Moda cere sacrificii

N‐am fost nicio­dată un fash­ion­ist. Nu mă dau de cea­sul morții nici ca să mă îmbrac după ultima modă, nici în a face apolo­gia stilis­ticii ves­ti­mentare. Acuma n‐am să vă spun că tre­buie să purtăm un sac de cânepă tras peste cap, dar nici nu pot pri­cepe de ce e musai să mă alin­iez unui anu­mite tend­ințe, indifer­ent dacă stilul ves­ti­men­tar respec­tiv mă avan­ta­jează sau dim­potrivă. Nu‐i mai sim­plu să ne îmbrăcăm prac­tic și con­fort­a­bil, iar estet­ica să o armo­nizăm cu per­son­al­i­tatea pro­prie? Zic și eu, nu dau cu parul…

E foarte ade­vărat că atunci când per­son­al­i­tatea lipsește sau e teri­bil de anostă, când cineva nu e intere­sant prin sine însuși, moda este o pre­ocu­pare cât se poate de firească. Ea îi dă posi­bil­i­tatea să pară ceea ce de fapt nu este. Unii nici măcar nu mai încearcă să fie ei însiși, ci aleg direct mimetismul. Să te îmbraci ca nu‐știu‐care vedetă este o alegere tot mai frecventă. 

Doar că une­ori dor­ința asta de a fi la modă nece­sită și sac­ri­ficii. Iar sac­ri­fici­ile pro­duc momente hazlii și femeile par a fi eroinele predilecte ale aces­tora. Exem­plul de mai jos e elocvent și nu mă veți putea acuza de mis­ogin­ism dacă am să spun că un băr­bat n‐ar ajunge (aproape) nicio­dată într‐o situ­ație asemănă­toare :)) .

 


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu