Prinții moștenitori

Din când în când în presă apar infor­mații despre bogații României și despre șco­l­ile din străină­tate unde stu­di­ază copiii lor. Unii i‑au trimis în Elveția, alții în Anglia sau chiar în Statele Unite. De fiecare dată infor­mația are o tentă peio­ra­tivă, un fel de deget acuza­tor către pătura de sus, despre care se con­sid­eră că au făcut averi prin furt și corupție și, iată, acum ne mai și sfidează, con­sid­erând că școala din Româ­nia nu e îndea­juns de bună pen­tru beizadelele lor. Deși sunt pe deplin con­vins că nici una din mar­ile averi nu a fost făcută prin metode com­plet orto­doxe, trim­iterea copi­ilor la studii în străină­tate nu mi se pare deloc ceva ce ar tre­bui incrim­i­nat.

Mai întâi pen­tru că există o min­imă șansă ca beizadelele să se educe. E limpede că sis­temul edu­cațional auto­hton este foarte neper­for­mant și este de pre­su­pus că afac­er­ile părinților — așa ilicite cum sunt — să rămână pe mâinile lor. Nu părem a fi în stare să aplicăm prea curând o min­imă justiție, punând lucrurile la locul lor — deci dacă măcar 10% din­tre moșten­i­torii aver­ilor deprind niște abil­ități antre­preno­ri­ale și man­age­ri­ale corecte, tot nu e rău. Există șanse foarte mari ca urmă­toarea gen­er­ație de con­ducă­tori ai economiei României să vină din rân­durile lor.

Apoi aș spune că e un pic de ipocrizie în această acuza­ție. Dacă privim mai atent la clasa de mijloc a orașelor mari — mai cu seamă cei care muncesc în cor­po­rații — am putea con­cluziona că, la altă scară, fac și ei exact ace­lași lucru. Întrebați-vă cunoșt­ințele care au copii de vârstă șco­lară și un venit famil­ial de peste 2–3000€ pe lună și veți descoperi că tim­pul părinților este atent împărțit între a duce copiii la lecția de pian, la tenis, la fot­bal, la med­i­tația de matem­at­ică, la ora de engleză, la clubul de pic­tură, la sala de escal­adă. Și așa mai departe, în funcție de câți bani au. Sis­temul de edu­cație româ­nesc este neper­for­mant, deci tre­buie supli­men­tat cu alte activ­ități, finanțate din buzu­narul pro­priu.

Viața per­son­ală a părinților din clasa de mijloc dis­pare. Aproape tot tim­pul lor e alo­cat edu­cației și amuza­men­tu­lui copi­ilor. Veți spune că e nor­mal. Eu cred că nu. Dacă ros­tul unui părinte este acela de a‑și sus­penda com­plet pro­pria viață îndată ce a făcut un copil, am să vă spun că nu e chiar foarte amuzant să trăiești după o anu­mită vârstă și că prob­a­bil nu trans­mitem urmă­toarelor gen­er­ații mesajul potrivit despre cum să-și trăi­ască viața. Ce să înțe­leagă, că și viața lor va fi fru­moasă până la 30 de ani, apoi vor avea copii și urmează cal­varul?

Nu spun că ar tre­bui igno­rate nevoile unui copil. Spun doar că în loc să găsească soluții indi­vid­uale — într-un fel de mimetism nereușit al com­por­ta­men­tu­lui celor foarte bogați — clasa de mijloc ar tre­bui să găsească o soluție comună. Poate că nu pot schimba sin­guri sis­temul actual de edu­cație, deși toc­mai li s‑a oferit acces în con­sili­ile de admin­is­trare a șco­l­ilor, ceea ce ar putea fi un instru­ment foarte put­er­nic dacă și-ar prop­une să‑l uti­lizeze cum tre­buie. Dar ar putea de pildă să își con­juge efor­turile și să plătească ser­vici­ile pri­vate ale pro­fe­so­rilor de spe­cial­i­tate. Cât de com­pli­cat ar fi de pildă ca un pro­fe­sor de sport să fie plătit ca să ducă un grup de copii la tenis sau la fot­bal, să‑i super­vizeze și să‑i aducă înapoi acasă? Cât de intere­sat ar fi un pro­fe­sor de arte plas­tice să fie plătit supli­men­tar pen­tru a duce peri­odic un grup de copii la expoz­iții, dându-le o edu­cație artis­tică supli­men­tară? De ce n‑ar vrea un pro­fe­sor de muz­ică să câștige bani pen­tru a duce un grup de copii la con­certe, făcându-le edu­cație muz­i­cală? Iar în tot tim­pul ăsta, elib­er­ați de pre­siunea per­ma­nen­tei crize de timp, părinții și-ar putea aduce aminte că au și ei o viață de trăit.

Cum spuneam, există soluții mai inteligente decât goana per­ma­nentă con­tra cronometru, în încer­carea de a educa și amuza prinții moșten­i­tori. Dar clasa de mijloc e până la urmă for­mată și ea din români. Iar românii nu lucrează împre­ună, pen­tru că se încurcă rec­i­proc. Românii lucrează indi­vid­ual, pen­tru că așa se des­curcă sin­guri.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. AD

    Sau chiar par­in­tii ar putea face intelegeri cu alti par­inti ai caror copii au ace­leasi activ­i­tati — sap­ta­mana asta ii duc eu, sap­ta­mana asta ii duci tu…si asa esti si impli­cat in activ­i­tatea odraslei, ca sa poti avea apoi o parere per­ti­nenta, si-ti ramane si timp pen­tru tine.

    • Sorin Sfirlogea

      Da, și asta e posi­bil, dar e totuși altceva când o ast­fel de activ­i­tate e ges­tion­ată de cineva care are și cunoșt­ințele nece­sare. De pildă dacă m‑ar trim­ite cineva cu copii la Muzeul Național de Artă n‑aș ști să le explic prea multe, pe când un pro­fe­sor de arte plas­tice, da.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu