Din când în când în presă apar informații despre bogații României și despre școlile din străinătate unde studiază copiii lor. Unii i‑au trimis în Elveția, alții în Anglia sau chiar în Statele Unite. De fiecare dată informația are o tentă peiorativă, un fel de deget acuzator către pătura de sus, despre care se consideră că au făcut averi prin furt și corupție și, iată, acum ne mai și sfidează, considerând că școala din România nu e îndeajuns de bună pentru beizadelele lor. Deși sunt pe deplin convins că nici una din marile averi nu a fost făcută prin metode complet ortodoxe, trimiterea copiilor la studii în străinătate nu mi se pare deloc ceva ce ar trebui incriminat.
Mai întâi pentru că există o minimă șansă ca beizadelele să se educe. E limpede că sistemul educațional autohton este foarte neperformant și este de presupus că afacerile părinților — așa ilicite cum sunt — să rămână pe mâinile lor. Nu părem a fi în stare să aplicăm prea curând o minimă justiție, punând lucrurile la locul lor — deci dacă măcar 10% dintre moștenitorii averilor deprind niște abilități antreprenoriale și manageriale corecte, tot nu e rău. Există șanse foarte mari ca următoarea generație de conducători ai economiei României să vină din rândurile lor.
Apoi aș spune că e un pic de ipocrizie în această acuzație. Dacă privim mai atent la clasa de mijloc a orașelor mari — mai cu seamă cei care muncesc în corporații — am putea concluziona că, la altă scară, fac și ei exact același lucru. Întrebați-vă cunoștințele care au copii de vârstă școlară și un venit familial de peste 2–3000€ pe lună și veți descoperi că timpul părinților este atent împărțit între a duce copiii la lecția de pian, la tenis, la fotbal, la meditația de matematică, la ora de engleză, la clubul de pictură, la sala de escaladă. Și așa mai departe, în funcție de câți bani au. Sistemul de educație românesc este neperformant, deci trebuie suplimentat cu alte activități, finanțate din buzunarul propriu.
Viața personală a părinților din clasa de mijloc dispare. Aproape tot timpul lor e alocat educației și amuzamentului copiilor. Veți spune că e normal. Eu cred că nu. Dacă rostul unui părinte este acela de a‑și suspenda complet propria viață îndată ce a făcut un copil, am să vă spun că nu e chiar foarte amuzant să trăiești după o anumită vârstă și că probabil nu transmitem următoarelor generații mesajul potrivit despre cum să-și trăiască viața. Ce să înțeleagă, că și viața lor va fi frumoasă până la 30 de ani, apoi vor avea copii și urmează calvarul?
Nu spun că ar trebui ignorate nevoile unui copil. Spun doar că în loc să găsească soluții individuale — într-un fel de mimetism nereușit al comportamentului celor foarte bogați — clasa de mijloc ar trebui să găsească o soluție comună. Poate că nu pot schimba singuri sistemul actual de educație, deși tocmai li s‑a oferit acces în consiliile de administrare a școlilor, ceea ce ar putea fi un instrument foarte puternic dacă și-ar propune să‑l utilizeze cum trebuie. Dar ar putea de pildă să își conjuge eforturile și să plătească serviciile private ale profesorilor de specialitate. Cât de complicat ar fi de pildă ca un profesor de sport să fie plătit ca să ducă un grup de copii la tenis sau la fotbal, să‑i supervizeze și să‑i aducă înapoi acasă? Cât de interesat ar fi un profesor de arte plastice să fie plătit suplimentar pentru a duce periodic un grup de copii la expoziții, dându-le o educație artistică suplimentară? De ce n‑ar vrea un profesor de muzică să câștige bani pentru a duce un grup de copii la concerte, făcându-le educație muzicală? Iar în tot timpul ăsta, eliberați de presiunea permanentei crize de timp, părinții și-ar putea aduce aminte că au și ei o viață de trăit.
Cum spuneam, există soluții mai inteligente decât goana permanentă contra cronometru, în încercarea de a educa și amuza prinții moștenitori. Dar clasa de mijloc e până la urmă formată și ea din români. Iar românii nu lucrează împreună, pentru că se încurcă reciproc. Românii lucrează individual, pentru că așa se descurcă singuri.
12:03
Sau chiar parintii ar putea face intelegeri cu alti parinti ai caror copii au aceleasi activitati — saptamana asta ii duc eu, saptamana asta ii duci tu…si asa esti si implicat in activitatea odraslei, ca sa poti avea apoi o parere pertinenta, si-ti ramane si timp pentru tine.
20:03
Da, și asta e posibil, dar e totuși altceva când o astfel de activitate e gestionată de cineva care are și cunoștințele necesare. De pildă dacă m‑ar trimite cineva cu copii la Muzeul Național de Artă n‑aș ști să le explic prea multe, pe când un profesor de arte plastice, da.