N‑am fost nici­o­dată un fa­shi­o­nist. Nu mă dau de cea­sul mor­ții nici ca să mă îm­brac după ul­tima modă, nici în a face apo­lo­gia sti­lis­ti­cii ves­ti­men­tare. Acuma n‑am să vă spun că tre­buie să pur­tăm un sac de câ­nepă tras peste cap, dar nici nu pot pri­cepe de ce e mu­sai să mă ali­niez unui anu­mite ten­dințe, in­di­fe­rent dacă sti­lul ves­ti­men­tar res­pec­tiv mă avan­ta­jează sau dim­po­trivă. Nu‑i mai sim­plu să ne îm­bră­căm prac­tic și con­for­ta­bil, iar es­te­tica să o ar­mo­ni­zăm cu per­so­na­li­ta­tea pro­prie? Zic și eu, nu dau cu pa­rul…

E foarte ade­vă­rat că atunci când per­so­na­li­ta­tea lip­sește sau e te­ri­bil de anostă, când ci­neva nu e in­te­re­sant prin sine în­suși, moda este o pre­o­cu­pare cât se poate de fi­rească. Ea îi dă po­si­bi­li­ta­tea să pară ceea ce de fapt nu este. Unii nici mă­car nu mai în­cearcă să fie ei în­șiși, ci aleg di­rect mi­me­tis­mul. Să te îm­braci ca nu-știu-care ve­detă este o ale­gere tot mai frec­ventă. 

Doar că une­ori do­rința asta de a fi la modă ne­ce­sită și sa­cri­fi­cii. Iar sa­cri­fi­ci­ile pro­duc mo­mente ha­z­lii și fe­me­ile par a fi ero­i­nele pre­di­lecte ale aces­tora. Exem­plul de mai jos e eloc­vent și nu mă veți pu­tea acuza de mi­so­gi­nism dacă am să spun că un băr­bat n‑ar ajunge (aproape) nici­o­dată într‑o si­tu­a­ție ase­mă­nă­toare :)) .

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.