Pu­ține lu­cruri mi se par mai im­por­tante as­tăzi – din punc­tul de ve­dere al ro­mâ­ni­lor – de­cât pri­vi­rea re­a­listă că­tre noi în­șine. Sun­tem în vre­muri con­tra­dic­to­rii, în care tot mai multe voci vor­besc des­pre ne­voia de ade­văr și la fel de multe voci în­cearcă să le aco­pere pe cele din­tâi, în nu­mele unui po­zi­ti­vism na­țio­na­list. Eu unul sunt pe de­plin con­vins că, dacă nu vom re­uși să fa­cem acest exer­ci­țiu auto­cri­tic, ne va fi veș­nic im­po­si­bil să pro­gre­săm în vreun fel.

Car­tea lui Lu­cian Boia – De ce este Ro­mâ­nia alt­fel – este o ast­fel de voce cri­tică. S‑ar pu­tea ca tex­tul să con­țină mici in­e­xac­ti­tăți is­to­rice, poate im­par­do­na­bile din par­tea unui spe­cia­list al do­me­ni­u­lui, iar ele sunt spe­cu­late in­tens de adep­ții nar­ci­si­mu­lui na­țio­nal, care și-au fi­xat ar­ti­le­ria pe această carte. Dar nu exac­ti­ta­tea is­to­rică mi se pare că e par­tea sa im­por­tantă, ci mai de­grabă in­vi­ta­ția des­chisă de a ne privi pe noi în­șine cu alți ochi, din alte per­spec­tive. Lu­cian Boia scrie cu exas­pe­ra­rea ce­lui care nu vede ie­și­rea din în­tu­ne­ric.

E un ta­blou im­pre­si­o­nist ce ne în­fă­ți­șează nu în exac­ti­ta­tea de­ta­li­i­lor, ci mai cu­rând în ne­cla­ri­ta­tea miș­că­rii ne­con­te­nite în­tre bine și rău, la li­mita din­tre aces­tea, me­reu ho­tă­râți de a nu ne pierde de­fi­ni­tiv, dar în egală mă­sură con­vinși că nu ne pu­tem salva. Nici așa, nici alt­min­teri – aceasta pare să fie eterna noas­tră con­di­ție, de­ri­vată dintr‑o elită pre­do­mi­nant exo­genă – care ne‑a îm­pins me­reu îna­inte – și o masă ma­jo­ri­tară de fac­tură gro­bi­ană, acul­tu­rată.

În fond ce ne de­ran­jează atât de mult în fap­tul că avem o în­târ­zi­ere is­to­rică în for­ma­rea sta­tu­lui și a na­țiu­nii ro­mâne? De ce ne su­pără ideea că pri­mii domni­tori ar fi pu­tut fi de ori­gine cu­mană? De ce apă­răm cu o în­ver­șu­nare dusă până la agre­si­vi­tate te­o­ri­ile pu­ri­ta­nis­mu­lui na­țio­nal? În men­ta­lul co­lec­tiv al ro­mâ­ni­lor se pare că ideea unei pa­ter­ni­tăți du­bi­oase este de­zo­no­rantă. Bas­tar­zii sunt in­fe­ri­ori prin ori­gine. Fap­tul că nu ne-am auto­creat, că nu ne sun­tem pro­prii pă­rinți, este in­sul­tă­tor. Într-un fel sau al­tul te­o­ria ori­gi­nii să­nă­toase, cre­ată în anii co­mu­nis­mu­lui, pro­duce încă efecte. Atunci se ce­rea să fii năs­cut din clasa mun­ci­toare sau din ță­ră­nime pen­tru a fi eli­gi­bil în func­ții de con­du­cere sau pen­tru a ac­cede la stu­dii su­pe­ri­oare, orice altă ori­gine fi­ind con­si­de­rată ma­le­fică în sine. As­tăzi tre­buie să ne tra­gem din daci și ro­mani și să ne fi per­pe­tuat prin viță pur ro­mâ­nească pen­tru a nu ne ru­șina cu noi în­șine.

Fapt este că ni­mă­nui nu‑i mai pasă azi de com­ple­xele noas­tre de in­fe­ri­o­ri­tate na­țio­nală. În­că­pă­țâ­na­rea noas­tră de a ne crede bu­ri­cul pămân­tu­lui nu poate de­cât să stâr­nească zâm­bete ace­lora care sunt pri­vi­tori ne­u­tri și exas­pe­rare ce­lor care aș­teaptă sin­cro­ni­za­rea noas­tră po­li­tică în an­sam­blul eu­ro­pean. Iar noi pier­dem din ve­dere, ca și în vre­mea co­mu­nis­mu­lui, că ori­gi­nea să­nă­toasă — ori­cât ne-ar pă­rea de dezi­ra­bilă — nu im­plică prin ea în­săși ceea ce ne lip­sește de prea multă vreme: onoa­rea.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu