Puține lucruri mi se par mai importante astăzi – din punctul de vedere al românilor – decât privirea realistă către noi înșine. Suntem în vremuri contradictorii, în care tot mai multe voci vorbesc despre nevoia de adevăr și la fel de multe voci încearcă să le acopere pe cele dintâi, în numele unui pozitivism naționalist. Eu unul sunt pe deplin convins că, dacă nu vom reuși să facem acest exercițiu autocritic, ne va fi veșnic imposibil să progresăm în vreun fel.
Cartea lui Lucian Boia – De ce este România altfel – este o astfel de voce critică. S‑ar putea ca textul să conțină mici inexactități istorice, poate impardonabile din partea unui specialist al domeniului, iar ele sunt speculate intens de adepții narcisimului național, care și-au fixat artileria pe această carte. Dar nu exactitatea istorică mi se pare că e partea sa importantă, ci mai degrabă invitația deschisă de a ne privi pe noi înșine cu alți ochi, din alte perspective. Lucian Boia scrie cu exasperarea celui care nu vede ieșirea din întuneric.
E un tablou impresionist ce ne înfățișează nu în exactitatea detaliilor, ci mai curând în neclaritatea mișcării necontenite între bine și rău, la limita dintre acestea, mereu hotărâți de a nu ne pierde definitiv, dar în egală măsură convinși că nu ne putem salva. Nici așa, nici altminteri – aceasta pare să fie eterna noastră condiție, derivată dintr‑o elită predominant exogenă – care ne‑a împins mereu înainte – și o masă majoritară de factură grobiană, aculturată.
În fond ce ne deranjează atât de mult în faptul că avem o întârziere istorică în formarea statului și a națiunii române? De ce ne supără ideea că primii domnitori ar fi putut fi de origine cumană? De ce apărăm cu o înverșunare dusă până la agresivitate teoriile puritanismului național? În mentalul colectiv al românilor se pare că ideea unei paternități dubioase este dezonorantă. Bastarzii sunt inferiori prin origine. Faptul că nu ne-am autocreat, că nu ne suntem proprii părinți, este insultător. Într-un fel sau altul teoria originii sănătoase, creată în anii comunismului, produce încă efecte. Atunci se cerea să fii născut din clasa muncitoare sau din țărănime pentru a fi eligibil în funcții de conducere sau pentru a accede la studii superioare, orice altă origine fiind considerată malefică în sine. Astăzi trebuie să ne tragem din daci și romani și să ne fi perpetuat prin viță pur românească pentru a nu ne rușina cu noi înșine.
Fapt este că nimănui nu‑i mai pasă azi de complexele noastre de inferioritate națională. Încăpățânarea noastră de a ne crede buricul pământului nu poate decât să stârnească zâmbete acelora care sunt privitori neutri și exasperare celor care așteaptă sincronizarea noastră politică în ansamblul european. Iar noi pierdem din vedere, ca și în vremea comunismului, că originea sănătoasă — oricât ne-ar părea de dezirabilă — nu implică prin ea însăși ceea ce ne lipsește de prea multă vreme: onoarea.
Lasă un comentariu