fu­rat sau mort prin în­fo­me­tare. Da, e un sce­na­riu cam apo­ca­lip­tic, așa e, a la Mad Max. Nu to­tal­mente im­po­si­bil. Câ­țiva ani de se­cete pre­lun­gite pe fon­dul unei creș­teri a po­pu­la­ției și a unei ri­sipe de­șăn­țate în so­ci­e­tă­țile con­su­me­riste bo­gate și sce­na­riul nu mai e chiar așa de fantezist.

Te­o­ri­ile uma­ni­tare func­țio­nează mi­nu­nat atunci când dez­as­trele sunt de­parte în timp sau în spa­țiu. De în­dată ce pa­cos­tea cade pe ca­pul lor, to­le­ranța uma­ni­ști­lor tinde să dis­pară. Așa cum foarte bine re­marca Ge­orge Car­lin: vrem lo­cu­ințe pen­tru va­ga­bonzi, vrem puș­că­rii pen­tru in­frac­tori, dar să nu cumva să le con­stru­iți lângă car­ti­e­rele noas­tre, ci cât mai de­parte de noi. Ste­ri­li­za­rea e doar o pro­blemă de sta­tis­tică. Va veni o vreme când oa­me­nii vor fi mai pu­țin scan­da­li­zați de ea. Sper să nu prind acele vremuri.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.