Hrana este o necesitate fiziologică. Mâncăm pentru a trăi. Dar nu numai. Cu timpul am dezvoltat o întreagă știință în jurul alimentelor, am rafinat tehnicile de a găti, am inventat rețete de preparare, metode de conservare. Am devenit tot mai sofisticați în gastronomie, am creat combinații de arome, alăturări de gusturi — unele inedite și spectaculoase, altele bizare și contrariante. Pentru că ne place să inovăm, să creăm, să ne utilizăm imaginația. Plus un pic de hedonism: căutăm plăcerea în senzațiile olfactive, vizuale și gustative pe care hrana ni le poate oferi.
Nu mâncăm niciodată singuri, dacă ni se oferă posibilitatea alegerii. Ne place să savurăm gusturile și aromele bune împreună cu alții, să le comentăm, să amplificăm plăcerea descriind‑o. Ne place să însoțim hrana cu un pahar de vin, prilej de conversație și de amuzament. Gustul aceleiași hrane se schimbă sub vraja unei povești fascinante, a unei glume savuroase sau a unui mister puțin infricoșător. Aromele se combină cu ritmul poveștii, cadențându-și tăriile în intrigă, desfășurare și deznodământ. Șeherezada este hrana spiritului, alăturată hranei trupești.
Dacă e ceva ce detestăm cu siguranță este să mâncăm mereu același fel de mâncare. Sigur, toți avem preferințele noastre, rețetele la care ne întoarcem mereu pentru satisfacția gustului cunoscut, a confirmării aromei. Dar nimeni nu poate să se hrănească la nesfârșit doar cu grătar de porc și cartofi prăjiți — cei care pretind asta cu siguranță n‑au încercat niciodată concret experiența. Aproape toți îmbrățișăm diversitatea hranei ca pe un simbol al calității vieții noastre — să mănânci doar fasole cu cârnați e hrănitor și probabil suficient pentru a supraviețui, dar nu e dezirabil.
Inovație, comuniune, diversitate. Trei dimensiuni ale culturii umane în privința hranei, altminteri o pură necesitate fiziologică. Aceste sofisticate plăceri sunt, desigur, inutile fiziologiei. Nu avem neapărat nevoie de curry, piper sau coriandru, nici de tehnicile complicate de fermentare a brânzei, nici de maturarea cărnii sau de marinarea peștelui. Am putea mânca crud, fiert sau fript. De ce atunci toată tevatura gastronomică? Simplu, pentru că ea face parte din cultura umană, exprimă faptul de a fi om, de a fi creativ, de a avea imaginație.
* * *
Sexul este o necesitate fiziologică. Facem sex pentru a ne reproduce. Dar nu numai. Cu timpul am dezvoltat o intreagă știință în jurul sexului, am rafinat preludiul, am inventat jocuri și metode de prelungire a plăcerii. Am devenit tot mai sofisticați în sexualitate, am introdus arome și gusturi prin parfumuri și gastronomii erotice — unele inedite și spectaculoase, altele bizare si contrariante. Pentru că ne place să inovăm, să creăm, să ne utilizăm imaginația. Plus un pic de hedonism: căutăm plăcerea în senzațiile olfactive, vizuale și gustative pe care sexul ni le poate oferi.
Nu facem sex niciodată singuri, stricto senso. Deși astăzi nu e tehnic imposibil. Ne place să savurăm plăcerea fizică împreună cu un partener, să o comentăm, să amplificăm plăcerea descriind‑o. Ne place să însoțim sexul cu un pahar de vin, prilej de conversație preludică și de amuzament postludic. Senzația aceleiași partide de sex se schimbă sub vraja unei povești fascinante, a unei glume savuroase sau a unui mister puțin infricoșător. Excitația se combină cu ritmul poveștii, cadențându-și intensitatea în intrigă, desfășurare și deznodământ. Șeherezada este sexul spiritului, alăturată sexului trupesc.
Dacă e ceva ce detestăm cu siguranță este să facem mereu același fel de sex. Sigur, toți avem preferințele noastre, scenariile la care ne întoarcem mereu pentru satisfacția plăcerii cunoscute, a confirmării potenței. Dar nimeni nu poate să facă la nesfârșit sex doar în întunericul unui dormitor, în poziția misionarului — cei care pretind asta cu siguranță n‑au încercat niciodată altceva. Aproape toți îmbrățișăm diversitatea sexului ca pe un simbol al calității vieții noastre — să te împreunezi în aceeași unică zi a săptămânii cu graba de a obține un mediocru orgasm e poate satisfăcător pe moment și probabil suficient pentru a supraviețui, dar nu e dezirabil.
Inovație, comuniune, diversitate. Trei dimensiuni ale culturii umane în privința sexului, altminteri o pură necesitate fiziologică. Aceste sofisticate plăceri sunt, desigur, inutile fiziologiei. Nu avem neapărat nevoie de preludiu, parfumuri sau lenjerii comestibile, nici de tehnicile elaborate descrise de Kamasutra, nici de jocuri sexuale sau de excitația pornografiei. Am putea face sex animalic. De ce atunci toată tevatura erotismului? Simplu, pentru că ea face parte din cultura umană, exprimă faptul de a fi om, de a fi creativ, de a avea imaginație.
* * *
Dacă am reușit să dau vreun înțeles acestui text atunci veți fi priceput de ce a da buzna peste niște oameni adunați să vadă un film (altminteri foarte bun), pentru a le impune propriile viziuni religioase asupra sexualității, este echivalent cu a năvăli într-un restaurant franțuzesc de bună calitate, zbierând că toți ar trebui să înghițim doar terci de grâu pentru că asta a mâncat Mântuitorul.
15:03
Adi Hădean avea o idee foarte mișto legată de ora de religie din școli care suna cam așa: De ce să nu în locuim ora de religie cu o materie numită Educația culinară.
Încercați numai să vă imaginați repercursiunile după vreo 2–3 generații sau doar cât să ajungă copiii acasă să își întrebe părinții ce dracu mănâncă ei în farfurie.
0:02
Poate dacă‑n școală s‑ar face la fel de multe ore de sexologie precum cele de religie (și la fel de facultative și puse‑n mijlocul orarului), s‑ar putea să fie olecuț’ mai greu să se strângă atâția năvalnici precum cei din povestea de la Muzeul Țăranului Român.
Zic și eu, nu dau cu Biblia…
0:02
Unde mai pui că am avea și concetățeni mai puțin complexați / frustrați de inabilitățile lor sexuale… 😉