Dacă vrei să te angajezi în Germania ai nevoie de un CV. Nimic deosebit în asta, veți spune, așa se procedează în mai orice țară europeană. Doar că în Germania CV-ul are o importanță mult mai mare decât în alte părți, după cum am aflat. Așezarea în pagină, lizibilitatea fonturilor, logica structurii — toate sunt importante. Și, tot important, fotografia de calitate. Undeva pe document trebuie să existe o fotografie cât mai reușită, în orice caz nu dintre cele decupate cu Photoshop dintr‑o poză de grup, anul trecut, la mare.
De fapt povestea fotografiei este chiar mai serioasă de atât. Se merge până acolo încât e nevoie să mergi la un studio profesionist, unde vei fi fotografiat într‑o lumină adecvată și într‑o postură care să te avantajeze. Evident nu vorbim de impersonalitatea și înțepenirea pozelor de buletin sau de pașaport pe care le știți din România, ci de o mică scenografie cu un dramatism temperat de scopul final: nu vrei să apari ca un clovn. Dacă ești mai tânăr poți — de pildă — să te fotografiezi stând cu pieptul întors la 90 de grade față de obiectiv și cu capul întors către cameră, ca și cum ai fi fost surprins în timp ce făceai cu totul altceva. Dacă ești mai sobru sau mai vârstnic, probabil că vei prefera un semiprofil clasic.
Toată tevatura cu CV-ul pare ciudată pentru un român. Sunt ceva ani de când îmi trec prin mână astfel de documente și pot să confirm că am văzut fel și fel de ciudățenii. Unele sunt complet nestructurate, trebuind să faci eforturi mari să înțelegi cu ce s‑a ocupat persoana respectivă și pe unde a lucrat. Altele sunt superficiale, sunt doar câteva rânduri aruncate la întâmplare pe hârtie. Alții te îngroapă în înșiruiri de certificări și traininguri — majoritatea nesemnificative — cu scopul vizibil de a te impresiona. Dar aproape nimeni nu pune o fotografie, decât dacă i se cere în mod explicit.
Ca să nu mai pomenesc despre adresa de email pe care românul o include în CV. Am avut ocazia să văd niște mostre de onomastică electronică demne de un catalog specializat. Cum și-ar putea cineva imagina că poate fi angajat cu inima ușoară când emailul său personal este crazybitch99@yahoo.com? Sau iubesc_berea17@hotmail.com?
Și o să spuneți că germanii sunt pedanți, ca întotdeauna. Sunt. Dar dacă te gândești puțin la asta, CV-ul este prima impresie pe care o produci cuiva. Atenția pe care o dai acestei prime impresii nu vorbește neapărat despre valoarea ta profesională — poți fi genial chiar dacă nu ai un CV bine făcut. Dar spune foarte multe despre modul în care te raportezi la ceilalți. La respectul pe care ești obișnuit să‑l acorzi celor din jur, manifestat chiar și prin aparent neimportantul gest al depunerii unui CV de bună calitate. Faptul că te-ai străduit să te prezinți îngrijit, într‑o lumină favorabilă, este un gest de curtoazie față de ceilalți, o declarație de intenție a respectării calității în tot ceea ce vei face dacă vei fi angajat.
Din motivul ăsta nu cred că în Germania se poate întâmpla să găsești o coafeza care vrea să fie angajată ca analist de business nivel junior, un taximetrist pe care îl tentează un post de dezvoltator PHP, un magazioner care s‑ar simți în largul lui ca administrator de baze de date sau un chelner de la City Grill pe care îl tentează tot o poziție de programator PHP (din motive care îmi scapă PHP-ul atrage cea mai variată faună). Coafezele, magazionerii și chelnerii germani nu se gândesc să trimită CV-uri pentru altă calificare decât cea pe care o au.
Dar, pe de altă parte, trebuie să admit că de distracția pe care o ai citind CV-urile românilor nu ai avea parte altundeva. Ca de obicei, suntem de râs.
16:03
Nu suntem de râs. Suntem penibili. Prea multă lume confundă, în ziua de azi, umorul cu prostia și e foarte trist.
Niște cv-uri mai concrete nu ai pe undeva? să vedem și noi?