Când vrei să afli câte ceva des­pre is­to­ria Ro­mâ­niei, încă de la pri­mele in­ves­ti­ga­ții te vei în­tâlni cu nu­mele lui Ște­fan cel Mare. Domnia lui de 47 de ani îl face să iasă cu trei pași în fața ce­lor­lalți domni, transformându‑l într-un erou, chiar dacă anu­mite as­pecte ale per­so­na­li­tă­ții sale nu au fost toc­mai cele mai lă­u­da­bile. Și dacă nu pri­cepi de ce acest per­so­naj is­to­ric a de­ve­nit până la urmă sfânt al bi­se­ri­cii or­to­doxe, e su­fi­cient să ca­uți în Wi­ki­pe­dia pa­gina cu domni­to­rii Mol­do­vei și te du­mi­rești în­dată: is­to­ria noas­tră e mar­cată de o per­ma­nentă schim­bare a vo­ie­vo­zi­lor. Cum să nu de­vii le­gendă când domnești aproape o ju­mă­tate de veac?

N‑am avut cum să clă­dim ceva trai­nic în spa­țiul din­tre alte im­pe­rii, veș­nic pre­o­cu­pați să ne sa­bo­tăm re­ci­proc, in­ca­pa­bili să ne ali­pim unei ci­vi­li­za­ții mai mari, ne­pu­tin­cioși în a lupta îm­po­triva tu­tu­ror. Nu ne-am fă­cut ali­ați pen­tru că am avut me­reu me­teahna tră­dă­rii, a ali­an­ței min­ci­noase cu pu­ter­ni­cii zi­lei, prac­ti­cată nu atât de vodă, cât de bo­ie­rii de sub el. Sun­tem sin­gura țară (de fapt țări, Mol­dova și Țara Ro­mâ­nească) unde tra­ta­tele in­ter­națio­nale tre­bu­iau con­tra­sem­nate și de bo­ie­rii mai în­sem­nați, ca ga­ran­ție că – mă­car o vreme – nu‑l vor trăda pe vodă și vor res­pecta în­țe­le­ge­rile făcute.

Nici as­tăzi lu­cru­rile nu stau alt­fel. Me­teh­nele ni s‑au stră­mu­tat în gene. Când mi­nis­trul bu­ge­tu­lui cere pre­fec­ți­lor să plă­tească cu pri­o­ri­tate arie­ra­tele că­tre bu­ge­tul sta­tu­lui, se por­nește un ade­vă­rat iu­reș îm­po­triva sa. Bo­ie­rii ju­de­țe­lor vin la Bu­cu­rești să‑i ceară so­co­teală lui Vodă Ponta pen­tru așa afront. Cum să pră­pă­dească bu­nă­tate de bani pe arie­rate, când ar pu­tea să‑i fo­lo­sească la chel­tu­ieli și in­ves­ti­ții? Nu știe vis­ti­er­ni­cul că doar așa ajung ba­nii la bei­za­de­lele care au dat peș­che­șul pen­tru ca par­ti­dul să ajungă la putere?

Are să le ție piept Vodă bo­ie­ri­lor in­dig­nați? În țara ni­mă­nui – no man’s land – echi­li­brele sunt fra­gile, un sin­gur glonț ră­tă­cit poate să te ră­pună. Dar țara nu duce lipsă de vo­ie­vozi, un al­tul stă în­tot­dea­una la pândă, gata să‑i ia lo­cul ce­lui că­zut sub in­tri­gile ba­ro­ni­lor lo­cali. Asta ne face eterni.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.