Hrana este o ne­ce­si­tate fi­zi­o­lo­gică. Mân­căm pen­tru a trăi. Dar nu nu­mai. Cu tim­pul am dezvol­tat o în­treagă ști­ință în ju­rul ali­men­te­lor, am ra­fi­nat teh­ni­cile de a găti, am in­ven­tat re­țete de pre­pa­rare, me­tode de con­ser­vare. Am de­ve­nit tot mai so­fis­ti­cați în gas­tro­no­mie, am creat com­bi­na­ții de arome, ală­tu­rări de gus­turi — unele in­e­dite și spec­ta­cu­loase, al­tele bi­zare și con­tra­ri­ante. Pen­tru că ne place să ino­văm, să creăm, să ne uti­li­zăm ima­gi­na­ția. Plus un pic de he­do­nism: că­u­tăm plă­ce­rea în sen­za­ți­ile ol­fac­tive, vi­zu­ale și gus­ta­tive pe care hrana ni le poate oferi.

Nu mân­căm nici­o­dată sin­guri, dacă ni se oferă po­si­bi­li­ta­tea ale­ge­rii. Ne place să sa­vu­răm gus­tu­rile și aro­mele bune îm­pre­ună cu al­ții, să le co­men­tăm, să am­pli­fi­căm plă­ce­rea descriind‑o. Ne place să în­so­țim hrana cu un pa­har de vin, pri­lej de con­ver­sa­ție și de amu­za­ment. Gus­tul ace­le­iași hrane se schimbă sub vraja unei po­vești fas­ci­nante, a unei glume sa­vu­roase sau a unui mis­ter pu­țin in­fri­co­șă­tor. Aro­mele se com­bină cu rit­mul po­veș­tii, ca­den­țându-și tă­ri­ile în in­trigă, des­fă­șu­rare și dez­no­dământ. Șe­he­re­zada este hrana spi­ri­tu­lui, ală­tu­rată hra­nei trupești.

Dacă e ceva ce de­tes­tăm cu si­gu­ranță este să mân­căm me­reu ace­lași fel de mân­care. Si­gur, toți avem pre­fe­rin­țele noas­tre, re­țe­tele la care ne în­toar­cem me­reu pen­tru sa­tis­fac­ția gus­tu­lui cu­nos­cut, a con­fir­mă­rii aro­mei. Dar ni­meni nu poate să se hră­nească la nesfâr­șit doar cu gră­tar de porc și car­tofi pră­jiți — cei care pre­tind asta cu si­gu­ranță n‑au în­cer­cat nici­o­dată con­cret ex­pe­riența. Aproape toți îm­bră­ți­șăm di­ver­si­ta­tea hra­nei ca pe un sim­bol al ca­li­tă­ții vie­ții noas­tre — să mă­nânci doar fa­sole cu câr­nați e hră­ni­tor și pro­ba­bil su­fi­cient pen­tru a su­pra­vie­țui, dar nu e dezirabil.

Ino­va­ție, co­mu­niune, di­ver­si­tate. Trei di­men­siuni ale cul­tu­rii umane în pri­vința hra­nei, alt­min­teri o pură ne­ce­si­tate fi­zi­o­lo­gică. Aceste so­fis­ti­cate plă­ceri sunt, de­si­gur, inu­tile fi­zi­o­lo­giei. Nu avem ne­a­pă­rat ne­voie de curry, pi­per sau co­ri­an­dru, nici de teh­ni­cile com­pli­cate de fer­men­tare a brân­zei, nici de ma­tu­ra­rea căr­nii sau de ma­ri­na­rea peș­te­lui. Am pu­tea mânca crud, fi­ert sau fript. De ce atunci toată te­va­tura gas­tro­no­mică? Sim­plu, pen­tru că ea face parte din cul­tura umană, ex­primă fap­tul de a fi om, de a fi cre­a­tiv, de a avea imaginație.

* * *

Se­xul este o ne­ce­si­tate fi­zi­o­lo­gică. Fa­cem sex pen­tru a ne re­pro­duce. Dar nu nu­mai. Cu tim­pul am dezvol­tat o in­treagă ști­ință în ju­rul se­xu­lui, am ra­fi­nat pre­lu­diul, am in­ven­tat jo­curi și me­tode de pre­lun­gire a plă­ce­rii. Am de­ve­nit tot mai so­fis­ti­cați în se­xu­a­li­tate, am in­tro­dus arome și gus­turi prin par­fu­muri și gas­tro­no­mii ero­tice — unele in­e­dite și spec­ta­cu­loase, al­tele bi­zare si con­tra­ri­ante. Pen­tru că ne place să ino­văm, să creăm, să ne uti­li­zăm ima­gi­na­ția. Plus un pic de he­do­nism: că­u­tăm plă­ce­rea în sen­za­ți­ile ol­fac­tive, vi­zu­ale și gus­ta­tive pe care se­xul ni le poate oferi.

Nu fa­cem sex nici­o­dată sin­guri, stricto senso. Deși as­tăzi nu e teh­nic im­po­si­bil. Ne place să sa­vu­răm plă­ce­rea fi­zică îm­pre­ună cu un par­te­ner, să o co­men­tăm, să am­pli­fi­căm plă­ce­rea descriind‑o. Ne place să în­so­țim se­xul cu un pa­har de vin, pri­lej de con­ver­sa­ție pre­lu­dică și de amu­za­ment pos­tlu­dic. Sen­za­ția ace­le­iași par­tide de sex se schimbă sub vraja unei po­vești fas­ci­nante, a unei glume sa­vu­roase sau a unui mis­ter pu­țin in­fri­co­șă­tor. Ex­ci­ta­ția se com­bină cu rit­mul po­veș­tii, ca­den­țându-și in­ten­si­ta­tea în in­trigă, des­fă­șu­rare și dez­no­dământ. Șe­he­re­zada este se­xul spi­ri­tu­lui, ală­tu­rată se­xu­lui trupesc.

Dacă e ceva ce de­tes­tăm cu si­gu­ranță este să fa­cem me­reu ace­lași fel de sex. Si­gur, toți avem pre­fe­rin­țele noas­tre, sce­na­ri­ile la care ne în­toar­cem me­reu pen­tru sa­tis­fac­ția plă­ce­rii cu­nos­cute, a con­fir­mă­rii po­ten­ței. Dar ni­meni nu poate să facă la nesfâr­șit sex doar în în­tu­ne­ri­cul unui dor­mi­tor, în po­zi­ția mi­sio­na­ru­lui — cei care pre­tind asta cu si­gu­ranță n‑au în­cer­cat nici­o­dată alt­ceva. Aproape toți îm­bră­ți­șăm di­ver­si­ta­tea se­xu­lui ca pe un sim­bol al ca­li­tă­ții vie­ții noas­tre — să te îm­pre­u­nezi în ace­eași unică zi a săp­tămâ­nii cu graba de a ob­ține un me­di­o­cru or­gasm e poate sa­tis­fă­că­tor pe mo­ment și pro­ba­bil su­fi­cient pen­tru a su­pra­vie­țui, dar nu e dezirabil.

Ino­va­ție, co­mu­niune, di­ver­si­tate. Trei di­men­siuni ale cul­tu­rii umane în pri­vința se­xu­lui, alt­min­teri o pură ne­ce­si­tate fi­zi­o­lo­gică. Aceste so­fis­ti­cate plă­ceri sunt, de­si­gur, inu­tile fi­zi­o­lo­giei. Nu avem ne­a­pă­rat ne­voie de pre­lu­diu, par­fu­muri sau len­je­rii co­mes­ti­bile, nici de teh­ni­cile ela­bo­rate des­crise de Ka­ma­su­tra, nici de jo­curi se­xu­ale sau de ex­ci­ta­ția por­no­gra­fiei. Am pu­tea face sex ani­ma­lic. De ce atunci toată te­va­tura ero­tis­mu­lui? Sim­plu, pen­tru că ea face parte din cul­tura umană, ex­primă fap­tul de a fi om, de a fi cre­a­tiv, de a avea imaginație.

* * *

Dacă am re­u­șit să dau vreun în­țe­les aces­tui text atunci veți fi pri­ce­put de ce a da bu­zna peste niște oa­meni adu­nați să vadă un film (alt­min­teri foarte bun), pen­tru a le im­pune pro­pri­ile vi­ziuni re­li­gi­oase asu­pra se­xu­a­li­tă­ții, este echi­va­lent cu a nă­văli într-un res­ta­u­rant fran­țu­zesc de bună ca­li­tate, zbie­rând că toți ar tre­bui să în­ghi­țim doar terci de grâu pen­tru că asta a mân­cat Mântuitorul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Felix

    Adi Hă­dean avea o idee foarte mișto le­gată de ora de re­li­gie din școli care suna cam așa: De ce să nu în lo­cuim ora de re­li­gie cu o ma­te­rie nu­mită Edu­ca­ția culinară.
    În­cer­cați nu­mai să vă ima­gi­nați re­per­cur­siu­nile după vreo 2–3 ge­ne­ra­ții sau doar cât să ajungă co­piii acasă să își în­trebe pă­rin­ții ce dracu mă­nâncă ei în farfurie.

  2. Augustin

    Poate dacă‑n școală s‑ar face la fel de multe ore de se­xo­lo­gie pre­cum cele de re­li­gie (și la fel de fa­cul­ta­tive și puse‑n mij­lo­cul ora­ru­lui), s‑ar pu­tea să fie ole­cuț’ mai greu să se strângă atâ­ția nă­val­nici pre­cum cei din po­ves­tea de la Mu­zeul Ță­ra­nu­lui Român.

    Zic și eu, nu dau cu Biblia…

    • Sorin Sfirlogea

      Unde mai pui că am avea și con­ce­tă­țeni mai pu­țin com­ple­xați / frus­trați de ina­bi­li­tă­țile lor sexuale… 😉


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.