Funcționarea publică

Vlad Petre­anu mi‑a amintit de subiec­tul infor­ma­tizării soci­etății românești și despre difi­cultățile pro­ce­su­lui, povestind despre pro­pri­ile sale expe­riențe cu site-ul ghiseul.ro. Citind tex­tul m‑am amuzat mai degrabă decât să mă enervez și mi-am dat seama că, într-un fel, am cam înc­etat să mai cred că voi vedea cea diferit în inter­acți­unea cu statul. Nu pen­tru că ar fi extrem de com­pli­cat să se pună în prac­tică așa ceva, ci pen­tru că există o pseudo-conspirație împotriva pro­ce­su­lui de informa­ti­zare a admin­is­trați­ilor de stat și locale.

Sunt trei părți care "con­spiră" la menținerea actu­alu­lui sta­tus: funcționărimea pub­lică, firmele de con­sul­tanță și dez­voltare soft­ware și marii pro­ducă­tori soft­ware. Pare încur­cat și con­fuz, dar nu e. Am să vă explic în rân­durile care urmează cum funcționează întreaga șmecherie — nu e foarte com­pli­cat. Veți înțelege de ce tre­buie să stați mereu la coadă în fața unui ghișeu, din­colo de care o per­soană stu­pidă și acră vă așteaptă cu un întreg arse­nal de expli­cații despre imposi­bil­i­tatea de a vi se rezolva prob­lema pen­tru care tre­ceți pragul insti­tuției de stat. Indifer­ent care ar fi ea.

Funcționarul pub­lic n‑are nici un interes în informa­ti­zarea admin­is­trației. Înțelege prea bine că tot ceea ce face el este o muncă repet­i­tivă, plic­tisi­toare și că ar putea fi oricând înlocuit în pro­porție de 80% de un sim­plu com­puter, dar la ce cal­i­ficări are nu poate spera la un alt ser­vici. Tre­buie deci să tragă de timp, să pună piedici și să-și secur­izeze scaunul cu orice mijloace are. Mulți o fac inconș­tient, nu‑i duce mintea nici măcar la aceste sim­ple con­statări, dar au fost edu­cați de mediul funcționăresc să se con­sidere impor­tanți și de neîn­locuit și să se com­porte ca atare. Șefii lor, până sus la min­is­tere, sunt tot felul de pile și relații ale unor politi­cieni sau pri­mari. Împre­ună cu rudele lor, pe care le pro­movează fără nici o reținere, patronează întregul sis­tem, făcându‑l imposi­bil de înțe­les și de ges­tionat. Pe jumă­tate fac asta din spirit de con­ser­vare — țesă­tura com­pli­cată de for­mu­lare, pro­ce­duri și reg­u­la­mente scrise sau nescrise îi face greu de înlocuit, de vreme ce doar ei știu cum să des­curce ițele ei — și pe jumă­tate din prostie pen­tru că nici unul din­tre ei nu a lucrat în vreo com­panie nor­mală ca să aibă de unde să fi învățat cum se orga­nizează un pro­ces admin­is­tra­tiv.

Pro­ducă­torii soft­ware sunt, în majori­tatea lor, com­panii mulți­naționale. Depar­ta­mentelor lor prin­ci­pale sunt cele de vânzări, deci intere­sul major este să taie fac­turi. O vreme — vreo zece ani — au făcut tre­abă bună în mediul pri­vat, unde alte multi­naționale și-au insta­lat afac­er­ile și au avut nevoie de imple­mentarea unor sis­teme infor­mat­ice con­forme cu stan­dard­ele pro­prii. S‑au făcut afac­eri fru­moase, s‑au cumpărat licențe și ser­vere, cifra de afac­eri a mar­ilor pro­ducă­tori soft­ware s‑a rotun­jit sem­ni­fica­tiv în fiecare an. În tot tim­pul ăsta statul român nu prea cumpăra mare lucruri pen­tru că se tot vor­bea despre informa­ti­zarea guvernării și admin­is­trației și — nu‑i așa? —  asta nu era tre­abă sim­plă, tre­buiau să se gân­dească bine cum s‑o facă. Apoi venea alt guvern care spunea că ăia dinainte nu s‑au gân­dit bine, dar o să se gân­dească ei și vor face ce tre­buie.

Isto­ria s‑a tot repetat ciclic, iar pro­ducă­torii soft­ware au vân­dut pe ici-pe colo câte ceva stat­u­lui român. Pe măsură ce mediul pri­vat se cam satura de licențe, pre­siu­nile către guvernări au început să crească. Numele unor CEO de pro­ducă­tori soft­ware au început să fie pro­nunțate în core­lație cu polit­ica. S‑au orga­ni­zat lic­i­tații, pen­tru ca aparent să pară totul fru­mos, dar în real­i­tate jocurile sunt de obi­cei făcute dinainte. La Apărare se duc ăia, la Comu­ni­cații și Trans­por­turi e felia ălor­lalți. Admin­is­trația cen­trală și cele locale, com­pani­ile de stat au fost împărțite frățește de mai marii pieței soft­ware și hard­ware. De ce s‑ar grăbi să facă o informa­ti­zare com­pletă? În anii urmă­tori ce-ar mai vinde? Aveți idee cum e cu target-ele de vân­zare? Fac anul ăsta 120% din plan și la anu' le cer să facă 150%… nu tre­buie să‑i învețe prost pe ăia de la head­quar­ter, mai bine vând mod­erat, cu cap: mai o bază de date, mai un sis­tem ceva mai com­pli­cat, dar având grijă ca piesele să nu se îmbine per­fect ca să mai poată vinde și la anul, și peste doi ani…

Firmele de con­sul­tanță trăi­esc în trena pro­ducă­to­rilor, într‑o per­fectă sim­bioză cu ei. Se trag sfori și se uti­lizează șpagi și relații ca să fie pro­mo­vate în con­tracte cu statul. Unele sunt deja insta­late de drept în anu­mite zone ale sec­toru­lui pub­lic, înfipte acolo prin pro­pri­ile rețele de relații politice. De pildă dacă vezi vreo lic­i­tație la edu­cație, cu un buget sărit de un mil­ion de euro, știi exact ce firmă îl va adjudeca. Cum reușesc? Sim­plu: par­ticipă chiar ele la redactarea cai­etu­lui de sarcini în care stre­coară condiții pe care doar ei el pot îndeplini, chichițe al căror înțe­les îl descif­rează foarte puțini. Apoi se duc la pro­ducă­torul soft­ware șî hard­ware care le oferă dis­coun­turi pref­er­ențiale la licențe și ser­vere. Oferta lor devine ast­fel imbat­a­bilă, orice altă firmă de con­sul­tanță nu poate face con­curență pen­tru că nu primește ace­leași condiții com­er­ciale de la pro­ducă­tori.

Acum să nu vă închipuiți că la finalul aces­tor manevre rezultă ceva de cal­i­tate. Soluția tehnică ofer­ită nu se bazează decât parțial pe nevoile reale, dar se ține cont și de pro­dusele soft­ware care tre­buie vân­dute și de tehnologi­ile pe care le știu con­sul­tanții firmei câștigă­toare. Se încropește ceva care să răspundă cer­ințelor din cai­etul de sarcini, la limita la care nu pot fi dați ulte­rior în jude­cată, pen­tru că — vezi bine — sec­torul pub­lic e alunecos, azi sunt ai noștri la put­ere, mâine vin alții și nu știu ce le rez­ervă viitorul. Apoi o firmă de con­sul­tanță care face masiv afac­eri cu statul nu are întot­deauna cei mai buni con­sul­tanți de pe piață, deci fac ce pot cu oamenii pe care îi au. Alte firme câștigă con­trac­tul doar pen­tru a‑l sub­con­tracta mai departe, câștigând din comi­sionul pe care și‑l rețin din val­oarea totală. E o lume aparte, cu reg­ulile și spe­cial­iștii ei, în care aproape nimic din ce e scris pe hâr­tie nu e exact ceea ce pare, iar clauzele legale sunt meșteșugit învâr­tite din con­dei pen­tru a crea noi opor­tu­nități de afac­eri sau exon­erări de răspun­dere.

Dar nici firmele de con­sul­tanță nu au vreun interes în informa­ti­zarea admin­is­trației, pen­tru că — așa cum e acum — e o nes­fârșită sursă de ven­i­turi. Bani de la buget, bani de la UE se scurg ușurel către buzunarele pri­vate ale unor mag­nați ai indus­triei IT, fie români, fie străini. Iar în urma dârei de bani nu rămâne nimic dura­bil, nimic sta­bil, pen­tru că n‑a fost con­struit să fie așa. Dim­potrivă. Și chiar dacă ar vrea să facă vreo brânză, imaginați-vă cum arată să lucrezi într-un proiect în care acri­t­urile alea stu­pide din min­is­tere și admin­is­trații pub­lice sunt clienții care tre­buie să-ți valideze munca. Indi­vizii ăștia sunt ori­bili când sunt în slu­jba ta, darămite când tu ești în slu­jba lor! 

Iar noi, cetățenii de rând, sun­tem con­damnați să rămânem de partea cealaltă a ghișeu­lui, privind rugă­tor și insis­tent la funcționarul a cărui salariu îl plă­tim prin taxe, rugându-ne în gând: dă Doamne, să fie o rezolvare rapidă! Sau măcar favor­a­bilă! Sau măcar cât de cât avan­ta­joasă! Sau nu chiar așa deza­van­ta­joasă! Sau cum o fi, numai să se încheie o dată, drac­u­lui!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu